Dacă nu mănînci sănătos înseamnă că nu eşti în ţara potrivită
Conform unei noi cercetări publicată în revista Personality and Social Psychology Bulletin, succesul cu care o persoană aderă la o dietă sănătoasă depinde de cît de bine se potrivește acea persoană cu cultura țării în care trăieşte.
Se consideră că dieta sănătoasă este una bogată în fructe, legume şi cereale integrale, săracă în grăsimi saturate, colesterol, sare și zaharuri adăugate, dar care include carne slabă, carne de pasăre, ouă și lactate sărace în grăsimi. O astfel de dietă poate reduce riscul de obezitate şi deci, de boli cronice (hipertensiune arterială, diabet zaharat de tip 2 și unele forme de cancer). Dar nu toți oamenii respectă aceste recomandări. Anul trecut, conform rapoartelor, mai puţin de 18% dintre adulţii americani au mîncat destule fructe, mai puţin de 14% au consumat suficiente legume şi mai mult de 90% dintre ei au consumat prea multă sare.
Condusă de Cynthia Levine, de la Departamentul de Psihologie a Universităţii Northwestern din Evanston, Ilinois, echipa de cercetare a analizat obiceiurile alimentare ale adulților din SUA și Japonia, ţări cu culturi foarte diferite: în SUA se pune accent pe independență și dreptul de a lua decizii proprii, în timp ce cultura japoneză este axată mai mult pe interdependență și menținerea unor relații bune.
Toţi participanţii la studiu au menţionat cît de des au consumat pește, legume și băuturi cu zahăr săptămînă. Echipa a adunat, de asemenea, informații cu privire la obiceiurile lor alimentare în condiții de stres. În plus, participanții au fost rugați să estimeze cît de mult au fost de acord sau nu au fost de acord cu afirmații care determinau cît de bine se încadrează în cultura țării lor. Au fost incluse expresii ca: „Eu acționez în același mod, indiferent cu cine sînt” (independență) și „Fericirea mea depinde de fericirea celor din jurul meu” (interdependență).
Scorurile de independență au fost mai mari la americanii cu dietă mai sănătoasă, în timp ce cei cu scoruri mai mari la interdependență au avut o potrivire culturală mai bună cu Japonia. Independenții cu scoruri mari consumă mai mult peşte şi legume şi mai puţine băuturi care conţin zahăr. În plus, americanii care au fost mai independenţi au fost mai puţin înclinaţi să mănînce atunci cînd sînt stresaţi.
Printre adulții japonezi, specialiştii au constatat că persoanele care au marcat scoruri mai mari la interdependență au avut obiceiuri alimentare mai sănătoase decît cele care au avut scoruri mai mici. „În Japonia, promovarea unei alimentații sănătoase este probabil să fie mai eficientă atunci cînd se bazează pe legături sociale”, spune Levine.
Cu alte cuvinte, cu cît eşti mai american în SUA sau mai japonez în Japonia, cu atît eşti mai înclinat să mănînci mai sănătos.
Noul studiu sugerează că programele care încurajează alimentaţia sănătoasă pot avea mai mult succes dacă încorporează cultura ţării respective. Concluziile studiului sugerează şi că migranţii, care uneori se adaptează greu sau deloc culturii ţării de adopţie, tind să mănînce nesănătos.
Sursa: medicalnewstoday.com