Hameiul, medicamentul naturii pentru cancer de sîn şi simptomele menopauzei
Hameiul (Humulus lupulus) are un efect pozitiv asupra simptomelor menopauzei, reducînd bufeurile și transpirațiile nocturne. Studiile recente de la Universitatea din Illinois şi alte cîteva institute de cercetare au stabilit că hameiul ajută la prevenirea şi inhibarea creșterii și extinderii cancerului de sîn.
În 2013, Universitatea Tehnică din Dresda, Germania, a descoperit că extractul de hamei activează preferențial receptorul alfa estrogen. Acest lucru explică efectul estrogenic asupra glandelor mamare, potrivit cercetătorilor. Riscul de cancer la sîn creşte la femeile în vîrstă, deoarece nivelurile de estrogeni încep să se schimbe. Cercetătorii au testat în laborator efectul extractelor de hamei asupra cancerului de sîn. Ei au descoperit că activează o cale chimică în celulele mamare care ajută la prevenirea dezvoltării celulelor cancerului mamar.
Dr. Judy Bolton, profesor la Colegiul de Farmacie al Universităţii din Illinois, a aplicat extract de hamei la mai multe linii de celule de sîn umane. El a descoperit că un compus numit 6-prenylnarigenin a stimulat un proces celular care a crescut detoxifierea acestor celule, proces asociat cu reducerea riscului de cancer mamar. Compusul din hamei a crescut activitatea metabolică anticanceroasă în celulele mamare.
În 2015, cercetătorii de la Universitatea din Wrocław din Polonia au constatat că izoxanthohumolul extras din hamei a împiedicat proliferarea cancerului de sîn și a altor celule canceroase: „Isoxanthohumolul prezintă o activitate antiproliferativă contra liniilor celulare umane tipice cancerului mamar (MCF-7), cancerului ovarian (A-2780), cancerului de prostată (DU145 și PC-3) și celulelor cancerului de colon (HT-29 și SW620).”
Cercetătorii de la Şcoala de Medicină din Konkuk, Coreea de Sud, au descoperit că extractul de xanthohumol din hamei a oprit proliferarea celulelor cancerului de sîn.
În cadrul unui studiu clinic privind hameiul și menopauza, desfăşurat la o universitate belgiană, cele 67 de femei aflate la menopauză au primit, fie un extract de hamei numit 8-prenylnarigenin (8-PN), fie un placebo. Studiul a constatat că, după 6 și 12 săptămîni, femeile care au luat extractul de hamei au prezentat o reducere semnificativă a simptomelor vasomotorii (bufeuri și transpirații nocturne). Cele 100 micrograme (doză mică) au fost cele mai eficiente în reducerea simptomelor. Cercetătorii au rezumat concluziile lor astfel:
„Consumul zilnic de extract de hamei a exercitat efecte favorabile asupra simptomelor vasomotorii şi a altor disconforturi menopauzale. Derivatele din hamei pot constitui tratamente alternative pentru scutirea de bufeuri şi alte disconforturi care însoţesc menopauza”.
Aceste studii ne spun că întreaga plantă oferă o combinaţie sinergică a mai multor compuşi diferiți. Împreună, aceştia antrenează capacitatea organismului de a lupta și de a preveni bolile. Fiecare dintre compuși poate avea un singur efect, dar atunci cînd sînt împreună în întreaga plantă, efectul sporeşte şi e sigur.
Sursa: greenmedinfo.com
Link exchange is nothing else but it is just placing the other person’s blog link on your page at appropriate place and other person will also do same in favor of you.
Very descriptive post, I loved that a lot. Will there be a part 2?
I feel that is among the such a lot significant information for me.
And i’m glad studying your article. But wanna commentary on some common issues,
The web site taste is wonderful, the articles is actually nice : D.
Good task, cheers
Good day very nice web site!! Man .. Beautiful ..
Superb .. I will bookmark your blog and take the feeds additionally?
I am satisfied to find so many useful information right here in the submit,
we’d like work out extra techniques in this regard, thank you for sharing.
. . . . .
Pingback: truly free online dating sites
Pingback: stock price of hydroxychloroquine
Pingback: hydroxychloroquine otc canada
Pingback: hydroxychloroquine prescription label
Pingback: ivermectil by mail mexico
Pingback: stromectol empty stomach
Pingback: buy dapoxetine online canada
Pingback: buy stromectol 6mg usa
Pingback: ivermectin de 6
Pingback: ivermectin prices human
Pingback: stromectol 6 mg 21 capsules price
Pingback: calf wormer ivermectin
Pingback: order ivermectin online
Pingback: ivermectin 6 mg online
Pingback: buy ivermectin 6mg online
Pingback: buy ivermectin 6mg for humans
Pingback: buy generic cialis online
Pingback: tadalafil over counter
Pingback: cialis at walmart
Pingback: hydroxychloroquine prescription online
Pingback: hydroxychloroquine for arthritis
Pingback: bahis siteleri
Pingback: buy stromectol for sale
Pingback: 10 indicii că hormonii tăi au luat-o razna – Doctor Expres
Pingback: 10 motive să renunţi la sutien – Doctor Expres
Pingback: A片
Pingback: 57% din medicamentele pentru cancer sînt inutile – Doctor Expres
Pingback: spytostyle.com