Plante medicinaleR

Reventul, tonic digestiv

Reventul este originar din China, unde e cunoscut ca plantă medicinală cu proprietăţi tonice, deoarece excită secreţiile gastrice. De la revent folosim în scop medicinal rădăcinile, cunoscute mai ales pentru proprietăţile lor de tonic digestiv.

În doze mijlocii este laxativ, iar în doze mari, purgativ. În România, reventul mai este cunoscut si sub numele popular de rabarbură, şi era întrebuinţat îndeosebi pentru întărirea organismului copiilor (compot de revent), şi pentru uşurarea digestiei. Vitaminele B şi C, precum şi sărurile minerale pe care le conţine reventul îl fac un remediu excelent în tratarea parazitozelor intestinale, discheniziei biliare, constipaţiei, anemiei, inapetenţei, atoniei gastrice şi intestinale, diareei, anorexiei, dizenteriei cronice.

Pulberea se administrează ca tonic (0,05-0,10 g zilnic), ca laxativ (0,25-0,50 g pe zi), iar ca purgativ 1-3 g pe zi. Se poate folosi perioade mai lungi, fără să prezinte pericol pentru sănătate. Rizomul şi rădăcinile decorticate se usucă şi se macină cu rîşniţa sau în mojar. Pulberea de revent, luată înainte de masa de dimineaţă şi seara, tratează anemia şi stimulează digestia. Praful de revent amestecat cu miere are efect vermifug.

Din ceaiul preparat din rădăcini de revent, dacă se bea o cană în fiecare zi, dimineaţa, se rezolvă constipaţia.

Atenţie! Nu se administrează persoanelor predispuse la constipaţii, fiindcă după acţiunea purgativă cauzează constipaţie.

Comments

comments

Lasă un răspuns