Cenuşa, remediu terapeutic vechi de milenii

În unele clinici moderne, cenuşa este remediu terapeutic pentru afecţiuni reumatismale şi celulită. Ţăranii români au descoperit şi ei că în sobă găsesc un leac extrem de util.

Chiar şi metaforic, cenuşa face parte din viaţa noastră. Atunci cînd începem postul, spunem că ne punem cenuşă în cap. De fapt, acesta este simbolul umilinţei pentru a ne curăţi de păcate, aşa cum cenuşa curăţă şi deinfecteă.

Obiceiuri de la sate

• La ţară, se foloseşte şi azi cenuşa vegetală rezultată prin arderea de coceni de porumb, paie de cereale, frunze uscate, coada-calului, urzică moartă, păpădie, teci de fasole uscată.
• Cenuşa diferitelor esenţe de lemn este de asemenea valoroasă ca remediu, fiind bogată în calciu şi magneziu, zinc, seleniu, sodiu şi potasiu. Lemnul de tei sau mesteacăn lasă o cenuşă bună de mestecat, deoarece ajută la îmbunătăţirea digestiei, a activităţii cerebrale, prevenirea insolaţiei şi a infarctului pe timp de arşiţă.
• Oamenii obişnuiau să păstreze cenuşa din vatră şi peste vară, ca s-o aibă la îndemînă la necaz, mai ales în caz de arsuri, cînd, presărată pe rană, diminua durerea şi vindeca arsura.
• Cea mai cunoscută şi eficientă întrebuinţare a cenuşii vegetale este ca leac pentru căderea părului şi întărirea unghiilor. Ramurile verzi de mesteacăn se pun cu un capăt în foc, iar prin capătul opus iese seva cu care se unge scalpul. Din coaja subţire, prin ardere, se obţine dohat (cenuşa vegetală), cu care se unge chelia. Femeile aveau păr strălucitor şi sănătos, fără mătreaţă, dacă la clătire adăugau în apă cenuşă din sobă.
• Aceeaşi cenuşă era cel mai eficient detergent pentru spălarea rufelor. Se pune într-o găleată cenuşă de cu seară şi se toarnă apă. Apa rezultată şi folosită a doua zi spală bine orice pată, ba chiar dezinfectează lenjeria. Leşiei i se verifică tăria în mod tradiţional astfel: se introduce în lichid un ou proaspăt de găină, iar dacă aceata iese la suprafaţă, leşia e tare.
• Cenuşa este ingredient de bază şi în obţinerea săpunului natural, care nu necesită fierbere. Reţeta e ştiută de femeile de la ţară şi astăzi, care folosesc grăsime, apă şi cenuşă.
• În gospodărie, cu ajutorul cenuşii se purifică ţuica. La fiecare litru de ţuică se adaugă 50 g cărbune de lemn. În timpul zilei, ţuica se agită puternic de 4-5 ori, apoi se lasă la limpezit 7 zile. Se filtrează printr-un strat de vată învelită în tifon.
• Bunicile noastre foloseau cenuşa din sobă pentru frumuseţe. Îşi spălau mîinile cu apă şi cenuşă, iar rezultatul era miraculos: mîinile îşi recăpătau fineţea.
• Cenuşa mai e folosită la sate şi ca leac contra fumatului. Se utilizează cenuşa obţinută din carbonizarea penelor de găină sau raţă, care se amestecă cu bicarbonat de sodiu. Se scoate tutunul din 3 ţigări, se amestecă cu cenuşă şi se bagă cu ajutorul acului înapoi în ţigară. Fumătorul va începe să simtă repulsie faţă de viciul său.

Cum folosim cenuşa vegetală în scop terapeutic?

• Intern, ajută în afecţiuni digestive (vărsături, diaree cronică, balonări, paraziţi intestinali), în boli cardiace (bradicardie, palpitaţii, insuficienţă cardiacă, hipertensiune arterială), afecţiuni neuropsihice (iritabilitate, neurastenie, agitaţie psihomotorie), alcoolism, hipoglicemie, paralizii, slabiciune musculară, astm bronşic. Se recomandă cîte o jumătate de linguriţă de cenuşă în 50 ml apă, de trei ori pe zi, cu 30 de minute înaintea meselor.
• Extern, e de ajutor în psoriazis, micoze şi scabie, dacă se fac spălături cu suspensie din această cenuşă.
• Contraindicaţii: tahicardie şi constipaţie.
• Înţepături de insecte. Compresele cu cenuşă de viţă-de-vie înmuiată în oţet, aplicate pe locurile vătămate, vindecă înţepăturile de insecte şi muşcătura de şarpe.
• Amigdale umflate. Cenuşa caldă învelită în batic se leagă la gît. Peste batic, se pune un fular de lînă. După o noapte, gîlcile se dezumflă.
• Arsuri. Durerile trec dacă se presară pe ele cenuşă de salcie sau mesteacăn. Nu vor mai apărea nici vezicule.
• Afecţiuni bucale. Cenuşa amestecată cu apă e indicată la clătirea gurii, dacă persoana suferă de afecţiuni gingivale sau sîngerări. Mai mult, cenuşa ţine loc de pastă de dinţi, acesta fiind unul din secretele cu care oamenii din vechime reuşeau să-şi păstreze dantura pînă la vîrste înaintate.
• Hemorozi. Compresele cu cenuşă de viţă-de-vie sînt un remediu eficient contra hemoroizilor.
• Gută. Durerile se amelioreaă dacă se amestecă cu seminţe de in pisate şi puţină apă caldă şi se împachetează piciorul cu celofan.
• Negi. Se tamponează frecvent cu leşie de frunze şi scoarţă de fag amestecată cu apă.
• Dureri de cap. Se fac băi calde de picioare cu sare şi cenuşă de lemn. Aceste băi atrag sîngele spre picioare, slăbind tensiunea de la cap. Au efect calmant nu numai în durerile de cap, dar şi pentru durerile de gît şi cîrcei. Previn accidentele cerebrale, în cazul în care se simte o tensiune puternică în regiunea capului.
• Artrită polireumatoidă. Se face baie de cenuşă, mai precis cu leşie obţinută după ce cenuşa a stat în apă caldă 12 ore.
• Emfizem pulmonar. Se tratează cu cenuşă vegetală, în cure de cîte o săptămînă pe lună.
• Păr pe picioare. Presărată pe picioare, cenuşa din coji de nuci verzi inhibă creşterea firelor de păr, aceasta fiind una dintre cele mai vechi trucuri cosmetice ale femeilor.
• Hipertensiune. Se bea suspensie de cenuşă de stejar. Într-un litru de apă clocotită se pun patru linguri de cenuşă de stejar şi se lasă o zi şi o noapte. Se strecoară prin tifon şi se bea timp de două săptămîni, cîte 3 linguri, de 3 ori pe zi, cu 30 minute înainte de masă. După o pauză de 5 zile, cura se repetă.
• Prostatită. O linguriţă de pulbere fină de cenuşă de tei se infuzează în 200 ml apă clocotită, 5-7 minute sub capac. Se bea o dată pe zi, timp de 7 zile.
• Hernie. Se iau crenguţe de vişin cu muguri, dar fără frunze, le uscăm şi le ardem pe o tavă de metal. Această cenuşă amestecată cu apă clocotită şi apoi răcită, poate trata hernia ombilicală. Se bea lichidul călduţ de trei ori pe zi, cu 20-30 minute înainte de masă.
• Hepatită. Se ard sîmburi de măsline, de struguri şi sămînţă de cînepă. Se mărunţesc rădăcini de ştevie şi rostopască, apoi se încălzesc şi acestea într-un vas de tuci pînă la carbonizare. Se mai iau şi crengi de viţă-de-vie uscate de un an şi se ard la foc înăbuşit. Toate pulberile obţinute se amestecă în proporţii egale. Pentru tratament, se ia cîte o lingură rasă din acest amestec, între mese, la trei zile. Cenuşa se amestecă cu miere sau vin roşu natural.
• Ulcer varicos. Se cern 500 g de cenuşă de tei sau mesteacăn şi se toarnă peste ea 5 litri de apă clocotită. Se strecoară prin trei straturi de tifon. Piciorul cu ulceraţie se ţine în leşie o jumătate de oră. Se mai pot pune comprese cu cenuşă, vreme de două ore.
• Urticarie. De 2-3 ori pe săptămînă, corpul se spală cu decoct de cenuşă obţinută din copaci de foioase, de preferat mesteacăn. Un pahar de cenuşă se toarnă în 4 litri de apă rece, se aduce pînă la punctul de fierbere şi se ia de pe foc. Lichidul se lasă pentru limpezire timp de 24 de ore, apoi se strecoară prin vată sau prin filtrul de cafea şi se păstrează la rece. Înainte de folosire, cantitatea necesară de decoct se diluează cu apă călduţă, în proporţii egale.
• Dureri reumatice. Într-un vas emailat se amestecă părţi egale de apă şi cenuşă de mesteacăn. Se pune pe foc mic, 10-15 minute, apoi se infuzează 24 de ore. Un litru de infuzie limpezită se toarnă în cada cu apă, în care bolnavul stă 10-15 minute. După procedură, corpul trebuie frecat bine cu un prosop.
• Crampe, dureri de picioare, transpiraţie excesivă, dereglări de circulaţie sanguină, distonie vegetativ-vasculară: într-o găleată cu 6-7 l de apă caldă, se adaugă un amestec din 1/3 pahar de sare şi 2/3 pahar de cenuşă de stejar sau mesteacăn. Picioarele se introduc în galeată şi se ţin 15-20 de minute.
• Intoxicaţie cu ciuperci. Se la o linguriţă de cenuşă obţinută din pere de toamnă.
• Gastrită hipoacidă, indigestii şi fermentaţii gastro-intestinale, diaree şi infecţiile colonului. Cocenii de porumb se lasă vreme de 3-4 săptămîni la uscat în spaţii aerisite. Apoi, se ard pe o tablă. Cenuşa obţinută se pune într-un litru de ţuică tare sau în alcool alimentar de 40 de grade. Se lasă să stea vreme de 16 zile, agitînd conţinutul cît mai des, după care se mai lasă 48 de ore nemişcată (pentru a se decanta) şi se filtrează. Se ia cîte o lingură de 3 ori pe zi, pe stomacul gol. Extern, preparatul se foloseşte ca antiseptic şi antiparazitar.
• Transpiraţia picioarelor. Se pune în încălţări un strat de pulbere fină de cenuşă şi se acoperă cu două straturi de tifon.

Cenuşa vulcanică

• Are rol purificator. Lacurile vulcanic au cea mai pură apă, în care nu trăieşte niciun microorganism, practic e apă distilată. Aceasta se datorează cenuşii vulcanice, un agent de sterilizare natural. Putem şi noi să obţinem acasă o astfel de apă terapeutică cu condiţia să decantăm foarte bine cenuşa vegetală de apa de băut. 
• Împachetarea cu nămol din cenuşă vulcanică (bogată în vitamine naturale, minerale), ajută la relaxarea muşchilor, stimulează circulaţia sangvină, înlatură şi atenuează durerile de orice natură. Este un tratament ideal pentru cei care suferă de reumatism, dureri cauzate de artrită sau cei predispuşi la oboselă. Cenuşa vulcaniă este cunoscută din cele mai vechi timpuri ca sursă de purificare pentru piele, elimină toxinele şi hrăneşte pielea cu minerale.
• Împachetările cu nămol de cenuşă ajută pacientele să slăbească sănătos, fără urme de vergeturi. O companie japoneză care produce cosmetice se bucură de fiecare dată cînd mai erupe un vulcan, deoarece are materie primă pentru creme şi loţiuni. Firma Tengen utilizează cenuşa vulcanică în compoziţia produselor de înfrumuseţare, destinate îngrijirii pielii. Se pare că ingredientul cel mai bun este cenuşa veche de circa 400.000 de ani, sedimentată, pentru care sînt necesare săpături serioase.

Vin cu cenuşă

Primăvara, cînd se taie viţa-de-vie, se adună crengile tăiate, se usucă la soare şi se ard pe o tablă sau în sobă ca să se facă cenuşă. Zece grame din acest praf se adaugă pentre un litru de vin. Vinul cu cenuşă se pune într-o sticlă care să se poată închide bine şi cu acest vin se spală pe dinţi şi se clăteşte bine gura înainte de culcare şi după mese. Leacul este foarte bun pentru afecţiuni orale: parodontoză, gingivită, carii, sîngerări.

Sfaturi practice

• Cenuşa din sobă aruncată pe ogor îl face roditor, fiind un îngrăşămînt natural deosebit.
• Presărată pe gheaţă, cenuşa ne ajută să nu alunecăm.
• Cenuşa pusă peste vegetale aflate în putrefacţie împiedică răspîndirea mirosului greu şi sufocant.
• Obiectele de aramă devin ca noi dacă sînt spălate în zeamă de varză fierbinte şi apoi frecate cu cenuşă.
• Obiectele din cositor se spală în leşie preparată din cenuşă de lemn, apoi se freacă cu făină amestecată cu sare.
• În tradiţia populară, cenuşa de mac de grădină se întrebuinţa la colorarea în verde.
• Cenuşa absoarbe mirosurile, de aceea e un bun dezodorizant. Se pune în dulap o cutie perforată sau un săculeţ cu cenuşă. Acelaşi efect are şi cenuşa aşezată în frigider, în baie sau în debara. Efectul durează circa trei săptămîni.

Articolul integral în monitorulexpres.ro

Comments

comments