Odoleanul, un calmant fără egal
Odoleanul este o plantă medicinală de la care folosim în special rădăcinile. Acestea au culoare galben-brună la exterior şi albă în interior.
Cînd sînt proaspete, nu au miros, după uscare, capată un miros puternic şi foarte neplăcut. Denumirea populară a odoleanului este iarba-pisicilor sau guşa-porumbelului. Rădăcinile se adună primăvara, în martie-aprilie, sau toamna, în septembrie-octombrie. Se taie în bucăţi scurte, se curăţă bine de pămînt, apoi se spală şi se usucă. Rădăcinile adunate din locuri uscate au o valoare terapeutică mai mare decît cele din locuri umede. Acestea conţin ulei volatil, valeriant de bornil, alcaloizi, valeriană, rezine, acid formic, acid acetic, tanin, glucozide, acizi izovalerianici. Acţiunea farmaceutică a preparatelor din odolean este una antispastică, sedativă, antialgică, neurotonică, antidiabetică.
Tratamentul pe bază de odolean este indicat în afecţiuni ca anxietate, palpitaţii, aritmie extrasistolică, tahicardie, convulsii la copii, isterie, epilepsie, astm, diabet, plăgi, contuzii. Planta este cunoscută ca unul dintre cele mai bune medicamente cu acţiune calmantă asupra întregului sistem nervos. Micşorează stările de excitaţie, reglează palpitaţiile inimii şi aduce un somn liniştitor. Calmează spasmele muşchilor, recomandîndu-se în colicile stomacale de natură nervoasă, în astm, combate greţurile. Pentru a-i mări acţiunea sedativă şi calmantă, odoleanul se asociază cu muşeţel, mentă, levănţică.
Rădăcina se foloseşte sub formă de pulbere (de 3 ori pe zi cîte un vîrf de cuţit), infuzie, extract şi tinctură. Infuzia se prepară dintr-o linguriţă de rădăcină mărunţită la un sfert litru de apă clocotită. Se bea treptat, în cursul unei zile, sau seara, la culcare, întreaga cantitate. Rădăcinile de odolean intră în compoziţia ceaiurilor calmante, gastrice, sedative şi a celui împotriva tulburărilor cardiace.
