Fagioterapia, soluţia neştiută la bacteriile multirezistente

Aşa cum există bacterii prietenoase, există şi virusuri prietenoase. Acestea sînt bacteriofage, adică atacă bacteriile rele şi le anihilează, fără a afecta celulele sănătoase. Cu alte cuvinte, acţionează ca nişte antibiotice vii, fiind utile mai ales acolo unde medicamentele nu mai au efect.

Bacteriofagii sînt chiar mai puternici decît antibioticele şi, în orice caz, mult mai eficicienţi. Rezultatele sînt uimitoare mai ales în cazurile bacteriilor rezistente, cărora medicii nu ştiu ce să le mai facă. A fost dezvoltată şi o formă de terapie care foloseşte virusurile bacteriofage în tratarea infecţiilor. Denumită fagioterapie, această metodă a apărut acum mai bine de 100 de ani, dar, din păcate, nu este aplicată la scară largă, iar cei mai mulţi oameni nici nu au auzit de ea. Deşi mulţi specialişti consideră că fagioterapia este şansa de vindecare a omenirii, cei din industria farmaceutică nici nu vor să audă de virusuri care pot ţine loc de antibiotice.

Cum acţionează bacteriofagii?

O mulţime de boli infecţioase, ulceroase sau cardiace sînt provocate de bacterii care nu mai pot fi combătute cu antibiotice deoarece, în timp, aceste bacterii „s-au călit“, devenind rezistente pînă şi la cele mai puternice medicamente cunoscute. Se pare însă că bacteriile pot fi distruse de anumite tipuri de virusuri, denumite bacteriofagi sau, prescurtat, fagi. Aceste virusuri invadează bacteriile şi le distrug sau le determină să se autodistrugă.

Există o serie de diferenţe între modul cum acţionează bacteriofagii şi antibioticele.

  • Fagii atacă doar bacteriile ţintă, de aceea efectele secundare sînt zero. În schimb, antibioticele atacă atît bacteriile patogene, cît şi pe cele utile organismului. Din această cauză echilibrul microbian poate fi afectat şi se creează condiţii de dezvoltare a infecţiilor secundare.
  • Bacteriile dezvoltă rezistenţă şi în cazul fagilor, însă sînt suficiente cîteva săptămîni pentru a crea bacteriofagi capabili să atace o bacterie care şi-a schimbat tulpina. În schimb, crearea unui antibiotic pentru o bacterie cu tulpină nouă poate dura ani de zile, iar uneori, nu duce la nicio soluţie.
  • Bacteriofagii pot acţiona local, la nivelul infecţiei, pînă o înlătură, pe cînd antibioticele sînt metabolizate, difuzează în organism scăzînd în concentraţie, apoi, într-o anumită proporţie, mai sînt şi eliminate natural din corp.

Avantajele fagioterapiei sînt evidente în faţa antibioticelor, însă tratamentul cu virusuri nu e răspîndit. Companiile farmaceutice sînt primele care contestă metoda, poate şi pentru că de pe urma fagilor nu pot scoate profit, aşa cum reuşesc cu antibioticele. Cu toate acestea, terapia cu virusuri, aplicată în puţine clinici, continuă să dea rezultate în infecţii acute şi cronice, poate vindeca răni infectate sau cronice, picioare diabetice, osteomielita, ulcerul tropic.temperate-phage

Antibioticele nu mai au efect

Anul 1945 e anul în care a intrat în producţia de masă primul antibiotic creat de om: penicilina. Magica penicilină şi celelalte medicamente antibiotice care i-au urmat au produs o adevărată revoluţie în medicină. Boli grave, uneori invalidante, unele incurabile anterior, puteau fi acum învinse. Euforia începuturilor a creat iluzia că orice infecţie produsă de bacterii putea fi vindecată dacă se intervenea la timp cu un antibiotic potrivit. Dar azi, după aproape şapte decenii, epoca de glorie a antibioticelor pare a se apropia de sfîrşit. S-a observat că multe infecţii cu germeni banali nu mai răspund la tratamentul cu antibiotice. În cele din urmă, a fost găsită explicaţia: prin diferite mecanisme celulare, bacteriile dezvoltă rezistenţă la acţiunea acestor substanţe, care astfel nu mai au efect asupra lor. Tot mai multe specii de bacterii patogene nu mai pot fi învinse cu antibiotice. Avem nevoie de o nouă linie de apărare, de o nouă strategie defensivă.

Unii specialişti cercetează modalităţi de a obţine antibiotice tot mai puternice sau noi substanţe care să combată rezistenţa bacteriilor, astfel încît antibioticele obişnuite să-şi poată face efectul. Alţii caută soluţii dincolo de universul antibioticelor. Iar una dintre metodele propuse la ora actuală este infectarea bacteriilor cu virusuri specifice, aşa-numiţii bacteriofagi. Ideea, deşi pare extrem de modernă, datează totuşi de aproape un veac. Consecutiv descoperiri virusurilor bacteriofage, în anii 1920, au început deja cercetările în domeniul utilizării acestora ca agenţi antibacterieni.

Fagioterapia, din nou în atenţia cercetătorilor

Cele mai intense studii au avut loc în Rusia sovietică, iar la ora actuală, ţara cu cea mai solidă tradiţie în domeniu este Georgia. În capitala ei, Tbilisi, există un institut de cercetare, fondat în 1923, Institutul Eliava, după numele microbiologului gruzin George Eliava (1892-1937), specialist în studiul bacteriofagilor. Aici se desfăşoară cercetări ample privind utilizarea fagilor în lupta contra bacteriilor. De altfel, în Georgia a fost depăşită de mult faza experimentelor in vitro, aici terapia cu fagi fiind aplicată efectiv, de decenii, inclusiv la copii foarte mici.george_eliava_1892-1937

În perioada interbelică, şi în Occident au fost iniţiate cercetări asupra acestei metode de tratament, dar descoperirea penicilinei, apoi sinteza industrială şi comercializarea pe scară largă a antibioticelor au redus interesul pentru terapia cu bacteriofagi. Numai în URSS cercetările asupra fagilor au continuat fără întrerupere pînă azi. După decenii de uitare, fagioterapia a revenit în atenţia cercetătorilor occidentali. Nu din curiozitate, cît din disperare, după apariţia tulpinilor rezistente la antibiotice. Mutaţiile au fost posibile datorită accesului facil la antibiotice şi prescrierii haotice a acestora. Toată lumea lua antibiotic pentru orice, pînă cînd bacteriile au început să înveţe să le ţină piept.

Bacterii precum Clostridium difficile (care poate produce severe infecţii nosocomiale) şi MRSA (un stafilococ căruia nu-i vine de hac aproape niciun medicament) sînt azi cauza unor infecţii rebele, care duc uneori la deces, făcînd din atotputernicele antibiotice nişte medicamente inutile. Boli precum tuberculoza şi gonoreea, relativ uşor de vindecat în urmă cu o jumătate de veac, se întorc azi şi lovesc cu forţă sporită.

Metoda funcţionează perfect la alimente

Virusurile sînt cele mai răspîndite entităţi biologice de pe Terra. Se găsesc în sol, apă, aer şi în interiorul organismelor. Peste 5.000 de specii au fost descrise pînă în prezent, iar numărul lor creşte mereu. Nu s-a căzut de acord dacă sînt fiinţe vii sau nu. Virusurile nu au structură celulară, nu au metabolism propriu şi nu se pot înmulţi în afara unei celule. Nu dispun de mecanisme proprii care să le permită replicarea acizilor nucleici, sinteza proteinelor şi alte procese necesare formării de noi particule virale, ci folosesc mecanismele celulare ale gazdei pentru a-şi realiza acest program. Se reproduc inserîndu-şi materialul genetic în genomul gazdei. Există virusuri ale plantelor şi virusuri animale, virusuri care infectează ciuperci şi altele care infectează bacterii. Unele atacă mai multe specii. Altele au ca gazdă o singură specie. De exemplu, virusul variolei este specific omului. Această specializare îngustă explică de ce programul de vaccinare antivariolică a avut succes atît de mare, variola fiind singura boală umană despre care se poate spune că a fost eradicată la nivel mondial.

_mg_2930În schimb, virusurile care infectează bacteriile, bacteriofagii, sînt foarte specifice, unele dintre ele infectînd doar anumite tulpini ale unei specii de bacterie. Din păcate, atenţia oamenilor de ştiinţă a fost îndreptată mai mult asupra fagilor care distrug bacteriile nocive specifice fermelor agrozootehnice, de unde pot contamina produsele alimentare (în special, carnea): Listeria, Campylobacter, Salmonella, Lactococcus, Vibrio, Erwinia, Xanthomonas. Însă şi bolile specific umane au început să fie studiate prin prisma fagilor, ca soluţie terapeutică.

Tratament cu cîţiva dolari

Se pare că organismul uman e dotat cu fagi. Cercetătorii au descoperit că mucusul (substanţa vîscoasă pe care o găsim în nas, sub pleoape, în gură, în tractul digestiv) este încărcat cu fagi. În saliva care înconjoară gingiile s-au descoperit aproximativ cinci bacteriofagi pentru fiecare bacterie. Deocamdată, folosirea bacteriofagilor în tratamentul direct al infecţiilor la om a fost aplicată cu succes în cazuri de diaree severă cauzată de infecţii cu E. coli, Shigella sp. sau Vibrio sp., ca şi în infecţii cutanate produse de stafilococi şi streptococi rezistenţi la antibiotice. Mai recent, au început şi testările unor bacteriofagi în tratamentul diverselor boli infecţioase produse de bacterii, precum dizenterie, laringită, sinuzită, infecţii la nivelul dinţilor şi al gingiilor, infecţii cutanate, inclusiv ale unor arsuri sau plăgi operatorii.

De asemenea, înainte de o intervenţie chirurgicală, în unele spitale, se pulverizează bacteriofagi în camerele de operaţie pentru a reduce riscul de infecţie. Însă singurul loc unde fagioterapia este folosită la scară largă este Tbilisi, capitala Georgiei, fosta republică sovietică. Personalul medical condus de profesorul Guran Gvasalia aplică bolnavilor peste o tonă de bacteriofag zilnic. Procedeul constă în prelevarea germenului de pe zona infectată şi dezvoltarea coloniilor de bacterii în vase Petri, apoi acestea sînt atacate cu diverşi bacteriofagi, pînă se stabileşte care dintre ucigaşii de bacterii este cel mai potrivit.

institute-new-photo1Operaţiunea de diagnosticare durează doar cîteva ore şi astfel tratamentul poate începe imediat, efectele administrării virusului terapeutic fiind rapide. Costurile sînt infime, de cîţiva dolari. Bolnavii care şi-au găsit aici vindecarea sufereau de infecţii cu stafilococ auriu, colibacil, pseudomonas, proteus.

Se practică şi în România

Fagioterapia pare o soluţie perfectă, însă trebuie spus că, pe lîngă avantaje, are şi dezavantaje, iar unul dintre acestea este chiar costul. Aceste virusuri sînt foarte specifice, ţintind anumite tulpini bacteriene, spre deosebire de antibiotice, care au, în general, un spectru de acţiune mai larg, omorînd fără discriminare atît bacterii patogene, cît şi bacterii benefice din intestinul uman. Impedimentul cel mai mare e că trebuie identificat fagul potrivit pentru tulpina patogenă care a produs infecţia, ceea ce nu e aşa de uşor cum pare. Pentru a avea la îndemînă fagul potrivit, trebuie menţinute culturi permanente de virusuri, cît mai diversificate şi actualizate, ceea ce e costisitor. Există şi posibilitatea ca bacteriile să dezvolte, în timp, rezistenţă şi la anumiţi bacteriofagi, dar oamenii de ştinţă consideră că această rezistenţă ar fi mai uşor de învins decît cea la antibiotice, graţie posibilităţilor ingineriei genetice, prin care virusurile pot fi modificate pentru a contracara mecanismele de rezistenţă ale bacteriei. Intervenţiile la nivel genetic sînt de asemenea costisitoare, iar sponsorii nu se înghesuie să finanţeze cercetări care vor să detroneze antibioticele.

Terapia cu bacteriofagi este încă în faza copilăriei, în ciuda potenţialului ei remarcabil. Din fericire, n-a rămas izolată doar în Georgia, ci a început să fie practicată şi în patru ţări din Europa: Franţa, Belgia, Polonia şi România (la Institutul de Boli Infecţioase „Profesor Doctor Matei Balş“ din Bucureşti). Virusurile nu înseamnă doar Ebola, gripă, HIV, ci şi aliaţi mîncători de bacterii periculoase. Poate că, într-o bună zi, fagioterapia nu va mai fi privită doar ca o fantezie ştiinţifică, ci ca o soluţie de rutină.

  • Terapie cunoscută de un secol

e_h_hankinPrimele elemente privind un agent cu aparenţă virală şi proprietăţi antibacteriene au fost semnalate de către Ernest Hanbury Hankin (foto), în 1896. Descoperiţi în apele Gangelui, fagii reduceau concentraţiile bacteriei cauzatoare de holeră. Aşa s-ar explica de ce apa fluviului sfînt Gange, deşi e atît de murdară, nu îmbolnăveşte atît de mulţi oameni pe cît ar fi de aşteptat. Natura virală a acestor agenţi antibacterieni a fost completată de biologul englez Frederic Twort şi cercetătorul canadian Felix d’Herelle, care au descoperit în 1915 şi, respectiv, în 1917, faptul că anumiţi fagi erau capabili să distrugă culturi bacteriene.

D’Herelle a observat fagii în timp ce trata soldaţii francezi în primul război mondial. El a filtrat scaunul celor bolnavi de dizenterie şi a izolat particule microscopice care ar putea să distrugă bacteriile cauzatoare de dizenterie. Ideea lui a părut extravagantă pentru majoritatea oamenilor de ştiinţă pînă în jurul anilor 1930, cînd microscopul s-a dezvoltat suficient pentru a putea fi observate atacurile asupra bacteriilor. D’Herelle şi-a petrecut tot restul vieţii încercînd să transforme fagii într-o armă medicală utilă împotriva infecţiilor bacteriene. Primele teste clinice au apărut peste 20 de ani, în Statele Unite şi Marea Britanie.

Se spune că însuşi Stalin, originar din Gruzia, ar fi sprijinit institutul lui Eliava, în perioada în care armata sovietică era decimată de dizenterie şi era nevoie de un leac urgent. Studiile din ultimii ani certifică valoarea terapeutică a bacteriofagilor şi tot mai multe descoperiri încurajează experţii să reia studiul virusurilor ca armă împotriva infecţiilor fără speranţă.

Articolul integral în monitorulexpres.ro

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *