Primul om criogenat „a împlinit” 50 de ani
La începutul anilor ’60, un grup de entuziaşti au avansat conceptul de congelare a oamenilor imediat după moarte, urmînd să fie readuşi la viaţă atunci cînd medicina va putea să vindece bolile care i-au ucis.
Ideea a fost aplicată pentru prima dată în urmă cu 50 de ani. Pe 12 ianuarie 1967, James Bedford, profesor emerit de psihologie la Universitatea din California, a devenit prima persoană criogenată. O mică echipă de medici şi alţi entuziaşti l-au îngheţat la cîteva ore după ce a murit de cancer la ficat, care se răspîndise la plămîni. Fiindcă decesul s-a petrecut brusc, n-au mai avut timp să facă procedura completă, i-au injectat în vene antigel, fără să-i mai scoată sîngele. Cîteva zile mai tîrziu, au plasat corpul într-un recipient etanş umplut cu gheaţă uscată. Mai tîrziu, Bedford a fost scufundat în azot lichid într-un recipient Dewar. După cincisprezece ani şi mai multe mutări de la o unitate de crioconservare la alta, corpul a ajuns la Life Foundation Alcor Extension, în Scottsdale, Arizona, unde se află şi acum.
Pentru standardele actuale de criogenie, procedura a fost una dezordonată şi dezorganizată. Cu toate acestea, în 1991, evaluarea vizuală a stării lui Bedford a arătat că trupul era tot îngheţat şi nu suferise nicio deteriorare evidentă.
„Nu există nicio dată stabilită pentru o altă examinare”, a declarat R. Michael Perry, directorul de servicii de îngrijire al Alcor. Dar, în calitate de promotori ai crioconservării, cei de la Alcor au sărbătorit a 50-a aniversare a morţii şi îngheţării primului crionaut, moment cunoscut sub denumirea de „Ziua Bedford”, subliniind că procedura de îngheţare şi conservare a avansat.
Comunitatea susţinătorilor acestei tehnologii trece printr-o schimbare semnificativă în ceea ce priveşte aşteptările de revitalizare a pacienţilor congelaţi. În loc de o resuscitare a întregului corp, unii se concentrează mai mult pe salvarea amintirilor persoanelor şi, probabil, includerea acestora în roboţi avansaţi.
Nu toate criogenările sînt complete. În 2002, jucătorul de baseball Ted Williams, de la echipa Red Sox, Boston, a fost îngheţat în instalaţia Alcor cu capul retezat de corp. Fiul lui, John Henry, care s-a ocupat de cele necesare, a fost el însuşi îngheţat după ce a murit de leucemie. La nivel mondial, mai mult de 250 de persoane sînt în prezent adăpostite în instalaţii crionice, la un cost minim pe persoană de aproximativ 28.000 dolari în S.U.A.

Firma KrioRus din Rusia anunţă un preţ de pornire de la 12.000 dolari, cu condiţia să fie stocate mai multe corpuri umane, plus animalele de companie în containere Dewar comune. În prezent, SUA şi Rusia sînt singurele ţări care oferă facilităţi de crioconservare umană.
Alcor afirmă pe site-ul său că „nu se cunosc argumente tehnice credibile care să conducă la concluzia că metoda criogeniei, efectuată în condiţiile bune de astăzi, nu ar funcţiona. Criogenia este convingerea că nimeni nu este cu adevărat mort pînă cînd conţinutul informaţional al creierului nu este pierdut, iar temperaturile scăzute pot preveni această pierdere.”.
În ultimii ani, metoda a împrumutat progresele medicale din domenii precum criobiologia şi nanobiologia. Pentru a preveni formarea cristalelor şi deteriorarea pereţilor celulelor, sîngele a fost înlocuit cu mixturi de compuşi ai antigelului şi conservanţi de organe, tehnică folosită la congelarea ovulelor în tratamentele de fertilitate.
Pe baza studiilor pe limbrici, promotorii criogeniei susţin că îngheţarea poate păstra conţinutul din creierul persoanelor fizice, chiar dacă trupurile nu pot fi readuse la viaţă. Acest lucru deschide posibilitatea de a descărca personalităţi crioconservate într-un corp robotizat. Perry recunoaşte că acum acest lucru nu se poate realiza, dar va fi posibil peste cîteva zeci de ani.
Savantul Barry Fuller, profesor de ştiinţe chirurgicale de la University College din Londra, sublinia că o conservare fie şi a părţilor corpului, în aşa fel încît să rămînă viabile la dezgheţare, rămîne un vis îndepărtat.
„Reanimarea sau stimularea este o speranţă falsă, dincolo de promisiunile tehnologiei, şi este cu siguranţă imposibilă cu ţesutul congelat, mort, oferit de industria criogeniei”, crede neurologul Michael Hendricks, de la Universitatea McGill din Montreal.
David Gorski, chirurg la Wayne State University Medical Center din Michigan, are o viziune şi mai sumbră. „Peste 50 de ani, este posibil ca tot ceea ce va rămîne din existenţa mea să fie unele lucrări ştiinţifice şi o slabă amintire despre mine la nepoatele şi nepoţii mei şi, poate, dacă am noroc, la cîţiva dintre cei mai tineri cititori ai mei”.
Sursa: livescience.com