De ce şerpaşii (aproape) nu au nevoie de oxigen?
Un studiu realizat de Academia Americană de Ştiinţe spune că şerpaşii din Nepal au evoluat biologic pentru a supravieţui cu foarte puţin oxigen.
Potrivit unui nou studiu publicat în revista Proceeding National Academy of Sciences, care transcrie procesul-verbal al Academiei Americane de Ştiinţe, şerpaşii sînt supraoameni. Astfel, membrii grupului etnic nepalez, stabilit de secole la poalele muntelui Everest, şi-au dezvoltat facultăţile respiratorii astfel încît să poată supravieţui pe teren accidentat, rece şi cu oxigen redus.
Pentru un alpinist, a urca 8.848 metri pe Everest este un efort intens, care cere organismului să producă un număr mare de celule roşii în sînge pentru a se asigura că membrele şi organele sînt întotdeauna bine aprovizionate cu oxigen. Iar dacă acest lucru nu este suficient, trebuie să folosească rezervoarele de oxigen, deoarece la această altitudine, aerul conţine de trei ori mai puţine molecule de oxigen decît aerul de la mare.
Conform studiului Academiei Americane, organismul funcţionează diferit la şerpaşi. Astfel, membrii acestei comunităţi produc la înălţimi mari mai puţine celule sanguine roşii, dar mai multe de oxid nitric, o moleculă care permite dilatarea vaselor de sînge şi, prin urmare, asigură o mai bună circulaţie a sîngelui oxigenat, fără a fi nevoie de mai mult oxigen.
Şi mai surprinzător, cercetătorii au luat un pic de propriul lor sînge atunci cînd erau în Anglia şi apoi cînd au ajuns în tabăra de la baza Muntelui Everest (situată la 5.300 de metri deasupra nivelului mării), înainte de a-l compara cu cel al şerpaşilor din Kathmandu. Rezultatul: indiferent de altitudine, mitocondriile (componente celulare care creează energie) sînt mai eficiente la şerpaşi decît la orice alpinist.
Această caracteristică, deşi unică, nu este surprinzătoare: „Şerpaşii trăiesc de mii de ani la mare altitudine, deci nu este de mirare că sînt în mod natural mai eficienţi în gestionarea oxigenului şi producţia de energie”, notează Andrew Murray, co-autor al studiului. Prin urmare, ei sînt capabili să meargă pe distanţe lungi la mare altitudine şi să transporte sarcini grele.
Aceste descoperiri privind metabolismul şerpaşilor au dat oamenii de ştiinţă speranţa că vor găsi noi modalităţi de a ajuta persoanele care suferă de hipoxie, boala creînd o neconcordanţă între aportul de oxigen furnizat de către organism şi nevoile organelor şi ţesuturilor. Într-un comunicat de presă, co-autorul studiului Michael Grocott a estimat că „prin înţelegerea modului în care şerpaşii pot supravieţui cu astfel de doze mici de oxigen, putem găsi modalităţi de a ajuta pe cei bolnavi”.
Dursa: 20minutes.fr
Comentariile sunt închise.