Astronauţii, victime ale bolilor cardiovasculare
Un studiu american arată că expunerea la radiațiile ionizante din spaţiul extraatmosferic ar putea explica de ce atît de mulţi bărbaţi care au participat la misiunile Apollo mor din cauze cardiovasculare.
Cercetătorii de la Universitatea din Florida arată că astronauții misiunilor Apollo prezintă o mortalitate cardiovasculară semnificativ mai mare decît cele ale colegilor lor care au efectuat misiuni pe orbita joasă a Pămîntului sau care nu au ieşit încă în spaţiu.
Publicat în revista online Scientific Reports, acest studiu a inclus 42 de astronauţi, 37 de bărbați și 5 femei. Grupul Apollo a constat din 7 bărbați, cel format din astronauți care au participat la misiuni pe orbită joasă a inclus 30 de bărbați și 5 femei, iar al treilea grup era format din 32 de bărbați și 3 femei. Acest studiu a fost conceput pentru a evalua mortalitatea cardiovasculară pe termen lung, asociat cu zborul spaţial. De asemenea, este primul care include astronauţi care încă nu au zburat, ca grup de control. Vîrstele participanţilor au fost apropiate cu cele ale astronauţilor din momentul selecţiei pentru zbor. Timpul petrecut la bordul unei nave spaţiale şi numărul de misiuni au fost similare între astronauţii care au rămas pe orbită joasă și cei care au pornit să cucerească Luna. Pentru aceştia din urmă, durata expedițiilor Apollo a fost de 6 pînă la 12,6 zile, dar unii dintre astronauții programului erau deja veterani ai misiunilor Mercury, Gemeni şi Skylab, cumulînd aproximativ 15 zile petrecute în cosmos.
Rezultatele au fost surprinzătoare: în timp ce ratele de deces prin cancer nu au fost diferite între cele două grupuri de astronauți care au ieşit în spaţiu, numărul de decese cardiovasculare în rîndul astronauților de pe Apollo este aproape de 4 ori mai mare și chiar de 5 ori faţă de cazurile de cosmonauţi care nu au zburat. Cercetătorii nu au descoperit, însă, nicio diferenţă în ratele de deces din motive cardiovasculare între ultimele două grupuri. S-a mai găsit că toate decesele s-au înregistrat exclusiv la astronauţi de sex masculin, indiferent de grup. Neil Armstrong, primul om care a păşit pe Lună, a murit 25 august 2015, la vîrsta de 82 de ani, ca urmare a complicaţiilor cardiovasculare după o intervenţie chirurgicală de by-pass.
Pentru a înţelege mai bine mecanismele acestor deosebiri, cercetătorii au supus şoareci masculi timp de 14 zile la imponderabilitate și radiații ionizante. Experţii de la Ames Research Center al NASA au analizat 6-7 luni mai tîrziu parametrii biochimici din celulele vaselor de sînge. Rezultat: epiteliul vascular depreciat pare a fi consecința expunerii la radiații, dar nu și la absența gravitației. Se presupune că, la om, radiațiile ionizante pot induce complicații tardive datorate debutului reacțiilor inflamatorii cronice ale sistemului cardiovascular. Acestea pot să apară, în special, ca un blocaj al vaselor, cauză a apariției infarctului miocardic sau accidentului vascular cerebral. Autorii subliniază un paradox: doza de raze cosmice (0,29 cGy) a fost strînsă între grupul de astronauţi ai programului lunar Apollo și a celor care au zburat pe orbită joasă. Pentru a explica acest lucru, cercetătorii sugerează că astronauţii care au rămas în apropierea Pămîntului ar fi putut fi expuşi la mai puţine radiații ionizante şi au beneficiat în plus de efectul protector al magnetosferei Pămîntului care reflectă acest tip de raze cosmice. În plus, astronauții care au pus piciorul pe Lună ar fi putut fi supuşi acțiunii neutronilor, fenomen practic imposibil dacă ar fi rămas în interiorul navelor.
În ciuda unei populații mici, acest studiu arată că un zbor scurt dincolo de orbita Pămîntului pare să aibă un risc semnificativ mai mare în ceea ce privește mortalitatea cardiovasculară, probabil, mult subestimată. Oare ce se va întîmpla cu oamenii care vor merge pe Marte și alte planete din sistemul solar?
Sursa: sciencesetavenir.fr
