LPlante medicinale

Frunzele de liliac, bune la dureri de dinţi

Liliacul din gradină, cu flori foarte parfumate, albe sau violet, este nu doar o plantă ornamentală, ci şi una valoroasă pentru medicina naturistă. Supranumit floarea memoriei”, se spune că mirosul liliacului trezește amintiri de mult uitate, care pot fi retrăite în amănunt.

Există mai mult de 1.000 de soiuri de arbuști de liliac. Unele soiuri înfloresc de mai multe ori pe an. Unele supravieţuiesc la temperaturi de minus 40 de grade, altele nu rezistă nici la minus 10. Arbustul de liliac este rudă apropiată cu măslinul. Florile de liliac sînt comestibile. În scop terapeutic, folosim mugurii, florile, frunzele şi scoarţa. Liliacul are o acţiune antireumatică, tonică şi vasodilatatoare.

Infuzia din 10 frunze de liliac mărunţite şi o jumătate de litru de apă caldă alungă durerile de dinţi. Vasul se lasă acoperit timp de oră, apoi se strecoară şi se foloseşte licoarea pentru clătirea gurii. Infuzia din flori uscate de liliac este bună şi pentru afecţiuni respiratorii sau febră.

Preparatele din muguri de liliac (recoltate ecologic), au efect tonic cardiac, tratează insuficienţa coronoriană şi angina pectorală. Diabeticii pot bea infuzia din muguri de liliac. Soluţia se prepară dintr-o lingură de muguri la un litru de apă. Din acest ceai se ia cîte o linguriţă, de 3 ori pe zi.

Pentru durerile cauzate de reumatism, se recomandă aplicarea unui unguent din flori de liliac.

Ceaiul de liliac face minuni şi în cazul durerilor din zona lombară. Se opăreşte o lingură mare cu flori de lilic într-o cană cu apă. Se bea cîte o linguriţă, de 4 ori pe zi.

Pentru arsurile de orice grad, se recomandă frunzele de liliac, fierte pînă cînd apa devine neagră. Licoarea călduţă se aplică pe locul afectat de arsură cu un tanpon şi se fixează cu pansament steril. Se ţine 24 de ore, timp în care pansamentul trebuie umezit cu apa în care au fiert frunzele. La final, pielea rămîne curată, fără urme vizbile ale arsurii.

Atenţie! Preparatele din liliac trebuie administrate cu grijă femeilor gravide şi celor care alăptează şi persoanelor în vîrstă.

Comments

comments

Lasă un răspuns