Ştii să descifrezi codurile de pe etichete?

În toate ţările Uniunii Europene funcţionează un regim de etichetare foarte strict. Acesta impune ca fiecare produs comercializat să fie etichetat cu mai multe caracteristici, astfel încît consumatorul să fie informat cu privire la toate caracteristicile lucrului pe care-l cumpără, fie că e un aliment, un şampon, o cravată sau o vopsea lavabilă.

Numai că prea puţină lume dă atenţie etichetei. În afară de termenul de valabilitate, românii nu citesc ce scrie pe etichetă. Acest comportament neglijent nu e deloc recomandat, fiindcă efectele anumitor compuşi pot fi dăunătoare pentru sănătate. Uneori, chiar dacă citim înscrisurile de pe etichete, ni se par scrise într-o limbă necunoscută. Nu putem umbla cu lista de coduri după noi, însă e bine să reţinem cît mai multe dintre aceste simboluri atunci cînd mergem la cumpărături pentru a alege acele produse care nu ne afectează sănătatea.

Termenul de garanţie, un indiciu incert

  • De obicei, e trecută data expirării. Excepţie: ouăle, pe care e ştampilată ziua în care au fost ouate, dată de la care ouăle mai sînt bune încă 30 de zile. Lîngă data de expirare mai găsim lotul şi, uneori, ora la care s-a făcut ambalarea produsului.
  • Uneori, faptul că alimentul este în termenul de garanţie nu înseamnă că e bun de consumat. Producătorul (sau importatorul) asigură o garanţie a produsului doar dacă acesta este păstrat în condiţiile de temperatură şi depozitare (spaţii întunecoase, ferite de umezeală) menţionate.
  • Alteori, produsul poate fi bun şi după expirarea termenul de garanţie. Se întîmplă mai ales în cazul conservelor depozitate corespunzător.
  • Lactatele şi alte alimente perisabile se pot altera chiar mai repede decît indică eticheta, deci e bine să nu le cumpărăm dacă mai au o zi sau două pînă la expirare.
  • E bine să alegem produsele cu termen de valabilitate cît mai scurt, acesta fiind un indiciu că ar conţine mai puţini conservanţi, deci se alterează mai repede.food-label

Nutrienţii buni vin la pachet cu cei toxici

În ceea ce priveşte compoziţia alimentului, urmăriţi ca alimentul să nu conţină acele ingrediente care nu vă sînt recomandate de medic, în caz că suferiţi de o afecţiune (boli cronice sau alergii) sau doriţi să slăbiţi.

  • Căutaţi menţiunea „nu conţine gluten“, dacă aveţi boala celiacă. Însă, nu uitaţi, produsele fără gluten tind să aibă un nivel mai mare de calorii şi mai scăzut de fibre decît produsele obişnuite din cereale, întrucît conţin suplimentar amidon, grăsimi şi zahăr pentru a fi mai gustoase.
  • Urmăriţi pe etichetă numărul de grame de carbohidraţi la 100 ml (g) de produs. Nutriţioniştii recomandă produsele care conţin cel mult 10% din cantitatea recomandată de 300 grame pe zi de carbohidraţi.
  • În ceea ce priveşte proteinele, necesarul zilnic e de 1 gram la 1 kg corp, în medie 50 de grame, dar cu variaţii în funcţie de greutatea corporală, sex, starea de sănătate. Pe etichete e precizată cantitatea de proteine la suta de grame de produs, nu cea din porţia pe care o puneţi în farfurie. O bucată de carne slabă de 100g conţine aproximativ 25 grame de proteine. 250 ml de lapte dulce cu 1,5% grăsime au 8 grame de proteine. 100g de arahide conţin aproximativ 26 g de proteine.
  • Evitaţi produsele bogate în grăsimi saturate (de natură animală), dacă suferiţi de o boală cardiovasculară. În general, atunci cînd există mai mult de 10g de lipide la 100g de produs, indiferent de natura lui, acesta poate fi considerat destul de gras.
  • Etichetele cu menţiunea „cu conţinut redus de grăsimi“, pot indica produse mai grase decît cele similare ale unei alte mărci, care nu le-a etichetat ca atare. Mîncînd multă brînză degresată puteţi introduce în corp mai multe grăsimi decît dacă aţi mînca brînză cu conţinut mediu de grăsimi, însă în cantităţi raţionale. Deci citiţi gramajul, nu aprecierile producătorului.
  • Un aliment degresat e mai scump decît produsul de bază, încă un motiv în plus să citim cu atenţie eticheta pentru a nu da banii pe apa sau aerul care au fost adăugate. În plus, produsele cu mai puţine grăsimi conţin mai mult zahăr şi arome (îngheţată, prăjituri).
  • În loc să vă temeţi de grăsimi, mai bine creşteţi aportul de grăsimi sănătoase mononesaturate şi acizi graşi omega-3 (seminţe, nuci şi peşte gras). Ceea ce trebuie să comparăm este numărul gramelor de lipide la 100 ml/g produs.
  • Reţineţi că „fără grăsime“ înseamnă 0,5 sau mai puţine grame de grăsimi, iar light (semidegresat sau sărac în grăsimi) nu trebuie să depăşească 1,5 % grăsime.
  • Menţiunea „fără colesterol“ admite maximum 2 mg de colesterol şi 2 grame sau mai puţin de grăsimi saturate. Impuneţi-vă să consumaţi mai puţin de 300 mg zilnic.
  • Unele etichete precizează că nu conţin deloc grăsimi trans (uleiuri tratate cu gaz de hidrogen pentru a le prelungi valabilitatea), responsabile de creşterea colesterolului rău. În realitate, alimentele cu zero grăsimi trans pot conţine chiar şi un gram şi jumătate din aceste grăsimi pe porţie. Medicii recomandă să se consume mai puţin de 2 grame de grăsimi trans pe zi. Verificaţi dacă printre ingrediente se află grăsimile hidrogenate sau parţial hidrogenate. Dacă reduceţi consumul de prăjituri, gogoşi, snackuri, va scădea automat cantitatea de grăsimi trans acumulată.
  • E-urile nu dispar nici atunci cînd nu sînt precizate pe etichetă, ci sînt mascate de alte denumiri. De exemplu, unii producători afişează ingredientul monoglutamat de sodiu, în vreme ce alţii scriu E-621. Chiar şi aşa, acest cod nu ne spune dacă e cancerigen sau nu, doar dacă ne-am informat în prealabil. Este bine s-o facem, mai ales dacă alimentul îl cumpărăm pentru copii. Pînă atunci, reţineţi cele mai periculoase ingrediente: caragenan (E-407), dextroză, gelatină, nitriţi, gumă de guar.ucm254726

Zahărul şi sarea ascunse

Zahăr înseamnă şi formule de genul maltroxă, dextroză, sucroză.

  • Menţiunea „fără zahăr adăugat“ nu înseamnă că produsul e mai bun pentru sănătate sau că este neîndulcit, ci doar că nu i s-a adăugat zahăr. În schimb, are edulcoranţi (aspartam sau acesulfam K). Edulcoranţii sînt aditivii notaţi de la E 950 la E 967. Cel mai indicat este să alegeţi produse care conţin mai puţin de 10 de grame de zahăr. La băuturi, 5 g de glucide echivalează cu 1 cub de zahăr. 10 g de glucide prezente la 100 ml sînt echivalente cu 20 de bucăţi de zahăr la 1 litru de băutură! Puteţi privi băuturile răcoritoare dulci ca fiind adevărate bomboane lichide.
  • În cazul sodiului, orice produs care conţine mai mult de 480 de miligrame este prea sărat. Cel mai indicat este ca alimentele cumpărate să conţină între 120-300 mg de sodiu. Menţineţi cantitatea zilnică de sare consumată între 2.400-3.000 mg sau mai puţin.
  • Deseori, pe etichetă este specificat nu nivelul de sare (clorură de sodiu), ci acela de sodiu, fiindcă e mai mic. 1 g de sodiu înseamnă 2,5 g de sare. Aşadar cantitatea de sodiu care ar putea părea rezonabilă, poate însemna prea mult. Mezelurile, peştele afumat, brînzeturile uscate, pîinea normală, conservele, cartofii prăjiţi, chipsurile şi produsele de panificaţie şi patiserie sînt foarte bogate în sare.
  • La conservele în saramură, masa netă poate să fie mult mai mică decît cea finală (40% din produs să reprezinte saramura).

Diferenţa între porţie şi suta de grame

  • Eticheta de la raft trebuie să afişeze şi preţul pe kilogram/litru, nu doar la porţie. Doar 100 de calorii la porţie e tentant, dar punga de chipsuri conţine trei porţii!
  • Necesarul zilnic de calorii al unei femei sănătoase şi active este de 2.200 calorii, iar al unui bărbat sănătos activ este de 2.900 calorii. De aceea, trebuie să urmărim valoarea energetică înscrisă pe ambalajul alimentelor. Fiecare gram de proteină sau de carbohidraţi înseamnă 4 calorii, 1 gram de lipide fac 9 calorii, doar fibrele au calorii zero. Dacă am înlocui aceste valori în formula unor alimente, am putea avea surpriza să constatăm că un păhărel de iaurt gras şi nişte cereale sînt suficiente pentru întreaga zi.
  • Nu vă lăsaţi păcăliţi de numărul mic de calorii, cu alimente „slabe“, vă puteţi îngrăşa. Şi lichidele pot avea acelaşi efect. De exemplu, 100 de ml de cola conţin 42 de calorii, însă o sticlă de 2 litri poate ajunge la 820 de calorii.

Simboluri speciale pe legume, lapte şi ouă

Codurile de bare sînt nişte autocolante care indică preţul produselor. Codurile sînt stabilite de Federaţia Internaţională pentru Standardul Produselor şi sînt folosite din anul 1990. Producătorii sînt obligaţi să îl pună fie pe lotul de alimente, fie pe fiecare bucată în parte.

  • Fructele şi legumele au coduri speciale.
    • din 4 cifre – au fost „crescute convenţional, dar nu ecologic“, deci cu îngrăşăminte şi insecticide
    • din 5 cifre şi încep cu un 9 – produsul a fost cultivat ecologic
    • din 5 cifre şi încep cu 8 – leguma sau fructul a fost modificat genetic.photo_503281c0-5b08-_2014102108
  • Codurile PLU sau EAN (European Article Number) se folosesc de obicei atunci cînd producătorul nu are suficient spaţiu pentru a reda într-o etichetă detaliată toate informaţiile despre acel aliment. Ceea ce e în avantajul producătorului, nu al cumpărătorului care nu ştie să le decripteze.
  • Ştampila ovală de pe ambalajul de lapte indică faptul că produsul poate fi comercializat oriunde în UE, pe cînd ştampila rotundă arată că e admis doar în România, neîndeplinind cerinţele pentru siguranţa alimentară a UE.
  • În ceea ce priveşte ouăle, codurile care încep cu
    • 0 înseamnă ouă ecologice
    • 1 – găini crescute în aer liber
    • 2 – găini crescute la sol
    • 3 – găini crescute în cuşti suprapuse.

Citiţi etichetele cosmeticelor!

Deşi la prima vedere, ingredientele de pe eticheta cosmeticelor par a fi într-un limbaj inaccesibil, informaţiile pot fi decodificate. Ingredientele se împart în două mari categorii: active şi non-active. Pentru a ajuta şi stimula funcţiile pielii şi a trata anumite afecţiuni sînt folosite ingrediente active, iar pentru a stabiliza formula şi a o conserva, ingrediente non-active, care alcătuiesc pînă la 80% din conţinutul unui produs.

  • Ingrediente active: emolienţii (uleiuri), antiiritanţii (alantolin, aloe, acid glicerinic, camomilla) şi antioxidanţii (vitamine).15_beauty-16-paraben_2013091007
  • Ingredientele non-active (conservanţii şi stabilizatorii) sînt cele mai controversate, pentru că unele dintre ele s-au dovedit dăunătoare. Spre exemplu, parabenii pot fi regăsiţi pe etichetele cosmeticelor sub denumirile: methyl, propyl, buthyl, ethyl, sobuthyl. Un ingredient de evitat este polyethylen glycol (PEG). Există studii care au demonstrat că PEG influenţează activitatea hormonală, fiind responsabil de cancer mamar sau ovarian.
  • Alte componente de care este bine să ne ferim sînt parfumurile şi alcoolul, din cauza efectelor iritante asupra pielii.

Codul culorilor de pe pasta de dinţi

Circulă pe Internet un avertisment în legătură cu semnificaţia culorilor de pe tuburile de pastă de dinţi. Unii spun că acestea nu înseamnă nimic, alţii că trebuie să ţinem cont de ele. Iată care sînt aceste culori, ştampilate la capătul inferior al tubului:tandpaste-kleuren-en-samenstellingen

  • Verde: ingrediente naturale
  • Albastru: ingrediente naturale plus un medicament
  • Roşu: ingrediente naturale plus chimicale
  • Negru: numai chimicale.

Simbolurile de pe etichetele hainelor

Foarte rar oamenii citesc cu atenţie etichetele de pe haine, le cumpără doar în funcţie de aspect. Uneori o vîscoză poate să imite perfect mătasea, acrilicul poate să pară mohair, iar poliesterul poate fi la fel de fin şi moale precum caşmirul. În ceea ce priveşte pielea naturală, mirosul acestuia nu poate fi imitat, deci nu vă jenaţi să mirosiţi o haină de piele, dacă vreţi să fiţi siguri că nu e piele ecologică.

  • Pe orice etichetă ar trebui să se găsească trei tipuri de informaţii: compoziţia, modul de întreţinere/curăţire şi ţara de fabricaţie.
  • Trebuie să ştiţi că „made in“ desemnează mai curînd locul în care a fost finisat sau asamblat produsul final, şi nu neapărat unde a fost fabricat.
  • India are o bună reputaţie pentru broderii, China pentru mătăsuri, Egiptul pentru bumbacuri, Turcia pentru denim, Europa de Est pentru cusături şi finisaje.
  • Compoziţia listează fibrele folosite în ţesătură, în ordine descrescătoare, primele fiind cele folosite în procentajul cel mai mare.eu-etiket_2014102108
  • Spălarea produselor textile este simbolizată printr-un vas, iar în interiorul vasului este înscrisă temperatura apei în care va fi spălat.
  • Clorurarea se simbolizează grafic cu ajutorul unui triunghi, tratamentul prin clorurare aplicîndu-se doar articolelor textile pătate.
  • Punctele din interiorul fierului de călcat de pe etichetele produselor ne indică temperatura optimă de călcare. Trei puncte ne arată temperatura de 200 de grade Celsius şi se utilizează în special la produsele din bumbac sau in. Două puncte ne indică o temperatură moderată de 150 de grade Celsius pentru ţesăturile din poliester, lînă, mătase, vîscoză. Un singur punct pe simbolul fier de călcat arată o călcare la 110 grade Celsius, recomandabilă produselor din poliamidă sau nylon.
  • Curăţirea chimică este simbolizată pe etichetele hainelor printr-un cerc însoţit de literele A (curăţire chimică în toţi solvenţii uzuali), P (doar anumiţi solvenţi) şi F. Cercul tăiat cu două linii arată consumatorului că produsul respectiv nu trebuie curăţat prin procedeu chimic.
  • Produsele textile au un termen de garanţie prevăzut de lege de 30 de zile.

Articolul integral în monitorulexpres.ro

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *