Ştiaţi că legumele şi fructele…?
- Roşiile sînt originare din America de Sud. Erau cultivate în Mexic, iar conchistadorii le-au adus şi în Spania, iar de aici în întreaga Europă. Francezii numesc roşia „mărul dragostei“, aceasta fiindcă iniţial s-a considerat că are calităţi afrodisiace. Italienii numesc roşiile pomodoro, adica „mărul de aur“, fiindcă specia de roşii pe care au plantat-o la început era de culoare galbenă.
- Ardeii îşi au strămoşul într-un soi sălbatic de acum 7.000 de ani. Cei graşi sînt originari din Mexic şi s-au răspîndit tot datorită exploratorilor spanioli şi portughezi. Chiar şi în zilele noastre, Mexic rămîne ţara cu cea mai mare producţie de ardei din lume. India, Mexic, Indonezia, China şi Coreea sînt pe primele locuri în producţia de ardei iuţi.
- Pepenele verde îşi are originea în deşertul Kalahari (Africa de Sud), de unde s-a răspîndit în toate zonele cu climă caldă. Planta este cunoscută de multă vreme, însă în Europa a ajuns în secolul XlV.
- Castravetele este originar din sudul Asiei, unde a fost folosit în alimentație cu peste 10.000 de ani în urmă. La noi, el este cultivat de circa 2.500 de ani.
- Piersicul este un pom fructifer originar din China, care a fost adus în Europa de către persani. În Evul Mediu, piersica era considerată otrăvitoare datorită sîmburilor care, într-adevăr, pot fi otrăvitori, deoarece au în compoziţie mici cantităţi de acid cianhidric.