Terapia cu nămol
De mii de ani, oamenii cred în puterea tămăduitoare a nămolurilor, considerate cîndva emanaţii sacre ale pămîntului. Aceste noroaie ale adîncurilor venite din laboratorul naturii au fost aduse în laboratoarele oamenilor de ştiinţă.
Studiindu-li-se calităţile terapeutice, au ajuns ingredient principal în tratamentul cu rezultate spectaculoase al unor afecţiuni. Nămolurile terapeutice se găsesc în staţiuni balneoclimaterice, dar nu sînt toate la fel. Pentru a alege o staţiune avem nevoie de mai multe informaţii despre tipurile de nămol şi afecţiunile pentru care sînt recomandate.
Beneficiile balsamului negru
Nămolurile terapeutice sau peloide, termen provenit din cuvintele greceşti „pelos“ (noroi) şi „eidos“ (formă), au diferite proprietăţi fizice, chimice şi biologice, în funcţie de originea lor şi de modalitatea de formare. Mecanismul vindecător nu este încă pe deplin elucidat, dar ceea ce se ştie deocamdată cu certitudine este că întreaga acţiune a nămolului se exercită prin intermediul sistemului nervos. Influenţează formula sîngelui, viteza de sedimentare a globulelor roşii, metabolismul substanţelor azotate, secreţiile gastrice, biliare, pancreatice, renale şi a tuturor glandelor cu secreţie internă. De asemenea, nămolul acţionează pozitiv în oprirea din evoluţie a proceselor inflamatorii cronice, în special a celor de natură reumatismală. Mai e utilizat în tratamentul proceselor inflamatorii cronice (dar netuberculoase) localizate la pleură şi perineu, ca şi a diferitelor inflamaţii cronice care ţin de zona genitală, sterilitatea secundară. Nămolurile acţionează benefic asupra pielii, fiind şi un ingredient fără egal în cosmetică. Contribuie la eliminarea stărilor de oboseală, mai ales a oboselii cronice, şi creşte rezistenţa generală a organismului, sporind tonusul psihic şi vitalitatea.
Nămolurile sapropelice
Nămolurile terapeutice se împart în trei mari categorii: sapropelice, minerale şi din turbă. În ţara noastră, nămolurile sapropelice sînt cele mai întîlnite, existînd peste 60 de surse naturale: pe litoral (Techirghiol, cel mai mare rezervor din Europa), Cîmpia Română (Lacul Sărat, Balta Albă, Amara) şi în Transilvania (Ocnele Sibiului, Ocnele Mari, Sovata). În apa acestor lacuri, de-a lungul mai multor ere geologice, s-au sedimentat vegetale şi animale şi astfel a apărut nămolul de azi. Nămolurile sapropelice sînt depuneri de nămol, cu conţinut preponderent organic şi un mic adaos de substanţe minerale, care se formează, în principal, în bazinele de apă dulce. Pot avea diferite culori: măslinii, maronii, gri, roz, negre. Au hidratare şi capacitate calorică ridicate, iar soluţia sapropelică este slab mineralizată. Nămolurile sapropelice se extrag din lacurile zonelor de tundră şi pădure. În funcţie de conţinut, există nămoluri sapropelice de alge şi zoogene, de humus şi turbă, argiloase şi calcaroase.
Nămoluri artificiale
Nămolurile hidrotermale sînt formaţiuni semilichide, argiloase, care apar în zonele de intensă activitate vulcanică, în urma descompunerii rocilor vulcanice, care conţin dioxid de carbon şi hidrogen sulfurat. Conţin ioni de carbohidraţi şi clorură de sodiu, dar pot fi bogate şi în brom, iod, bor. Nămolurile sulfuroase s-au format în apă sărată şi le recunoaştem după culoarea cenuşiu-închis. Pot fi clorosodice, clorosutfatice, magnosodice, hidrocarbonice. Nămolul de turbă din mlaştini s-a format în condiţii de umiditate excesivă şi oxigen insuficient. Are culoare brun-cenuşie sau neagră. În scop terapeutic, se folosesc turba de apă dulce şi turba minerală. Terapia cu nămol de turbă este mai răspîndită în zona nordică a României. Acest nămol conţine între 20 şi 95% substanţe organice şi are efect antiinflamator şi biostimulator. Turba frînează acidifierea substanţelor de importanţă vitală (de exemplu a lipidelor). Aceasta contribuie la diminuarea şi vindecarea inflamaţiilor, stimularea proceselor regenerative, cicatrizarea rănilor. Turba are şi acţiune antimicrobiană. În absenţa valoroaselor nămoluri terapeutice naturale, se folosesc nămoluri artificiale, care se prepară din substanţe minerale şi organice, săruri şi apă (inclusiv minerală). Microorganismele, componentelor organice (resturi vegetale, argilă), adaosurile de mici cantităţi de nămoluri naturale, fac ca aceste nămoluri artificiale să aibă reale calităţi terapeutice.
Băi reci de nămol
Efectul terapeutic al nămolurilor asupra organismului se obţine din acţiunea celor trei factori: caloric, mecanic şi fizic. Intensitatea acestui efect depinde nu numai de starea iniţială a organismului unei persoane bolnave, ci şi de proprietăţile fizico-chimice ale nămolurilor de diverse tipuri. Nămolurile terapeutice încălzite menţin căldura timp îndelungat şi o transmit corpului. Asupra pielii, şi prin ea asupra întreg organismului, pătrund şi alţi factori: substanţele volatile, ioni de compuşi anorganici (natriu, potasiu, calciu, magneziu, fier) şi organici, substanţe biologic active, asemănătoare hormonilor sexuali. Gradul de penetrare depinde de temperatura nămolului. Cu cît e mai cald, cu atît pielea devine mai permeabilă, circulaţia sîngelui se intensifică, are loc o puternică stimulare a sistemului nervos central şi a glandelor. Cea mai populară formă de terapie cu nămol este cea prin care corpul (cu excepţia capului şi a zonei inimii) sau doar unele porţiuni se ung cu loţiunea magică, după care se face expunerea la soare pînă cînd se usucă. Apoi se fac băi în apa mării sau lacurile sapropelice. Această metodă mai e numită baie rece de nămol.
Împachetări calde
Există însă şi varianta băilor calde, de împachetări şi cataplasme, proceduri care de obicei se practică în staţiuni. În aceste situaţii, nămolurile sînt folosite la temperaturi crescute. Local, nămolul are acţiune anestezică, antiinflamatoare şi resorbantă, contribuind la stimularea proceselor regenerative, îmbunătăţirea hrănirea ţesuturilor, stimulînd metabolismul hormonilor şi vitaminelor. Efectul terapeutic depinde de temperatura nămolului. Astfel, la o temperatură de 35-37 grade C, predomină efectul calmant şi de reglare neuro-vegetativă. Aplicaţiile cu nămol au şi acţiune mecanică, chimică, radioactivă, prin care se pun în valoare proprietăţile trofice ale pielii, îndepărtîndu-se considerabil manifestările inflamatorii. Durata procedurii cu nămol este de 15-20 de minute. Uneori, după primele proceduri cu nămol, starea bolnavului se poate agrava, apărînd oboseala, slăbiciunea, acutizarea durerilor (aşa numita reacţie balneologică), dar în următoarele zile, aceste senzaţii neplăcute dispar.
Un efect care durează
Cînd se administrează proceduri cu nămol, trebuie respectate cu stricteţe nişte reguli. După procedură, bolnavul trebuie să se odihnească pe o canapea, timp de 30-40 de minute. Trebuie să evite frigul şi suprasolicitarea fizică, pentru a nu provoca agravarea bolii. Procedura cu nămol nu trebuie administrată pe stomacul gol, ci la 2-3 ore dupa masă. Efectul terapiei cu nămol asupra organismului nu acţionează doar pe perioada tratamentului, ci se resimte şi ulterior, cel puţin 24 de ore, de aceea e bine ca procedurile să aibă loc din două în două zile. Efectul fiecărei noi proceduri se adaugă efectului celei anterioare. În urma unei cure, schimbările favorabile se consolidează şi se pot permanentiza. Terapia cu nămol are efecte puternice, de aceea, trebuie folosită numai la indicaţia şi sub controlul doctorului. Trebuie reţinut că numai medicul este acela care poate decide dacă un bolnav poate să facă tratamente cu nămol şi tot el este cel care recomandă metoda de aplicare.
Pentru multe boli dermatologice
Tot o procedură frecvent aplicată e şi baia în cada de baie. La 100 l de apă, se folosesc 10 kg de nămol, iar şedinţa trebuie să dureze 15-30 minute, în funcţie de cît rezistaţi, pielea sensibilă nu va suporta uşor usturimea apei încărcată cu minerale. Împachetările cu nămol se fac la o temperatură de 38-40 grade C, într-un strat de 2 cm pe regiuni mai mult sau mai puţin întinse. Cataplasmele sînt aplicaţii cu nămol la temperaturi ridicate şi variate pe regiuni limitate ale corpului. Oncţiunile cu nămol constau în aplicarea nămolului rece pe întreg corpul sau pe zonele suferinde, dar presupun şi o expunere la soare de 10-15 minute, pînă cînd simţiţi ca nămolul vă strînge. La final, urmează un duş cu apă dulce. În dermatologie, terapia cu nămol se recomandă în psoriazis, eczeme cronice, sechele de arsuri şi degerături (cicatrice, ulceraţii trofice şi altele), dereglări ale troficităţii ţesuturilor, seboree, acnee, căderea părului, unele afecţiuni ale unghiilor. Persoanele care suferă de o boală de piele, dar care prezintă, în acelaşi timp, şi unele procese inflamatoare acute, hipertensiune arterială, tuberculoză, nefrită, nefroză sau stare postinfarct nu pot apela la această terapie.
Frumuseţe cu nămol
În cosmetică, extractul purificat din nămoluri se foloseşte în prepararea produselor pentru îngrijirea pielii feţei şi a corpului, în produse speciale pentru băi. Masca pe bază de nămol are ca principal efect uscarea şi degresarea pielii. Preparatul permite revenirea culorii sănătoase a pielii, reglează tonusul muşchilor şi netezeşte ridurile. Celulele se dilată, îmbunătăţindu-se circulaţia sîngelui şi a limfei, metabolismul substanţelor, troficitatea ţesuturilor, respiraţia tisulară, accelerîndu-se procesele oxidative şi regeneratoare de la nivelul pielii. Pielea devine elastică şi catifelată. Sub acţiunea măştilor se atenuează şi se resorb cicatricele. Nămolurile se recomandă în caz de: ten gras, seboree, coşuri, piele ofilită şi flască (a fetei şi gîtului), cicatrice cheloidale, sechele ale unor arsuri, alopecie, profilaxia îmbătrînirii premature a pielii feţei, gîtului, pieptului, celulită. Masca pe bază de nămol are un deosebit efect şi asupra rădăcinii părului, întărindu-l şi accelerîndu-i creşterea.
Contraindicaţii: dermatită, micoze, acnee rozacee, hemangioame. Dacă nămolul se aplică pe o piele cu ulceraţii, fistule, la următoarea şedinţă, se înlocuieşte cu altul proaspăt.
Nămolul adus din lac pentru tratament la domiciliu trebuie pus într-un vas de lemn, de exemplu un butoiaş, dezinfectat cu o soluţie de 3% cloramină şi spălat cu apă fierbinte. Nu se păstrează mai mult de şase luni. Nămolul trebuie acoperit cu sare de mare sau sare obişnuită fiartă.
La ce sînt bune nămolurile?
– Afecţiuni reumatismale: stări preartrozice, reumatism degenerativ, artroze ale coloanei şi articulatiilor, reumatism poliarticular, tendonite, periartrite
– Afecţiuni posttraumatice: sechele musculo-articulare, sechele osoase
– Afecţiuni neurologice periferice cronice
– Afecţiuni ginecologice cronice: anexite, metroanexite cronice, sterilitate
– Celulită şi cosmetică
Tratament la domiciliu
• O pungă cu mască de nămol se cufundă pentru cîteva minute în apă fierbinte. Apoi se amestecă bine şi, după ce se încălzeşte pînă la temperatura de 36-38 grade C, cu o pensulă mică se aplică un strat de 1-3 mm pe pielea în prealabil curăţată, şi se lasă 15-30 de minute. Masca se îndepărtează cu apă caldă. În anumite cazuri, folosirea unei măşti de nămol poate provoca o acutizare a afecţiunii (la începutul curei), ceea ce este o reacţie normală.
Articolul integral în monitorulexpres.ro
