Dacă nu crezi în terapie, efectele secundare vor fi mai greu de suportat
Un studiu realizat de cercetătorii germani a descoperit că succesul terapiei cu hormoni, administrată după o intervenţie chirurgicală pentru cancer de sîn, depinde de aşteptările pacientelor.
Efectele secundare ale terapiei postchirurgicale, adică dureri articulare, creștere în greutate, depresie, sînt atît de greu de suportat încît multe femei renunță la tratament. O echipă de cercetători germani a publicat în revista „Analele Oncologiei” rezultatele unui studiu realizat pe 111 de femei operate pentru cancer de sîn. S-a constatat că 29% dintre femeile tratate cu terapie hormonală şi care s-au temut de efecte secundare, ulterior, au avut o calitate mai scăzută a vieții, efectele secundare au fost puternice și pacientele au înregistrat cea mai mică rată de aderare la tratament, doi ani mai tîrziu.
„Rezultatele noastre arată că așteptările sînt un factor relevant din punct de vedere clinic, că influențează rezultatul terapiei hormonale pe termen lung”, a declarat conducătorul studiului, profesorul Yvonne Nestoriuc, specialist în medicină psihosomatică şi psihoterapie.
Terapia hormonală este un tratament care poate completa sau înlocui chimioterapia. Scopul tratamentului este de a reduce riscul de recurență, prin oprirea celulelor tumorale să mai primească hormonii care le ajută să se dezvolte.
Sursa: rtl.fr