Alifia de varză, eficientă contra durerilor de orice fel
Foile de varză strivite şi aplicate extern reprezintă un remediu popular în medicina tradiţională. Dar, mai eficientă este alifia de varză, preparată în casă. Ajunge mult mai uşor sub piele, iar durerea cedează la doar 15 minute după aplicare (în durerile mai uşoare).
Prepararea alifiei de varză nu necesită cunoştinţe sau utilaje speciale şi se poate face acasă, foarte simplu.
Ingrediente: 50 ml suc de varză crudă (3-4 linguri), 200 g lanolină (de la farmacie) sau untură de porc, 1 linguriţă ceară de albine, 10 ml ulei (1 lingură) de germeni de porumb sau de palmier, 10-15 ml alcool rafinat de 38-40 grade, o linguriţă miere de albine
Varza se spală, se îndepărtează porţiunile stricate, se taie în bucăţi suficient de mici pentru a intra în storcător. Sucul de varză se utilizează imediat după preparare, pentru a nu se oxida şi a nu-şi pierde din proprietăţi. Într-un vas emailat se pun la încălzit lanolina (sau untura) şi ceara de albine, se amestecă, după care se adaugă uleiul. Se încălzeşte totul pînă la 60 de grade C. Separat, se încălzeşte sucul de varză crudă, adăugîndu-se mierea de albine şi alcoolul rafinat. Se amestecă totul bine. Se ia de pe foc vasul în care s-a încălzit lanolina şi uleiul şi se toarnă uşor peste amestecul de suc de varză, miere şi alcool. Compoziţia se amestecă încet, pînă se răceşte. Alifia astfel obţinută se pune în borcănele. La sfîrşit, se poate adăuga (opţional) o anumită aromă: esenţă de pin, de levănţică, trandafir sau iasomie (10 picături).
Termenul de valabilitate este de minimum 3 luni de zile, în cazul în care alifia este preparată cu lanolină şi maximum 2 luni atunci cînd alifia de varză este preparată cu untură. Crema se poate folosi şi la copii.
Zona afectată se spală, iar apoi se aplică alifia de varză, în strat subţire, de 2-3 ori pe zi. Cu alifie se ung zonele dureroase, urmînd ca locul respectiv să fie legat cu o bucată de pînză curată. Tratamentul se repetă de 2-3 ori pe zi.
Alifia de varză preparată în casă este un foarte bun cicatrizant şi poate fi utilizată în afecţiuni ale pielii. Este excelentă pentru calmarea durerilor, întrucît intră mult mai rapid în piele, diminuînd sau chiar alungînd disconfortul.
Indicaţii: artrită, artroză, celulită, degerături, dureri reumatice, eczeme uscate, hemoroizi, gută, psoriazis, sciatică, entorse, luxații, întinderi de ligament, tendinită, tulburări circulatorii, tumori, ulceraţii, varice.
Articolul integral în topremediinaturiste.ro