Efectul razelor de Lună asupra sănătăţii

Influenţa astrului nopţii asupra naturii este incontestabilă. Dar, deşi efectele sînt mai degrabă neplăcute, să nu uităm că Luna plină are şi efecte benefice. Care sînt aceste influenţe şi cîte sînt dovedite ştiinţific?

  • Irascibilitate şi insomnii. Explicaţia unei echipe de astrofizicieni din Geneva ar fi aceea că Luna acţionează asupra electronilor, determinînd un efect electric, excitant. Ca urmare, în serile cu Lună plină, unele persoane devin agitate, au chef să facă o mulţime de activităţi şi au mari dificultăţi la adormire. images66
  • Agresivitate. Potrivit unui studiu american, 81% dintre specialiştii în sănătate mintală cred că fazele Lunii au efect asupra comportamentelor umane. Unele spitale psihiatrice adoptă chiar măsuri de securitate sporită în aceste perioade. În urmă cu 200 de ani, în Anglia, bolnavilor mintal li se dădea alcool, ca în aziluri să fie linişte. Iar criminalilor li se acordau circumstanţe atenuante, dacă faptele erau comise în nopţi cu lună plină. Episoadele de somnambulism, accidentele şi actele antisociale sînt mai frecvente cînd creşte energia Lunii. Dar nu există niciun studiu care să confirme o legătură directă între mărimea Lunii şi infracţionalitate.
  • Erotism. Emoţiile, atît pozitive, cît şi negative, vor fi amplificate în perioada de intensificare a acţiunii Lunii. Îndrăgostiţii se plimbă sub Lună plină, erotismul este accentuat, chiar şi fertilitatea, fapt explicat ştiinţific şi printr-un flux sporit de hormoni care se petrece sub acţiunea Lunii pline. Celţii administrau, cu două zile înainte de Luna plină, mari cantităţi de rădăcină de pătrunjel tinerelor femei, pentru a le ajuta să rămînă însărcinate şi pentru a naşte uşor.
  • Tulburări psihice. Psihicul cunoaşte modificări importante, constatate chiar de către medici. Se pare că sporeşte receptivitatea la stres, emotivitatea e mai greu de controlat, iar persoanele sensibile pot trece în stări psihice extreme: depresie, nervozitate, agresivitate. Statisticile indică un număr mai mare de sinucideri. În Australia s-a constatat că, la secţiile de urgenţe au fost primite de două ori mai multe cazuri, decît în mod normal, de oameni violenţi, cu halucinaţii şi care delirau. Cel care a atras atenţia asupra acestui fenomen este Leonie Calver, cadru medical în Sidney, specializat în toxicologie. El a descoperit că aceeaşi pacienţi care veneau regulat la spital cu manifestări bizare, în zilele de influenţă maximă a Lunii, au avut toţi episoade care necesitau internare.
  • Probleme organice. Sînt evidente în cazul anumitor persoane: accelerarea ritmului de creştere a tumorilor, scăderea imunităţii, amplificarea durerii, scăderea tonusului muscular şi a capacităţii de digestie.
  • Circulaţie sanguină. Aşa cum forţa de atracţie a Lunii măreşte nivelul apei mării oceanelor, şi lichidele din corp sînt perturbate. La persoanele la care pereţii venoşi sînt mai fragili, simptomele de picioare grele, varice şi hemoroizi se pot acutiza. Deoarece corpul este compus din 60-80% apă, există posibilitatea ca toate celulele corpului să cunoască un fenomen similar unei „maree interioare“. Trebuie să fie foarte atenţi la sănătate cei cu probleme cardiace, de hipertensiune arterială, puls accelerat sau accident vascular cerebral.
  • Operaţii. În această perioadă, procesul de vindecare este mai puţin favorabil, iar rănile sîngerează mai puternic. Nu sînt recomandate intervenţii chirurgicale, nici măcar la stomatolog. Nici vaccinările n-ar trebui făcute în zilele cu Lună plină.
  • Microbi. Cînd este Lună plină, bacilii E. Coli se înmulţesc, putînd duce, dacă organismul este slăbit, la inflamarea vezicii. Se pare că E.coli se înmulţeşte mai uşor în urina alcalină, iar pH-ul urinei scade în perioadele cu Lună nouă şi creşte cînd e Lună plină. Femeile cu infecţii urinare vor constata o agravare a acestor probleme.
  • Dureri. Şi durerile articulare se manifestă mai acut în perioadele cu Lună plină sau Lună descrescătoare. Senzaţia de înţepenire în momentul ridicării, neplăcerile cauzate de artrită se pot acutiza. În general, orice durere e resimţită ca fiind mai puternică, de la cele menstruale, la cele de dinţi, de cap sau de rinichi.
  • Părul. Să nu uităm că Luna plină are şi o influenţă benefică. În primul rînd, părul tuns în aceste zile creşte mai viguros şi mai rapid (de la 1,5 la 1,8 cm pe lună). Explicaţia ştiinţifică este aceea că sănătatea părului depinde de o bună circulaţie sangvină la nivelul scalpului, pentru un aport de nutrienţi. Cum fluxul sanguin este accelerat de atracţia Lunii, irigarea rădăcinilor va fi mai bună şi, în consecinţă, vor fi mai bine hrănite.
  • Absorbţia nutrienţilor. O bună circulaţie sanguină contribuie esenţial la drenarea toxinelor, la curăţarea ficatului, detoxifierea avînd rezultate rapide. Mineralele şi vitaminele sînt absorbite mai rapid şi tratamentele sînt mai eficiente. La fel, sînt bine absorbite medicamentele, efectul lor fiind sporit.
  • Tratamente. Pe Lună plină este momentul să începeţi o cură de detoxifiere cu peşte, legume şi fructe. Organele vor funcţiona mai bine şi mai repede. 4bc
  • Intelect. Este o perioadă pentru meditaţie şi învăţare, intelectul fiind mult mai prolific.
  • Animalele. Nu numai oamenii, ci şi animalele îşi schimbă comportamentul în timpul nopţilor cu Lună plină. Activitatea tuturor păsărilor, nu doar a celor nocturne, este cu mult accentuată, împerecherile avînd loc mai des decît de obicei. Studiile au arătat că, în nopţile cu lună plină, activitatea hormonală a păsărilor precum şi rata de împerechere sînt cu mult crescute faţă de restul nopţilor. Aceleaşi efecte apar şi în cazul insectelor, rozătoarelor, cîinilor şi oamenilor.Ce să mîncăm?
  • Pentru a nu amplifica starea de excitaţie nervoasă, este bine să nu consumăm excitante (alcool, cafea), să încercăm să dormim suficient şi să nu pierdem (dacă este posibil) nici o noapte, chiar dacă ni se pare că sîntem foarte în formă.
  • E bine să mîncăm în zilele cu Lună plină mai ales cerealele integrale (grîu, orez, orz, ovăz, mei, hrişcă), legume (pătrunjel, morcov, ceapă, varză), oleaginoase (seminţe de floarea-soarelui şi de dovleac, nuci), leguminoase (soia, năut, bob), măsline negre şi ulei de măsline, lapte şi produse lactate de capră, gălbenuş de ou, susan, condimente (cimbru, oregano, busuioc, şofran, hrean).
  • În tradiţia de la sate, cei bolnavi erau dezbrăcaţi şi expuşi razelor de Lună plină, în aşa numitele „băi de Lună“, pentru energizarea organismului.Celelalte faze ale Lunii şi credinţele populare

    Lună Nouă: blondele care se tund în această perioadă vor avea păr frumos. Cine are probleme cu inima e indicat să doarmă cu geamul deschis pentru că există risc de sufocare. Întîlnirile de dragoste sînt mai pline de pasiune în aceste seri. Afacerile sau joburile noi au şanse mari de reuşită. În cele trei zile de Lună nouă, capacitatea organismului de a se dezintoxica este maximă, iar o zi de post înlătură bolile şi întăreşte sănătatea. Ca să-şi păstreze sau să-şi afle sănătatea, femeile românce ridicau copiii slabi spre Luna Nouă, zicînd: „Cum se umple Luna, aşa să crească copilul şi să se îngraşe“. Exista şi credinţa de a arăta Lunii Noi banii din buzunar, „ca să se înmulţească“.index
    Primul Pătrar: Măştile cosmetice aplicate în aceste seri vor avea efectul mult mai intens. Este o perioadă propice pentru grădinărit. Anemicilor le e recomandată o cură de vitamine.
    Ultimul Pătrar: Este perioada ideală pentru slăbit sau pentru a vă lăsa de fumat. Se spune că acum e mai bine să se încheie relaţiile care nu merg. Cei cu probleme de stomac trebuie să ţină regim. Un tratament medical început acum va dura mai puţin pînă la vindecare. Gemurile, conservele pentru iarnă puse în această perioadă au şanse mai mici să se strice.

  • Tradiţia spune că farmecele de bine se fac pe Lună Veche, iar cele rele, numai noaptea, la lumina Lunii Pline.

Articolul integral în monitorulexpres.ro

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *