ControverseTerapii alternative

Fenomenul Joao de Deus, chirurg cu două clase primare

Joao Teixeira da Faria, cunoscut sub numele de Joao de Deus (Joao al lui Dumnezeu), din Brazilia, este considerat de milioane de oameni din toate colţurile lumii a fi cel mai mare vindecător în viaţă. Se spune că a tratat şi a vindecat peste 10 milioane de oameni în ultimii 40 de ani. Nu cere niciun ban.

Doar credinţă. Mii de români au fost martori ai vindecărilor miraculoase făcute de acest brazilian cu capacitatea de a salva vieţi. Miracol sau puterea autotămăduirii prin propria credinţă, continuă să se întrebe lumea? Oamenii de ştiinţă nu au răspuns la această întrebare. Şi totuşi, cum poate Joao de Deus, un ţăran cu două clase din Brazilia, să facă doar cu degetele şi cu un cuţit de bucătărie, fără anestezie, operaţii cu o precizie de invidiat? Fără infecţii ulterioare. Fără eşecuri. Cum reuşeşte să ridice din scaun persoane care n-au mers niciodată? Sau să-i făcă pe orbi să vadă lumina? Cîţiva braşoveni l-au văzut pe Omul-Miracol chiar acolo, în micul sat Abadiania. Şi au simţit că fac parte din miracol.

Terapiile neconvenţionale cîştigă teren. Medicii şi producătorii de medicamente admit cu greu concurenţa vindecătorilor, pe care îi califică adesea drept impostori. Uneori însă, şi cei mai înverşunaţi sceptici sînt nevoiţi să recunoască, uimiţi, că boli grave au intrat în remisie. Oameni suferind de cancer sau alte afecţiuni incurabile au încercat metode naturiste şi trăiesc şi astăzi. Alţii n-au reuşit. Au oare aceşti vindecători fără diplomă capacitatea de a salva vieţi, dincolo de puterile ştiinţei? Fac ei cu adevărat miracole?

Călăuza românilor către Abadiania

Braşoveanca Aurelia Borcea, ea însăşi bioterapeut, a ajuns la Joao de Deus hotărîtă să înveţe de la maestru, pentru a putea ajuta mai mulţi oameni bolnavi. A avut peste 10.000 de pacienţi din toată lumea, şi doar cu puterea mîinilor şi leacuri naturiste, i-a scăpat de boală. Susţine că poate diagnostica şi bolile care nu sînt. „Un cancer e proiectat la nivel energetic cu cinci ani înainte de a se declanşa“, spune Aura. Cînd mîinile ei se plimbă peste corp, unii simt o căldură, alţii furnicături. Dar cu toţii recunosc că simt prezenţa energiei. La sfîrşitul şedinţei, corpul este revigorat, iar organul afectat începe să funcţioneze mai bine. A scăpat oamenii de hepatite, pareze, hernie de disc, chisturi ovariene şi alte 100 de suferinţe. Aura recomandă o dietă serioasă, bazată pe legume şi preparate naturiste. Succesele ei au ajuns cunoscute în toată România, chiar şi în străinătate. Are un dar aparte. Atunci, ce nevoia ar mai avea de Joao de Deus? „Acolo m-am curăţat de toate vibraţiile joase, am intrat în armonie deplină cu sinele. Pînă să ajung în Brazilia, bîjbîiam. Acum energiile mele s-au amplificat, sînt un canal rezonant mult mai puternic. Nu mai obosesc, canalele mele sînt deschise“, mărturiseşte braşoveanca. Dacă la început a ajuns la Joao de Deus din curiozitate, acum, după mai multe călătorii, a ajuns învăţăcelul lui. Şi ghid spiritual pentru românii care caută tămăduirea în sătucul brazilian. „Oameni cu mari probleme, de la noduli la sîn la paraplegii, s-au întors cu totul schimbaţi, întineriţi. Mentalul este totul. Cine nu crede deloc în sine şi în Dumnezeu, n-are de ce să facă acest drum“, spune ea.

149A făcut primii paşi la 11 ani

Dar nu numai bioterapeuta a simţit pe pielea ei schimbarea benefică trăită în preajma lui Joao. Au însoţit-o în călătoriile spre Abadaida, satul din inima Braziliei, mai mulţi români. O fetiţă în vîrstă de 11 ani, născută cu parapareză spastică, a ajuns la Joao însoţită de părinţi. „N-a mers niciodată, reuşea, după ani de tratament, să stea în picioare doar 3 secunde. Acum îşi ţine echilibrul şi chiar face paşi. Rezistă cam 10 minute. Pentru noi e un progres vizibil. Iar la Băile Felix, unde face tratament de cîţiva ani, toată lumea a rămas uimită că din septembrie pînă în ianuarie starea ei s-a îmbunătăţit atît de mult“, spune Tereza, mama fetiţei care speră că, după o nouă vizită la Joao, copilul ei va reuşi să urce scările. Ea povesteşte că micuţa a simţit o căldură pe piciorul şi mîna afectată, în cadrul a ceea ce Joao numeşte „operaţie energetică“. În rest, nu i-a făcut nimic. Doar a atins-o. „Omul acela e un fenomen“, e de părere Tereza. „La plecare din Abadiania, fetiţa a trecut prin toate camerele ca să ia adresele celor cu care s-a împrietenit. Ea a fost eroul grupului nostru, cu transformarea cea mai spectaculoasă“, povesteşte Aura.

img563a0b3a25b18Şi ateii se vindecă

Sorin P. a mers vreo doi ani prin medici încercînd să-şi trateze nodulul tiroidian apărut din senin. Din cauza bolii, a suferit o depresie puternică. A auzit de Aura şi a început tratamentele cu bioenergie. Dar auzind că se pleacă în Brazilia, s-a hotărît să facă şi el acest drum. „Am optat pentru operaţie spirituală, deşi vîrsta îmi permitea să fac şi una fizică. Am participat la două şedinţe de meditaţie colectivă, una de 40 şi alta de 90 de minute. M-am simţit imediat alt om. Nodulul s-a micşorat, iar depresia a trecut, am cercuri mari de prieteni. Mai am mult de lucru, continui şedinţele cu doamna Aura pe care, după vizitele la Joao, o simt mult mai puternică. Explicaţia schimbării mele e simplă: credinţa. Totul e credinţă. Şi, nu uitaţi, am plecat ateu convins. După întîlnirea cu Joao, m-am întors la Dumnezeu“, mărturiseşte braşoveanul.

Cataracta şi nodulii dispar

T. Constantinescu e avocat în Bucureşti. Acum trei ani, a aflat că are un nodul la sîn. Ultima mamografie, făcută la Viena în septembrie, a confirmat prezenţa acestuia. A plecat în Brazilia în noiembrie, iar o lună mai tîrziu, acelaşi mamograf n-a mai găsit nici urmă de nodul. „Există acolo nişte energii pe care numai să fii nesimţit nu le simţi. Am ajuns în sală cu Joao şi, deşi nu mă atingea, am simţit cum se umblă la nodul. Fiecare din noi am simţit că lucrează în zona afectată. Apoi, 24 de ore m-am simţit în convalescenţă, ca şi cum chiar aş fi fost operată. Nodulul a fost extirpat în plan astral şi a dispărut şi în plan fizic. E un lucru fantastic, ar trebui să ştie lumea de acest vindecător, este o speranţă şi pentru cei fără speranţă“, spune avocata. A văzut acolo o femeie medic stomatolog care privea totul cu neîncredere. Cînd a ajuns în faţa lui Joao, acesta a ales să facă o operaţie fizică. „Ca să crezi“, a spus el. „Femeia s-a trezit pusă pe scaun şi operată de cataractă. I-a răzuit pur şi simplu ochiul. Vreo două zile a avut un eritem, apoi ochiul a devenit curat şi a început să vadă“, povesteşte femeia.

1237486_10201841353178547_1542906598_oUn medic care nu înţelege tot, dar crede

La vindecătorul din Brazilia au ajuns şi medici. Nicoleta Musceleanu este o astfel de pacientă care a făcut călătoria de 13.000 de kilometri din curiozitate ştiinţifică, dar şi pentru a găsi leac pentru cancerul ei cu metastaze. „Trebuie să recunosc, este ceva cu acest om. Reuşeşte să inducă o cură de dezintoxicare mentală şi fizică foarte eficientă. Cu alimentaţie naturistă, dar nimic deosebit ca plante. Salate, fructe, suc de graviola care sporeşte imunitatea. Pentru turişti, oferea şi peşte, carne de vită. Mai dă şi preparate cu passiflora, care e un dezinfectant al tubului digestiv, tot un detoxifiant. Dar curăţirea mentală este cea mai importantă. Prin intervenţiile lui energetice, obţii o linişte desăvîrşită. Şi da, mă simt mult mai bine“, spune Nicoleta. Deşi cancerul a rămas, doctoriţa admite că alte cazuri au avut mai mult succes. „Am încercat să-mi explic ce se întîmplă. Vindecarea vine prin el, care e un medium foarte bun. Am văzut cu ochii mei operaţii pe cornee sau în alte zone ale corpului. Totul seamănă cu tăiatul sub limbă de la noi. Prin scurgere de sînge şi limfă, are loc o detoxifiere. Dar nicio medicină adevărată nu-şi explică în întregime fenomenul. Acolo există şi senzitiv, şi autosugestie, şi intervenţie energetică la un nivel imens. Se creează condiţiile producerii acelui clic care declanşează chiar vindecarea. O fetiţă cu modificări congenitale din Braşov a început să meargă şi să aibă siguranţă în mers. Am văzut cu ochii mei“.

Mai mult decît chimioterapie

Minunile se ţin lanţ chiar şi după întoarcerea din Brazilia. Vindecarea vine de data aceasta nu direct, prin Joao, ci prin Aura care a reuşit să efectueze ceea ce se numeşte „operaţie surogat“. Este vorba de un bărbat care avea cancer pulmonar şi o tumoră pe suprarenala dreaptă, în metastază. După două şedinţe de chimioterapie, Aura i-a propus o operaţie în astral, aşa cum face Joao. Doamna Constantinescu povesteşte cum a fost procedura aplicată asupra rudei sale: „Aura a intrat mental în sala de operaţie şi a suportat intervenţia în plan astral, pentru el. A simţit exact acelaşi lucru ca şi el, i-a fost foarte rău o vreme. Iar pacientul, la ora fixată, a stat în pat. Toată familia am rămas cu gura căscată cînd, în ianuarie, la controlul medical, plămînii lui mai aveau doar un mic nodul, din şase, cîţi fuseseră depistaţi. Iar medicul din Viena a spus că tumora se vindeca din interior spre exterior. Veţi spune că e chimioterapia. Eu ştiu că e mai mult decît atît“, mărturiseşte avocata care pune miracolul pe seama „sentimentului de iubire între toţi oamenii pe care l-am simţit în preajma lui Joao, acea iubire care te vindecă“.

Operaţii la distanţă

Vasile Machedon din Bistriţa avea dese înţepături în inimă, tensiune oscilantă şi puls scăzut. „Doamna Aura mi-a dus poza la Joao, cu un semn desenat în dreptul inimii. Am primit un e-mail de la el în care îmi zicea, în ziua cutare, la ora 2, ora României, să mă îmbrac în alb şi să mă aşez în pat, curat. Pe la ora 5 am simţit înţepături în inimă, dar altfel decît le ştiam. De-atunci, n-am mai avut nicio problemă. Sînt doi ani. Toată vara am cosit singur 3 hectare. Apoi, o doamnă din Piatra-Neamţ mi-a adus patru borcănele cu medicamente naturiste de la el, le-am luat şi sînt ca nou“, povesteşte bărbatul.
Călin din Beiuş s-a dus şi el în Brazilia, dar nu pentru sănătatea lui, ci a tatălui său, bolnav de inimă. Se sufoca şi avea două artere blocate. Era în spital, pregătit pentru operaţie. „I-am arătat lui Joao poza tatălui meu. Mi-a cerut să ţin mîna pe fotografie, în dreptul inimii, 15 minute. Din acel moment, tata a început să respire mai bine. Nici azi nu se mai sufocă. Prietena mea este chiar cardiologul lui, a rămas surprinsă, deşi crede că e doar o coincidenţă. Nu pot spune ce s-a petrecut, doar la următoarea coronografie vom afla dacă arterele s-au destupat şi dacă mai e necesară operaţia. Cred în puterea lui Joao, am simţit-o pe pielea mea, este o forţă care te face să devii calm, relaxat. Şi de aici vine şi vindecarea“, crede Călin, care este şi psiholog şi care a povestit acelaşi lucru şi televiziunilor braziliene.

scalpel-op_gChirurgie neortodoxă

Cine este acest Joao de Deus sau John of God (Ioan al lui Dumnezeu)? Este el chiar un ales al lui Dumnezeu pentru a înfăptui minuni pe Pămînt? Cei care l-au cunoscut spun că da. Numele lui este Joao Teixeira de Faria şi se estimează că a tratat, direct sau indirect, aproximativ 10 milioane de oameni, în ultimii 40 de ani. Are un spital în Abadiania, unde vindecă fără bani orice boală, de la cataracte, boli de inimă, cancere, la paralizii şi tumori pe creier. Se spune că ţăranul cu două clase primare a vindecat şi 200 de bolnavi de SIDA.

Face două feluri de operaţii: astrale şi fizice. Deşi sînt diferite, curios lucru şi aproape inexplicabil, ambele tipuri de intervenţii se petrec la fel: fără anestezie, fără masă de operaţie, bolnavii stau în picioare, rezemaţi de perete, perfect conştienţi. Doar în operaţiile fizice foloseşte bisturiul, dar pentru cele pe ochi preferă un cuţit de bucătărie cu mîner de lemn. Nimic nu se sterilizează, instrumentele sînt spălate doar cu apă energizată de el. Cu toate acestea, nu s-a constatat niciun caz de septicemie. Şi nu curge sînge. Doar cîţiva stropi, indiferent că e vorba de un abdomen tăiat, extirpare de polipi nazali, tumori pe spate, pe membre, în cap.

Ajutat de 45 de discipoli

Face operaţiile obişnuite doar programat, pentru televiziuni, pentru cei care îi cer asta. Joao face operaţii invizibile, la nivel energetic. De exemplu, un chist ovarian este extirpat în plan astral şi eliminat pe cale normală în jumătate de oră. Astfel de operaţii pot să fac şi eu acum“, explică Aura. Pacienţilor li se cere să vină cu haine albe, de acasă, lejere şi decente. Nu li se cer bani, dar donaţiile sînt binevenite. „Grupul nostru a strîns ceva bani pentru că ştim că-i investeşte în cele două centre de combatere a sărăciei. Omul ăsta ar fi putut avea averi, avioane, vile, dar trăieşte atît de modest! Nu e deloc preocupat material. El însuşi a fost sărac, a răbdat mult de foame în copilărie, aşa că oferă şi mîncare gratis. De fapt, supa lui Joao face parte din tratament şi este energizată cu apă de cristale. Noi i-am dăruit şi un album cu imagini din Braşov. I-a plăcut enorm oraşul nostru, a spus că i se pare că are ceva în comun cu Abadiania şi a spus că îmi dă un răspuns dacă va veni în România“, povesteşte Aura.
Spitalul lui Joao, numită Casa lui Dom Inacio, este un bungalou înconjurat de palmieri şi o cascadă cu apă energizată. Există şi o farmacie cu preparate naturiste unde „vînzătoarele lucrează benevol, fără salariu. Spuneau că e o onoare să facă un lucru util pentru opera lui Joao“. Vindecătorul este ajutat de 45 de discipoli care-i pregătesc pe oameni înainte de a ajunge în faţa lui, la tratament.

Camerele de pregătire

În camera nr. 1, se stă pe scaune, în linişte deplină, printre mediumi (ucenicii lui Joao). Fiecare trebuie să încerce să se liniştească şi să mediteze. Cine nu reuşeşte, va sta mai multe zile în prima cameră. Ceilalţi, vor merge în a doua cameră. De fapt, se trece prin mai multe încăperi care reprezintă tot atîtea grade de pregătire spirituală. Astfel încît, în camera intervenţiilor, toată lumea este calmă şi gata să primească energia. În salonul de recuperare, zăbovesc cei operaţi. Nu ştiu cum au ajuns acolo. În camera intervenţiilor au loc operaţiile astrale, în grup. Sau cele fizice, la care asistă toată lumea. Nimeni nu leşină, nimeni nu urlă de durere. Este camera în care, o dată pe săptămînă vin televiziuni să facă reportaje. Şi tot aici, asistă la manevrele chirurgicale şi reprezentanţi ai colegiului medicilor din Brazilia. Specialiştii vin nu ca să intervină în cazul unei urgenţe, niciodată n-a fost nevoie, ci ca să înveţe. Sau măcar să vadă cu ochii lor minunea şi, dacă tot sceptici rămîn, să poată acuza. Dar, deşi Joao a avut procese celebre de-a lungul anilor, ministerul sănătăţii din ţara lui nu i-a putut interzice activitatea. Fiindcă nu are eşecuri. Mai mult, „un medic de la Harvard, care avusese o tumoră pe creier, trăieşte şi azi după ce i-a scos-o Joao. A lăsat medicina şi lucrează acum pentru Joao“, după cum spune Aura.

Spitalul cu entităţi spirituale

Unii cred că la Abadiania se petrec miracole, alţii consideră doar că Joao a descoperit o metodă nouă de tratament sau una veche de secole, dar pierdută, aceea a empatiei, sugestiei şi iubirii de Dumnezeu. Joao are însă o singură explicaţie. În spitalul lui, unde operează zilnic cîte 14 ore circa 1.000 de pacienţi, sălăşluiesc 33 de entităţi spirituale, foşti medici, preoţi, sfinţi, oameni de ştiinţă. Aceştia colaborează la vindecări, prin el. De fapt, Joao are obiceiul să declare „eu nu vindec pe nimeni, cel care vindecă e Dumnezeu“. Nu interzice medicaţia alopată, dimpotrivă, recomandă pacienţilor săi să-şi ia medicamentele prescrise, în paralel cu tratamentul energetic. Nu contrazice ştiinţa, doar ştiinţa încearcă să-l contrazică. Însă fără succes. În faţa spitalului, nu vezi niciodată ambulanţe, pentru că nimeni nu moare. Sînt oameni care vin din toate colţurile lumii, cu toate bolile Pămîntului. Aura l-a văzut pe preşedintele statului Peru, însoţindu-şi fiul la tratament. La Abadiania este, dacă nu spitalul cel mai aglomerat şi cu procentul cel mai mare de cazuri rezolvate din lume, cel puţin cel mai profund loc al speranţei.sdut-ill-flock-to-brazil-psychic-surgeon-john-of-god-2012mar23

Muzeul cîrjelor

• Cele mai spectaculoase cazuri de vindecări petrecute la spitalul lui Joao sînt cele ale pacienţilor paralizaţi, aduşi pe braţe sau în scaune cu rotile, şi care au plecat păşind normal. Poate de aici i se trage numele de Omul-Miracol. Cîrjele, scaunele cu rotile, ochelarii celor care s-au vindecat pe loc sînt expuse într-o cameră specială, ca dovadă a puterilor ieşite din comun ale doctorului fără diplomă.

Articolul integral în monitorulexpres.ro

Atenţie! Imagini cu puternic impact emoţional!

Comments

comments

Lasă un răspuns