BoliInvestigaţii medicalePsihologieŞtiriUtile

Tulburări depresive? Încearcă un psihiatru virtual

Un medic francez pretinde că a creat primul psihiatru virtual capabil să diagnosticheze depresia. Primele rezultate sînt încurajatoare.

Pierre Filip, medic la spitalul Universitar din Bordeaux și director al unității medicale Sanpsy (somn – dependenţă – neuropsihiatrie), spune că lucrează la dezvoltarea unui umanoid virtual, bine acceptat de către pacienți, care poate diagnostica dependenţa de alcool, tulburările de somn și depresia.

Cu colegii de la laboratorul Sanpsy, Pierre Filip a dezvoltat ceea ce el descrie ca fiind primul om virtual capabil să facă o anamneză (interviu clinic) pentru a diagnostica depresia, explică el în revista Scientific Reports. Pentru asta, a trebuit să „conceapă” un agent conversațional animat (un psihiatru pe nume Julia), să-i creeze o față, o voce, să-l facă să adopte gesturi și expresii faciale prin tehnologie de captare a mișcării.

Întrevederea psihiatrului virtual cu pacientul este construită pornind de la un referenţial medical validat (bazat pe Manualul de Diagnostic şi Statistici ale tulburărilor mintale, elaborat de Asociația Americană de Psihiatrie), îmbogățit cu turnuri de fraze şi interacţiuni gestuale și faciale”, a declarat Pierre Philip.

În cadrul studiului, 179 de pacienți (vîrsta medie de 46 de ani) au fost consultaţi de această „inteligenţă artificială” sau de un doctor real, în ordine aleatorie.

Conform psihiatrului, 35 de voluntari sufereau de simptome depresive: 14 cu tulburări ușoare, 12 cu simptome moderate şi 9 cu depresie severă. Inteligența artificială a identificat 17.

Capacitatea de diagnosticare a acestui instrument crește odată cu nivelul de severitate al simptomelor depresive”, a declarat expertul.

Performanțele sînt considerate satisfăcătoare, dar nu sînt egale cu cele ale medicului, mai fiabil pentru diagnosticarea simptomelor uşoare.

Provocarea nu este de a înlocui medicul, ci de a-l asista pentru a diagnostica mai repede pacienţii neidentificaţi ca deprimaţi și, eventual, în viitor, pentru a asigura îngrijiri medicale de calitate la domiciliul pacientului”, adaugă specialistul.

Cu toate că interviul cu acest psihiatru amuzant, cu voce sintetică și mișcări nenaturale, poate părea „rece” la început, se pare că e bine acceptat de către pacienţi, cu un scor de acceptabilitate de 25,4 la 30 de pacienți.

Sursa: sciencesetavenir.fr

Comments

comments

Lasă un răspuns