Remedii handmade pentru îngrijirea părului

Culoarea părului şi coafura sînt importante pentru o femeie, însă pentru un look atrăgător, sănătatea părului este esenţială. Nici cea mai sofisticată aranjare a părului nu poate ascunde părul degradat sau mătreaţa. Îngrijirea podoabei capilare nu presupune doar tehnici şi ingrediente moderne, puteţi avea un păr des, strălucitor şi sănătos folosind trucurile naturiste. Este adevărat că un păr tern, fără volum, rar şi cu mătreaţă este consecinţa mai multor factori: stres, poluare, alimentaţie lipsită de nutrienţi, dar este şi vina uscătorului de păr, a vopselei şi a şamponului pline de chimicale. De aceea părul nu stă cum vreţi, nici cu bigudiuri, agrafe, tapaj şi fel şi fel de soluţii scumpe. Poate că a sosit vremea să vă revitalizaţi podoaba capilară cu ingrediente naturale, preparate acasă. Şi marile vedete recurg la aceste tratamente, puteţi încerca şi dumneavoastră. Costă mai puţin, iar efectele sînt pe termen lung, firul de păr însănătoşindu-se.

Berea ajută părul gras

Pentru păr gras, aplicaţi următoarea mască: un gălbenuş de ou, o lingură de iaurt, zeama de la două lămîi, două linguri de oţet, zeama de la o jumătate de portocală şi două linguri de miere. Se amestecă bine. Se adaugă 10 picături de vitamina A uleioasă şi alte 10 de vitamina E. Se aplică pe păr şi se lasă să acţioneze jumătate de oră. Se spălă apoi părul şi se clăteşte bine. Oţetul de mere conţine acizi naturali foarte puternici, care împiedică îngrăşarea părului. În plus, împiedică formarea mătreţei. Se recomandă ca ultima clătire să fie cu o soluţie dintr-o lingură de oţet de mere la un litru apă. Părul gras stă lipit de cap, dar acest inconvenient poate fi rezolvat cu o mască cu praf de argilă şi ceai de urzică şi muşeţel. După 30 de minute, se spală bine. O altă soluţie pentru părul gras este clătirea cu bere. Nu e nimic exagerat, berea e folosită şi în industria cosmetică, la fabricarea şampoanelor. Conţine minerale (magneziu, potasiu, fosfor, seleniu) şi vitamine din complexul B. După ce aţi spălat părul, clătiţi cu o sticlă de bere. După 10 minute, clătiţi cu apă curată. Drojdia şi hameiul vor da volum părului, iar aciditatea berii va îndepărta urmele de fixativ, spumă, ceară, gel de păr şi alte produse de styling. Un mic secret: berea aspreşte părul, aşa că e bine să fie diluată cu apă sau fiartă şi răcită. Un tratament natural eficient este şi masajul cu uleiuri volatile înainte de baie. Uleiurile de rozmarin, cimbru, cedru, pe lîngă volum, întăresc firul de păr. Infuzia de rozmarin e ideală la clătire. Puţin bicarbonat de sodiu pus în şampon are efect de curăţare sporit şi ajută şi în cazul scalpului cu tendinţe de îngrăşare. Persoanele care au părul gras pot să-şi prepare un şampon special din cîte o lingură de coada-şoricelului, seminţe zdrobite sau frunze de brustur, mentă şi lămîiţă, un sfert de linguriţă de ulei esenţial de salvie, rozmarin sau de arbore de ceai, 2 ceşti de apă distilată şi jumătate de ceaşcă de şampon natural pentru bebeluşi. Se pun plantele în apa clocotită, se acoperă şi se lasă o jumătate de oră. Se adaugă uleiul şi şamponul şi se amestecă bine.

Maioneza, bună pentru păr uscat

Nici părul uscat nu e interesant, pentru că stă pleoştit, fără volum şi e lipsit de strălucire. Cauzele pot fi: uscătorul de păr, vopseaua, apa clorinată, soarele, vîntul, medicamentele. Iată un tratament naturist: se prepară o mască dintr-un gălbenuş de ou frecat cu o linguriţă de ulei de măsline sau ulei de jojoba. Se aplică pe păr şi se aşteaptă 20 de minute, după care se spală părul şi se clăteşte bine cu o infuzie din 500 grame de frunze uscate de nuc şi urzică la 2 litri de apă. Sau cu o infuzie de coada-calului ori cu un amestec de miere, oţet de mere şi apă caldă. Lăsaţi părul să se usuce natural. Părul uscat şi degradat se mai poate trata şi cu o mască cu ou şi iaurt natural. Dacă părul e fragil, se recomandă masca de păr cu  ulei de ricin, un gălbenuş de ou, o lingură de ulei de măsline şi puţină zeamă de lămîie. Masca pe bază de fructe ajută la hidratarea firului de păr. Se prepară dintr-o banană, 2 linguri ulei de măsline şi 2 linguri de lapte. Masca de păr cu smîntînă sau iaurt ajuta părul să îşi recapate vitalitatea. Aplicaţi o linguriţă de ulei de cocos uşor încălzit pe păr şi masaţi. Spălaţi după 15 minute. La fel de eficientă este şi maioneza. Pentru un păr strălucitor, puteţi folosi cafeaua espresso. Se toarnă pe păr şi se lasă 10 minute, apoi se clăteşte. Ceaiul de muşeţel are efecte calmante, dar are şi proprietatea de a hidrata scalpul. Infuzia de salvie este un bun remediu împotriva părului uscat şi lipsit de strălucire. În plus, hidratează intens firele de păr în profunzime.

Mierea energizează firul de păr

Părul care pare că a stagnat, se rupe şi e lipsit de vitalitate, poate fi remediat cu tratamente regenerante. Se pun într-un bol două linguri de miere, trei linguri de zeamă de urzici sau tinctură de urzică (nu mai mult de 10 picături), un gălbenuş, 5 picături de vitamina A. Se amestecă bine şi se aplică pe păr, masînd de la rădăcină, apoi pe toată lungimea părului. Acoperiţi capul cu un prosop şi lăsaţi masca să acţioneze jumătate de oră. Clătiţi apoi cu apă caldă. Pentru toate tipurile de păr se recomandă următoarea mască energizantă: se amestecă într-un bol o jumătate de banană pisată, două felii de mango pisat, zeama de la o jumătate de lămîie şi de la o jumătate de portocală, o lingură de iaurt, una de miere şi una de ulei de floarea soarelui sau de măsline. Se lasă să acţioneze pe păr o jumatăte de oră. Se spălă apoi părul cu şampon şi se foloseşte balsam de păr. Ceaiul verde face părul să crească mai repede. Datorită antioxidanţilor pe care îi conţine, acesta este benefic dacă e amestecat cu şampon. Uleiul din seminţe de struguri are acelaşi efect. Pentru vîrfuri deteriorate, se amestecă 2 linguri de ghimbir cu 2 linguri de susan sau ulei de măsline. Se clăteşte după 15 minute. Masaţi părul cu ulei de rozmarin. Dacă vreţi să folosiţi pulverizatorul pentru hidratare şi energizarea părului, preparaţi următorul remediu: 3 picături de ulei concentrat de mentă şi 1 cană de apă. Amestecaţi bine.

still-life-with-various-herbs-spices-and-olive-oil-dyd8grUleiuri pentru mai mult volum

Pentru întărirea părului, este bun ceaiul din rădăcină de brusture, folosit la clătire. Are şi proprietatea deosebită de a îngroşa firul de păr. Se fierb 3-4 rădăcini de brusture la 1 litru de apă, peste care se poate adăuga un pahar de fiertură de urzici sau cîteva linguri de miere. Se aplică pe păr şi apoi se acoperă capul cu un prosop, lăsînd să acţioneze o oră. Părul se clăteşte, cu apă din abundenţă şi nu este necesară şamponarea decît dacă aveţi părul foarte încărcat. Masca cu ulei de ricin regenerează rădăcina firului de păr, dar ajută şi la întărirea lui. Este indicat să se aplice seara, timp de 2 săptămîni. Căderea părului poate fi combătută şi printr-o alimentaţie adecvată: legume verzi, ouă, salate crude, produse lactate, cartofi copţi sau fierţi, caise, nuci şi alune, fructe de sezon, uleiuri vegetale. Consumul de castraveţi favorizează creşterea părului. Pentru mai mult volum, un păr subţire se tratează natural cu o mască preparată din 5 picături de ulei de cimbrişor şi 5 picături de ulei de jojoba amestecate cu 50 de grame de argilă verde (argila elimină excesul de sebum). Se aplică pe toata lungimea părului şi se lasă să acţioneze 20 de minute, după care se clăteşte bine cu şampon şi ceai din flori de tei, muşeţel şi urzică. Pentru păr normal fără volum, se recomandă un amestec din două linguri de bere într-un litru de apă, pentru clătire. Dacă părul are tendinţa de electrizare, folosiţi un spray natural, pe bază de rozmarin. Se fierb 5 linguri de rozmarin uscat în 300 de ml de apă, pînă cînd dă în clocot. Pulverizaţi pe părul umed, după spălare.

Aspirina combate mătreaţa

Pentru a scăpa de mătreaţă, se foloseşte la clătire ceai concentrat de urzică, muşeţel şi rostopască. folosite pentru clatire. Se amestecă într-un bol trei aspirine pisate cu zeama de la o jumătate de lămîie, o lingură de miere şi o lingură de ulei de măsline. Se masează scalpul energic. După o jumătate de oră, se spală părul şi se clăteşte cu infuzia celor trei plante. Aloe vera sub formă de gel aplicat pe păr ajută în caz de mătreaţă. Amestecaţi două linguriţe de oţet cu şase de apă şi aplicaţi pe pielea capului înainte de a merge la culcare. Dimineaţa, spălaţi-vă bine. Se mai poate folosi un amestec format dintr-o linguriţă de suc de lămîie şi două linguriţe de oţet. Se masează capul, apoi se spală părul. Mătreaţa poate fi combătută şi cu o soluţie formată din: o parte sulf, două părţi spirt medicinal, o parte ulei de migdale şi patru părţi apă de trandafir sau apă distilată. De asemenea, e util un amestec din cîteva frunze de cimbru uscat şi două căni de apă. Se fierbe timp de zece minute. După răcire, se masează scalpul şi se lasă să acţioneze timp de o jumătate de oră. Masaţi scalpul cu un amestec de ulei de măsline şi ulei de migdale. Zdrobiţi două aspirine şi puneţi praful în şampon. Sau pregătiţi un amestec dintr-o lingură de muştar, ulei de ricin şi de cocos. Masaţi pielea capului cu acest amestec. După spălare, n-ar trebui să mai aveţi fir de mătreaţă.

Fixativ natural cu lămîie

Există chiar şi fixative naturale, cu miros plăcut datorită plantelor din care se prepară. Iată şi un fixativ pentru păr gras: suc de la o lămîie, apă distilată, zahăr şi ulei esenţial de portocale. Amestecul se aduce la fierbere. După răcire, se transferă într-o sticlă cu pulverizator. Se agită bine înainte de fiecare utilizare. Pentru păr fin şi subţire, se recomandă un fixativ din lămîie şi apă, în proporţie de 1 la 2. Pentru păr uscat, lămîia se înlocuieşte cu portocală. O altă reţetă: tăiaţi o portocală felii (pentru păr închis la culoare) sau o lămîie (prntru păr blond). Fierbeţi-le în două căni de apă pînă cînd lichidul scade la jumătate. Strecuraţi şi lăsaţi la răcit. Într-un castron amestecaţi 6-8 picături ulei esenţial de lavandă cu 2-3 linguri de vodcă de bună calitate sau alcool alimentar din cereale 50 %. Amestecaţi apoi cu lichidul de citrice. Înainte de folosire, agitaţi bine. În unele reţete, se adaugă şi puţin zahăr. În altă variantă, se folosesc: apă distilată, fructoză, oţet de mere, glicerină, esenţă de vanilie (ulei esenţial). Oricare reţetă aţi alege, produsul obţinut trebuie transferat într-un recipient tip pulverizator. Dacă vreţi şi o spumă de păr naturală, bateţi spumă două albuşuri cu zeamă de lămîie. Pe lîngă efectul de stilizare, spuma de ou contribuie şi la hrănirea firului de păr. Dacă vreţi un spray care fixează bine coafurile pretenţioase, preparaţi un amestec din 2 linguri sare amară, o linguriţă sare normală, 3-4 picături de ulei esenţial, 150 ml apă fiartă.

Avocado, balsamul ideal

Balsamurile de păr sînt foarte utile, însă chimicalele pot face mult rău firului de păr. Pentru a nu mai avea părul încîlcit, folosiţi un amestec din 2 ceşti de smîntînă şi o lingură de miere. Aplicaţi amestecul pe scalp şi lăsaţi-l să acţioneze timp de 5-6 minute. Părul va deveni astfel moale şi strălucitor. Un alt balsam natural conţine avocado şi e recomandat pentru părul uscat. Se obţine dintr-o jumătate de avocado bine copt, o jumătate de linguriţă de ulei de măsline şi trei linguriţe de ulei esenţial de levănţică sau de rozmarin. Se amestecă totul în blender. După 10 minute de aplicare, se clăteşte bine. Fructul zdrobit poate fi amestecat cu lapte de cocos. Tot pentru părul uscat: se amestecă o lingură de ulei de măsline, două linguri de ulei de ricin, zeama de la o jumătate de lămîie, o lingură de ulei de floarea soarelui, o jumătate de sticluţă de vitamina A uleioasă şi 5 fiole de vitamina E. Nu necesită clătire şi se aplică pe părul ud. Un balsam naturist bun pentru persoanele cu păr gras este infuzia de muşeţel în care s-a adăugat o lingură  de miere, un sfert de ceaşcă de oţet organic de mere şi sucul de la o lămîie. Balsamul se lasă să acţioneze doar cinci minute. Persoanele care au şi mătreaţă, pot prepara un balsam dintr-o banană coaptă şi o jumătate de ceaşcă de miere. Un ou bătut spumă se amestecă cu o linguriţă de ulei de corp pentru copii. Se masează bine scalpul şi se clăteşte. Se mai pot prepara balsamuri naturale şi din ou şi ulei de măsline sau ou şi iaurt simplu. De fapt, uleiul de măsline acţionează ca balsam, aplicat în strat subţire. Se acoperă capul cu o folie, apoi cu un prosop şi se lasă să acţioneze 15 minute. Alte balsamuri de păr naturale: uleiul de brusture, cel de ricin, amestecul de ulei de porumb, ulei de măsline şi gălbenuş de ou, uleiul de cătină amestecat cu ulei de măsline, uleiul de migdale.

Sfaturi pentru un păr sănătos

– Nu pieptănaţi părul cînd este ud, este fragil şi se poate rupe uşor.
– Dacă folosiţi produse cosmetice pentru păr, spălaţi-l ori de cîte ori e nevoie. Ideea că spălatul des al părului îl îngraşă este un mit. Dacă nu obţineţi un păr frumos, atunci trebuie să schimbaţi samponul şi balsamul, nu să răriţi spălările. De regulă, părul se spală o dată la cinci zile, iar pentru păr gras, la 2-3 zile.
– Aplicat în exces, uleiul de măsline poate provoca o uşoară îngrăşare a părului.
– La spălare, nu frecaţi rădăcina firului de păr cu unghiile, trebuie doar să masaţi uşor scalpul cu buricele degetelor.
– Aplicaţi balsamul de păr doar la vîrfuri, altfel părul se va pleoşti, oricît de bine aţi clăti.
– Nu spălaţi părul cu apă fierbinte, iar la clătire, folosiţi apă mai rece. Părul va fi suplu şi strălucitor.
– Ondulatorul şi placa de întins părul sînt indicate doar ocazional, la evenimente speciale.
– Începeţi perierea de la vîrfuri, cu un pieptene, şi abia apoi folosiţi peria, pentru a nu-l rupe.
– Uscătorul de păr nu trebuie folosit în exces. Ţineţi-l la 15 cm de cap.
– Nu vă uscaţi părul frecîndu-l cu prosopul în toate direcţiile. Aceste manevre pot duce la căderea părului.
– Dacă mergeţi la piscină, aplicaţi înainte o mască de păr cu castraveţ, care va contracara efectul nociv al clorului. Se prepară dintr-un ou, o lingură ulei de măsline şi un sfert de castravete curăţat de coajă. Se lasă să acţioneze 10 minute.
– Tundeţi vîrfurile părului de cîte ori este nevoie. Va creşte mai repede şi mai sănătos.

Coloranţi naturali

Părul poate fi nuanţat şi în mod natural, fără a-l supune agenţilor chimici din vopsea care, de regulă, îl degradează. Pentru o culoare subtilă folosiţi plantele sub formă de infuzie sau în cantităţi reduse, în amestec cu un şampon natural. Pentru un rezultat pregnant, lăsaţi infuzia (mai concentrată) pe părul proaspăt spălat, fără să mai clătiţi. Pentru un păr negru, se va folosi lavanda. Pentru părul roşcat, sînt bune măceşele, paprika, cafeaua neagră, gălbenelele, cuişoarele. Pentru păr şaten închis, folosiţi rozmarin, urzică, ghimbir, nucă, cuişoare, salvie, cafea, castane, coajă de arţar. Muşeţelul, şofranul, florile galbene de lumînărică sînt bune la spălarea părului şaten deschis. Pentru părul alb se recomandă muşeţelul. Rădăcina de rubarbă va deschide orice culoare de păr.

Articolul integral în Monitorul Expres

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *