Fierea-pămîntului, bună la răceală şi gripă
Fierea-pămîntului este o plantă iubitoare de umbră şi umezeală. Are un gust amar accentuat de unde şi denumirea populară. I se mai spune ţintaur sau frigurică şi este unul dintre cele mai puternice plante din flora noastră cu efect detoxifiant şi febrifug. În scop fitoterapeutic se recoltează partea aeriană a plantei şi cel mai adesea se administrează sub formă de infuzie. Se mai utilizează şi rădăcina sub formă de tinctură în tratarea anemiei. Planta are acţiune depurativă, detoxifiantă, revigorantă, antiinflamatoare, antibacteriană, antitermică şi reglatoare a digestiei.
În uz intern, ceaiul, pulberea şi siropul din această plantă sînt recomandate în dischinezii biliare, gripă şi răceală însoţite de stări febrile, lipsa poftei de mîncare, anorexie, meteorism, colici intestinale, gastroduodenită hipoacidă, balonare, constipaţie, paraziţi intestinali, afecţiuni ale ficatului. Infuzia se prepară din două linguriţe cu pulbere de plantă uscată în 500 ml de apă fiartă. Se acoperă vasul. După 15 minute, se strecoară şi se bea, în etape, de-a lungul zilei.
Siropul se obţine din infuzie, la care se adaugă 500 g zahăr şi zeama de la o jumătate de lămîie. Se fierbe siropul pînă cînd se îngroaşă. După mesele principale, se iau cîte trei linguriţe.
Persoanelor care suferă de enterită sau ulcer gastric, nu li se recomandă preparatele din fierea pămîntului.