A fost descoperit centrul cerebral al generozităţii
Empatia şi generozitatea sînt trăsături esenţiale ale omului. Deşi oamenii de ştiinţă au investigat aceste comportamente în profunzime, mecanismele neuronale din spatele lor nu sînt încă pe deplin înţelese. O nouă cercetare a aflat unde este sediul empatiei şi generozităţii.
Generozitatea implică o înţelegere a nevoilor celuilalt, iar empatia e abilitatea de a te pune în locul celuilalt. Pacienţii cu psihopatii sau alte tulburări de personalitate nu au dorinţa de a-i ajuta pe alţii, deci au alterate sau absente aceste două trăsături umane.
Recent, cercetătorii de la Universitatea din Oxford au investigat originea neurologică a empatiei şi generozităţii. Dr. Patricia Lockwood a remarcat: „Deşi oamenii au o înclinaţie remarcabilă spre a se angaja în comportamente prosociale, există diferenţe substanţiale între indivizi”. Pentru a studia generozitatea, cercetătorii au scanat participanţii folosind un aparat RMN în timp ce aceştia efectuau diferite sarcini care testau modul în care oamenii obţin beneficii pentru ei înşişi sau pentru ceilalţi. Subiecţilor li s-a cerut să aleagă simbolurile care aduceau cea mai mare recompensă tuturor sau cuiva anume. Poate că deloc surprinzător, rezultatele au aratat că oamenii învaţă mai repede să obţină propriile foloase decît să-i ajute pe alţii. În plus, folosind scannerul RMN, echipa a indicat cu exactitate regiunea creierului care s-a activat atunci cînd s-au întreprins acţiuni de susţinere a altor persoane. Este vorba de cortexul cingular anterior, zonă a creierului cunoscută a fi implicată în controlul unor procese automate, cum ar fi reglarea tensiunii arteriale şi a ritmului cardiac. Este importantă şi în funcţii precum anticiparea recompensei, controlul impulsurilor, luarea deciziilor şi emoţii.
Atunci cînd participanţii au învăţat cum să-i ajute pe alţii, a fost activată o parte specifică a cortexul cingular anterior, zonă care nu s-a evidenţiat în timpul acţiunilor care favorizau individul. Nu toate creierele au reacţionat la fel. Cei care s-au declarat empatici chiar au înregistrat niveluri de activare mai mari a zonei generozităţii şi empatiei.
„Este pentru prima dată cînd cineva a indicat procesul din creier specializat în învăţarea comportamentelor prosociale şi o posibilă legătură între empatie şi ajutorarea altora”, precizează dr. Lockwood. Pentru că anumite tulburări mintale implică pierderea sau lipsa de empatie, cunoscînd ce regiuni ale creierului sînt afectate, oamenii de ştiinţă ar putea concepe medicamente mai eficiente, pornind de la acest studiu.
Sursa: medicalnewstoday.com