BoliInimă şi sistem circulator

Remedii naturale pentru hipo şi hipertensivi (II)

Pentru o stare bună de sănătate, tensiunea arterială ar trebui să se situeze în jurul valorilor 120/80. Valorile prea mici şi cele prea mari au consecinţe serioase asupra organismului: fie creierul nu este bine oxigenat şi apar ameţelile, fie sîngele înaintează prea greu prin artere, obosind inima.

De obicei, stilul de viaţă este cel vinovat de oscilaţiile TA. Adică alimentaţia iraţională, sedentarismul, viciile şi stresul. Medicii sînt de acord că tratamentul alopat poate fi completat cu cel pe bază de plante, pentru o mai bună şi mai rapidă stabilizare a valorilor tensiunii arteriale şi diminuarea simptomelor, pentru prevenirea complicaţiilor. Farmacia verde ne poate fi de ajutor cu remedii specifice în hipotensiune şi hipertensiune.

Hipertensiunea

  • Creşte riscul de accident vascular cerebral şi este o adevărată problemă de sănătate în ziua de azi, afectînd în jur de 40% din populaţia cu vîrsta peste 65 de ani. În România sînt peste trei milioane de hipertensivi care urmează tratament hipotensiv, dar numărul celor nu se tratează e mult mai mare.
  • Ameţelile, tulburările de vedere, palpitaţiile şi sîngerările nazale sînt cîteva dintre semnalele de alarmă ale hipertensiunii.
  • Factori de risc: ereditatea, fumatul, alcoolul, hipercolesteremia, creşterea trigliceridelor (peste 150 mg/dl), obezitatea, sedentarismul, diabetul zaharat, stresul.
  • Cauze: alimentaţie bazată pe alimente hipercalorice, bogate în grăsimi saturate, proteine animale, glucide concentrate, dar săracă în principii nutritive; cu consum crescut de băuturi dulci din comerţ, de băuturi energizante, de alcool, de sare, obiceiuri nocive (tutun, alcool în exces, droguri), diabetul, lipsa de mişcare, suprasolicitările fizice şi psihice.
  • Simptome: dureri de cap (fruntea şi ceafa), ameţeli, ţiuituri în urechi, tulburări de vedere, oboseală la eforturi mici, palpitaţii, dureri precordiale, urinat mult în timpul nopţii, edeme mici la picioare, mai ales seara. Este foarte important ca medicul specialist să stabilească din ce cauză sînteţi hipertensiv.

Sfaturi şi remedii

  • mişcarea (30 de minute zilnic)
  • limitarea consumului de sare, de alcool şi grăsimi saturate
  • renunţarea la fumat
  • evitarea stresului
  • pierderea kilogramelor în plus
  • Dacă după 3 luni nu se văd rezultate, medicul poate prescrie tratament hipotensor, care trebuie ţinut pe viaţă. Totuşi, pentru 10-30% dintre pacienţi, hipertensiunea rezistă la tratament, iar alteori, efectele secundare nu sînt de neglijat.
  • Plante. Se recomandă remedii care favorizează eliminarea apei în exces din ţesuturi, a colesterolului, care au efect vasodilatator şi de fluidificare a sîngelui: mătasea de porumb, coada-calului, cozi de cireşe, frunze de mesteacăn, traista-ciobanului, sulfină, rizomi de pir.
  • Au efect de stabilizare a valorilor tensiunii arteriale, efect tonic cardiac, de normalizare a valorilor colesterolului sanguin: vîscul (numai cel de pe mesteacăn, brad, frasin, măr, păr, prun, cireş), talpa-gîştei, păducelul, frunzele de măslin.
  • Sunătoare şi lavandă. Au efecte antistres. Aceste plante pot fi administrate sub formă de tincturi, capsule, pulbere, ceai.
  • Dietă hiposodată. (cel mult 2g/zi de sare marină neiodată), iar mîncarea este bine să fie cît mai puţin prelucrată termic.fruits-that-lower-blood-pressure
  • Alimente indicate: usturoi, ceapă, praz, nuci, cereale integrale, alimentele bogate în magneziu, ulei de peşte, uleiuri vegetale extravirgine, nuci, lapte slab, spanac, seminţe de floarea-soarelui (nesărate), fasole, soia şi ciocolată amaruie.
  • Fructele recomandate, datorită conţinutului bogat în potasiu şi magneziu: banane, pepene galben, prune, struguri, căpşune, caise şi sîmburi de caise, pere, piersici, dude.
  • Funze de măslin. Induc dilatarea vaselor de sînge şi sînt adesea recomandate pentru reducerea hipertensiunii uşoare sau moderate. Oleuropeinul din aceste frunze reglează ritmul cardiac, reduce colesterolul şi are acţiune antidiabetică. Se poate consuma un decoct din frunze de măslin, în cure de 5 zile pe săptămînă.
  • Usturoi. Are efect diuretic şi vasodilatator la nivelul vaselor periferice, reduce tensiunea, scade nivelul colesterolului rău, are efect benefic în coagularea sîngelui şi e antioxidant şi antiinflamator. Este indicat să se consume zilnic 4 grame de usturoi proaspăt sau 1-3 căţei, de preferinţă zdrobiţi. Persoanele aflate sub tratament cu anticoagulante sau cele care urmează să facă operaţie ar trebui să nu consume usturoi în cantităţi mari.images
  • Păducel. Acţionează asupra stărilor de nervozitate şi asupra inimii, este adesea indicat în hipertensiunea asociată tahicardiei sau în insuficienţa cardiacă moderată. Graţie flavonoidelor conţinute, florile de păducel reglează ritmul cardiac şi ameliorează oxigenarea la acest nivel, în timp ce alte molecule din plantă au acţiune sedativă. Se poate ţine o cură cu infuzie de păducel (1-3 căni zilnic), timp de mai multe săptămîni. Păducelul se administrează sub formă de ceai, pulbere şi tinctură. Ceaiul se prepară dintr-o linguriţă de plantă peste care se toarnă o cană de apă fierbinte. Planta nu se fierbe. Pulberea se ia de două ori pe zi cîte o linguriţă. Specialiştii spun că băile cu păducel întăresc inima. O linguriţă de tinctură de păducel, luată de patru ori pe zi, îmbunătăţeşte irigarea cu sînge a inimii, favorizează activitatea muşchiului cardiac şi previne infarctul.
  • Ţelină şi morcovi. Sucul de ţelină verde are efecte vasodilatatoare. Se prepară dintr-o mînă de frunze proaspete de ţelină, la care se adaugă 100 ml de apă. Se poate combina cu sucul de morcov. Acest suc natural este folosit în mod tradiţional în China pentru reducerea tensiunii arteriale. Salata din ţelină şi morcov reduce colesterolul.
  • Vîsc. Este recomandat în profilaxia hipertensiunii şi a accidentelor vasculare cerebrale. Se administrează sub formă de pulbere, cîte 2 linguriţe pe zi, dimineaţa şi seara.
  • Gheara-diavolului. Este o plantă care reduce nivelul colesterolului şi previne formarea trombilor (cheagurilor de sînge).
  • Măceşe. Pulberea de măceşe, cîte 3-4 linguriţe pe zi, pe stomacul gol, ajută la scăderea tensiunii arteriale. În plus, măceşele previn ateroscleroza şi puseele de hipertensiune.macese-marmelada
  • Coada-calului. Tratamentul cu pulbere de coada-calului este foarte eficient în hipertensiune şi în toate bolile de inimă. Siliciul din această plantă menţine elasticitatea arterelor. Se administrează 2-3 linguriţe de pulbere de coada-calului pe zi, înainte de masă.
  • Suc de cartofi. Pentru tratarea bolilor cardiovasculare (hipertensiune, aritmii) se face cîte o cură de o lună, cu suc de cartofi, din care se consumă cîte un pahar, de două ori pe zi. Acest suc este bogat în antioxidanţi, vitaminele C, B, potasiu şi magneziu.
  • Sulfina. Reduce puseele de hipertensiune, are efecte uşor vasodilatatoare, ajută la eliminarea surplusului de lichide din organism, reduce tensiunea psihică, îmbunătăţeşte circulaţia venoasă.
  • Talpa-gîştei. Extractul sau pulberea de talpa-gîştei este un tratament ideal în HTA, aritmii, angină. Previne şi stopează evoluţia aterosclerozei. Se administrează cîte 8 grame de pulbere sau cîte 1 gram de extract zilnic.
  • Pepene roşu. Conţine un aminoacid numit L-arginină, care, are efecte de scădere a presiunii sanguine.
  • Tofu. Produsele din soia sînt şi ele bune pentru cei cu hipertensiune, la fel ca alunele de pădure sau ceaiul verde.
  • Ciocolată. Flavonoizii pe care îi conţine ciocolata ajută la dilatarea vaselor de sînge, ceea ce poate scădea presiunea sanguină.
  • Ardei iuţi. Capsaicina din ardeii iuţi are efect hipotensor.
  • Ouă de prepeliţă. Cura cu ouă de prepeliţă se recomandă în hipertensiune, pentru reducerea colesterolului, în anemii, hepatite şi pentru revigorarea organismului. Ouăle se consumă dimineaţa, pe nemîncate, crude, în amestec cu anumite produse: miere, lămîie, lapte, brînză de vaci.
  • Seminţe de mărar. Opărite cu apă clocotită sînt de folos hipertensivilor.
  • Scorţişoară cu miere. În proporţie de 1:2, de 3 ori pe zi, cu o oră înainte de masă, timp de 10 zile.
  • Fiertura de nuci pisate. Amestecată cu o lingură de flori de soc, o lingură de miere şi 500 ml apă este bună în HTA.
  • Tei. Pulberea de tei şi ceaiul de tei au efect vasodilatator, sedativ la nivelul sistemului nervos central şi depurativ, eliminînd excesul de apă din organism.
  • Produse apicole. Hipertensiunea, insuficienţa circulatorie se ameliorează prin consumul de miere polifloră cu lăptişor de matcă 2%.
  • Obligeană. Tinctura de obligeană are efecte similare cu ale medicamentelor care se folosesc în hipertensiune, aritmii sau ischemie cardiacă.
  • Pătrunjel. Se curăţă o rădăcină de pătrunjel, se taie mărunt, se amestecă cu frunze de pătrunjel. Trei linguri din acest amestec se pun într-un vas de 250 ml cu apă şi se lasă să fiarbă la foc mic timp de 10 minute. Se beau zilnic cîte trei căni din acest ceai.
  • Lămîie. Efectul lămîilor asupra tensiunii arteriale mărite este recunoscut. În fiecare dimineaţă, pe stomacul gol, se bea o limonadă preparată din zeama de la o lămîie, îndulcită cu zahăr sau miere de albine.
  • Mazărea, bananele. Bogate în potasiu, au capacitatea de a stabiliza presiunea sanguină mai mult decît suplimentele luate de la farmacie.
  • Vitamina C. Este benefică pentru a reduce tensiunea arterială. Alimentele bogate în această vitamină sînt portocalele, kiwi, grapefruit, ardei roşu bulgăresc. Femeile au nevoie de 75 mg pe zi, iar bărbaţii de 90 mg.
  • Stafide. Mîncînd 3 stafide pe zi, tensiunea scade. La fel se întîmplă atunci cînd mîncăm 3 kiwi pe zi.how-to-treat-low-blood-pressure-raisins
  • Cătină. Uleiul de cătină este foarte util în caz de HTA.
  • Coenzima Q10. Normalizează TA, ajută la scăderea colesterolului rău şi creşterea celui bun, fluidifică sîngele şi dilată vasele sanguine. Coenzima Q10 e un antioxidant care se găseşte în carne şi peşte.
  • Cartofii albi copţi. Sînt bogaţi atît în potasiu, cît şi în magneziu, doi nutrienţi vitali sănătăţii inimii.
  • Seminţe de struguri. Extractul de seminţe de struguri aduce TA la valori normale, reduce nivelul colesterolului. Se poate folosi şi suc de struguri, efectul va fi acelaşi. Remediul este contraindicat diabeticilor.

Atenţie! Ierburile medicinale pot avea efecte secundare, mai ales dacă sînt consumate după ureche sau dacă puritatea lor este îndoielnică. Însă, luate în doze optime, de la magazinele naturiste, pot normaliza TA încă din primele zile.

Remedii naturale pentru hipo şi hipertensivi (I)

Articolul integral în monitorulexpres.ro

Comments

comments

Lasă un răspuns