Leacuri de la stînă

Practic, tot ce iese din laboratorul stînei este pe bază de lapte de oaie: caş, urdă, iaurt, brînză de burduf, caşcaval, telemea. Toate aceste alimente sînt nu doar delicioase, ci şi foarte sănătoase. Tot de la stînă provine şi carnea de miel. Dar puţini ştim că, de pildă, laptele de oaie e mai bogat în vitamine decît cel de vacă sau că iaurtul de oaie e mai săţios. Pînă şi zerul din lapte de oaie e un vechi leac extrem de valoros. De pe urma oilor avem numai beneficii, nu degeaba oieritul e o îndeletnicire apreciată şi încurajată în Uniunea Europeană.

Carnea de oaie protejează inima şi creierul

Carnea de miel conţine aminoacizi, majoritatea vitaminelor principale şi aproape toate elementele minerale necesare oraganismului. Aminoacizii sînt uşor absorbiţi, fiind valoroşi în funcţionarea glandelor endocrine. Studii recente au arătat că un consum constant de carne de oaie, timp de un an, reduce cu 40% riscul apariţiei unor disfuncţii hormonale. Deşi conţine peste 29% lipide (inclusiv colesterol periculos), carnea de oaie poate avea un rol benefic în metabolismul sănătos al grăsimilor. 150-200 g de carne slabă de oaie pe zi sînt recomandate şi în curele de slăbire. Un consum zilnic de carne slabă de oaie să scadă riscul unor afecţiuni cardio-vasculare, reducînd riscul de infarct. Aminoacizii din carnea de oaie intervin în mecanismele somn-veghe, ajutînd la menţinerea somnului profund, pe o durată normală. Se consideră ca o cură de 18 zile poate rezolva insomnia şi chiar nevroze mai grave. Cercetătorii au mai decoperit că un consum de carne de oaie de numai 100 g pe zi, timp de trei ani, reduce cu 25-30% viteza de îmbătrînire a creierului. Carnea de miel îmbunătăţeşte activitatea splinei şi a rinichilor, înlătură starea generală de slăbiciune, durerile abdominale, lumbago şi îi ajută pe subponderali să ajungă la o greutate normală. O porţie de carne de miel asigură aproximativ 30% din cantitatea de zinc de care are nevoie zilnic o persoană. Acesta contribuie la creşterea oaselor, stabilizarea zahărului din sînge, refacerea şi cicatrizarea ţesuturilor şi întăreşte sistemul imunitar. Vitamina B12 din carnea de miel ajută la formarea celulelor roşii din sînge, previne anemia, asigură un sistem nervos sănătos şi ajută la metabolizarea proteinelor, grăsimilor şi carbohidraţilor.

Oaia, cel mai eco animal

Persoanelor subponderale, cu o constituţie slăbită li se recomandă carnea de berbec, în cantităţi mici. Conţine mai multă grăsime, nu este bună pentru cei cu un nivel ridicat de colesterol. Carnea de berbec tratează sterilitatea la femei şi creşte potenţa bărbaţilor. 500 g carne de berbec, fierte cu un bol de orez şi un pahar de suc de papaya, se asezonează cu sare şi puţin zahăr. Cu zeama obţinută se tratează lumbago şi beriberi (lipsa vitaminei B). Carnea de berbecuţ hrăneşte sîngele, stimulează circulaţia sanguină şi întăreşte funcţia renală. Ficatul de oaie e tonic hepatic şi o sursă de îmbunătăţire a acuităţii vizuale, tratează glaucomul şi nictolapia (orbul găinii). Rinichii de oaie tonifică rinichii omului, creşte semnificativ capacitatea sexuală. Dintre toate animalele de fermă, oaia prezintă cel mai scăzut risc de contaminare cu reziduuri antibiotice şi cu probabilitate minimă de a fi hrănită cu proteine animale reconstitutive. De aceea, această carne e mai ecologică decît oricare alta. Rasele crescute în prezent au oricum o carne mai slabă. Alegeţi numai carnea slabă, proaspătă, nu congelată. Carnea de oaie trebuie să fie roşcată şi nu prea grasă.  Carnea de miel este foarte fragedă, iar in această perioadă este foarte puţin probabil să fie veche. Astfel, carnea trebuie să aibă o textură fermă şi curată, de culoare roz, iar grăsimea trebuie să fie albă, în niciun caz galbenă.

Laptele de oaie, plin de minerale

Laptele este considerat principala sursă de calciu pentru organismul omului. Un adult are nevoie, zilnic, de 900-1.200 de miligrame de calciu, pentru a preveni decalcifierea osoasă şi osteoporoza. Hrana principală a mielului, pînă la înţărcare, este laptele oii. Acest lapte e un bun hidratant al organismului, alungînd starea de oboseală, ameliorînd diabetul. Conform unor studii recente, laptele de oaie prezintă în compoziţia lui un conţinut mai mare de vitamine şi minerale esenţiale pentru dezvoltarea organismului decît laptele de vacă. Conţinutul de calciu din laptele de oaie este între 162 şi 259 mg/100 g comparativ cu cele 110 mg/100 g din laptele de vacă, iar aportul de fosfor, sodiu, magneziu, zinc şi fier este de asemenea mai ridicat. Laptele integral de oaie este mai bogat în grăsimi decît cel de vacă (6,7 vs 2,5 %), în vitamina B2 (4,3 mg/l vs. 2,2 mg/l), vitamina B1 (1,2 mg/l vs. 0,5 mg/l). Laptele de oaie are gust sărat şi vindecă bolile urinare şi ale vezicii urinare. Are efect afrodisiac. Iaurtul din lapte de oaie nu are grăsimi, dar are un conţinut ridicat de proteine. Acest iaurt se mai numeşte iaurt grecesc şi este mai gros şi mai cremos. Are de două ori mai multe proteine decît unul normal. Este bogat în calciu, fiind bun pentru persoanele cu probleme cardiace sau care suferă de hipertensiune arterială. Zahărul şi carbohidraţii se găsesc în cantităţi mai mici, la fel şi caloriile şi grăsimile. O ceaşcă de iaurt grecesc conţine doar 9 grame de carbohidraţi. Iaurtul grecesc este filtrat prin pînză sau hîrtie pentru a fi mai gros şi uşor picant. Datorită cantităţii mari de proteine, satură pentru un timp mai îndelungat decît iaurtul de vacă, deci e util în curele de slăbire. Iaurtul din lapte de oaie nu este un aliment procesat.

Caşcavalul e bun, dar cu măsură

Din lapte, oieriidin Bran, Sibiu, Vrancea, Piatra-Neamţ fac brînzeturi delicioase. Comparativ cu laptele, brînzeturile au un conţinut mai mare de proteine şi lipide şi mai mic de lactoză şi vitamine hidrosolubile. În ceea ce priveşte conţinutul în calciu, acesta e mai redus în cazul sortimentele de brînzeturi obţinute prin coagulare cu ajutorul fermentaţiei lactice. Brînza telemea conţine sare în cantităţi mari, de aceea nu este recomandată persoanelor care suferă de hipertensiune arterială sau de boli hepatorenale. În plus, toate lactatele grase conţin grăsimi care se depun pe vasele de sânge, crescînd riscul de boli cardiovasculare. Şi brînzeturile cu mucegai au un conţinut ridicat de grăsime şi de sare. Caşcavalul este denumirea cu care sînt cunoscute brînzeturile opărite. Este sănătos şi nu provoacă probleme de sănătate dacă este consumat în cantităţi moderate. Prea mult caşcaval îngraşă, datorită conţinutului mare de grăsimi saturate, creşte colesterolul. Caşcavalul e bun pentru întărirea dinţilor şi a sistemului osos. Bogat în substanţe precum calciu, fosfor, zinc, vitamina B, caşcavalul asistă organismul în formarea oaselor şi a smalţului dinţilor. Consumul de caşcaval, regulat şi moderat, ajută la prevenirea apariţiei osteoporozei, reduce riscul de hipertensiune şi boli cardiovasculare. Caşul din lapte de oaie, de vacă sau în amestec este opărit în apă cu temperatura de circa 80° C, după maturarea lui prealabilă. Prin opărire caşul capătă proprietăţi plastice şi se poate întinde sub fomă de fire. Pasta care se obţine este prelucrată şi introdusă în diferite forme, obţinîndu-se caşcavalul crud. După sărare sau saramurare, acesta este maturat în anumite condiţii de umiditate şi de temperatură.

Urda, aliment recomandat în boli hepatice

Caşul dospit, brînza de putină, cea de burduf sau în coajă de brad, untul, jintiţa sînt alte specialităţi preparate la stînă. Cea mai valoroasă pentru sănătate e urda. Procedeul de obţinere e cunoscut de mii de ani doar în România şi Corsica. Din 10-12 l de zer, rezultă de regulă 1 kg de urdă. Urda are doar 8% grăsime saturată şi proteine de calitate superioară. Pentru că are o densitate nutriţională mare, urda oferă rapid senzaţia de saţietate şi aceasta se menţine cîteva ore bune. În plus, dacă ţineţi dietă şi aveţi un job stresant, urda vă protejează ficatul datorită aşa numiţilor aminoacizi esenţiali cu sulf pe care îi conţine. Urda se asociază cu mărar, ardei gras, castraveţi şi roşii, în niciun caz cu peşte sau orice fel de specialitate din carne. Aceasta pentru că stomacul nu e capabil să digere în acelaşi timp tipurile diferite de proteine pe care le contin urda şi carnea. Urda este bogată în săruri minerale şi în proteine de calitate şi conţine cea mai puţină grăsime dintre toate sortimentele de brînză. Acest produs derivat din lapte are doar 11-12% grăsime, adică de patru ori mai puţină decît telemeaua. Acest lucru o recomandă persoanelor cu hipercolesterolemie. Urda e bogată în aminoacizi ramificaţi care cresc masa musculară. De aceea, ea este indicată copiilor, pentru a le ajuta creşterea, şi persoanelor care depun eforturi fizice intense. Aminoacizii cu sulf din urdă sînt benefici pentru ficat şi pentru rinichi, bolnavii cu afecţiuni hepatice şi renale ar trebui să consume zilnic urdă.

Zerul, agent terapeutic fără egal

Nu aruncaţi zerul care se adună deasupra iaurtului! Este o bună sursă de proteine şi de calciu, dar nu conţine grăsimi şi nici cazeină. Un pahar de zer pe zi ajută în detoxifierea organismului. Zerul terapeutic se poate găsi şi sub formă de praf în majoritatea magazinelor naturiste. Cura cu zer e un bun adjuvant în tratamentul cancerului, virusului HIV, hepatiei B, bolilor cardiovasculare şi a osteoporozei. Zerul de lapte este eficace în tuberculoza pulmonară, în bolile de stomac şi intestine, în cazuri de obezitate, constipaţie, chiar şi pentru sugari. Întăreşte unghiile şi părul. În plus, zerul este tolerat de majoritatea persoanelor care au alergie la lactate. Zerul topeşte grăsimile Două-trei pahare de zer pe zi reduc valoarea colesterolului din sînge şi ficat şi protejează sistemul cardio-vascular. Jumatate de litru de zer consumat zilnic creşte capacitatea de apărare a organismului şi distruge bacteriile. Consumul zilnic de urdă, 100 de grame minimum, creşte în timp capacitatea naturală de apărare a organismului, care devine mult mai rezistent la infecţiile virale şi bacteriene. În mai multe cazuri de cancer (de sîn cu metastaze, de pancreas şi de ficat, 30 de grame de concentrat de proteine din zer (echivalentul a un litru de zer) administrate zilnic, timp de 6 luni, a dus la regresia tumorilor, normalizarea hemoglobinei şi a numărului de limfocite. Un tratament de o lună, în care se bea cîte o jumătate de litru de zer pe zi, rezolvă anemia. Zerul contribuie la reducerea tensiunii arteriale, îmbunătăţeşte funcţionarea rinichilor şi a ficatului, stimulează tranzitul intestinal, contribuie la refacerea florei gastrointestinale, normalizează funcţionarea sistemului nervos, ajută în cazurile de reumatism, hipertensiune, iprevine apariţia aterosclerozei. La răceală, un pahar de zer cu fructe proaspete va face minuni. De asemenea, zerul creşte densitatea minerală osoasă. În aplicaţii exerne, sub formă de comprese, ajută în afecţiuni ale pielii, cum ar fi eczemele sau degerăturile.

Lapte de bivoliţă, de măgăriţă şi de iapă

Laptele de bivoliţă are gust dulce, înlătură oboseala, e hrănitor şi dă vitalitate, măreşte cantitatea de spermă. Conţine mai multă grăsime decît laptele de vacă, este mai răcoros şi mai greu şi de aceea poate produce indigestie.
Laptele de măgăriţă, despre care se crede că era secretul perfecţiunii Cleopatrei, este util în dietele de slăbire. Acest tip de lapte conţine cantităţi mari de omega 3 şi calciu, este benefic pentru inimă şi e energizant. Este o bună alternativă la laptele de vacă pentru persoanele cu alergii. O măgăriţă produce mai puţin de un litru de lapte pe zi. Conţine o enzimă numită Lysozeme, care poate proteja copiii de infecţiile gastrointestinale. În România, în tradiţia populară, acest tip de lapte se recomanda copiilor cu „tuse măgărească”. Pînă în secolul XIX, în Marea Britanie, laptele de măgăriţă era vîndut ca alternativă la cel uman. Are numai 1% grăsime. Se consumă numai proaspăt, pentru că prin fierbere pierde ingrediente preţioase. Unul dintre acestea este vitamina C, care este prezentă în laptele de măgăriţă în cantităţi de 60 de ori mai mari decît în cel de vacă.
Laptele de iapă are un conţinut redus de grăsimi şi este bogat în proteine. Dintre toate tipurile de lapte întîlnite la mamifere, cel de iapă se aseamană în cea mai mare măsură cu cel uman. Întăreşte sistemul imunitar. Poate fi utilizat cu succes în gastrite, colite, constipaţii cronice, afecţiuni hepatice acute sau cronicizate, inclusiv ciroză hepatică, boli ale pancreasului, afecţiuni ale vaselor sanguine, dereglări de metabolism. De asemenea, se administrează ca adjuvant în timpul chimioterapiei. Astăzi, alimentul-minune este foarte apreciat în Europa Occidentală şi chiar în Peninsula Scandinavă. Iepele de lapte pasc pe terenuri nepoluate şi se află permanent sub supravegherea unui veterinar. Laptele se comercializează congelat. Nu se bea mai mult de un sfert de litru pe zi, deoarece o cantitate mai mare poate irita stomacul sau intestinul. În 1859, în Rusia, a luat fiinţă primul sanatoriu unde curele cu lapte de iapă se puteau face sub control medical. Lev Tolstoi scria: „Laptele de iapă îmi regenerează trupul şi îmi înaripează spiritul”.

Articolul integral în Monitorul Expres

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *