Florile de iasomie distrug bacteriile
Iasomia a fost folosită încă din antichitate la prepararea de ceaiuri în India şi China, dar şi la obţinerea de parfumuri. În medicina populară românească are numeroase întrebuinţări. Valoarea terapeutică a iasomiei este oferită în primul rînd de uleiul volatil pe care îl conţine. Florile de iasomie sînt bogate în vitamine, în special E, şi minerale. Ceaiul de iasomie este apreciat datorită aromei sale unice. Combate însă şi migrenele. Efectul iasomiei asupra sistemului nervos este unul foarte eficient. Răreşte ritmul şi creşte amplitudinea respiraţiei. Stimulează libidoul, în special cel al bărbaţilor. Ameliorează atrofia de prostată. Tonifică sistemul reproducător feminin, uşurează durerile naşterii (stimulează contracţiile uterine), ajută la refacerea uterului după naştere.
Reduce pofta de mîncare, uneori considerabil, datorită acţiunii substanţelor active asupra secreţiei unor hormoni. Din acest motiv, ceaiul se poate bea în curele de slăbire. Calmează durerile musculare. Conform unor studii, iasomia are şi efecte anticancerigene. Frunzele conţin acid acetilsalicilic, efectul lor fiind antiinflamator şi febrifug. Iasomia este un remediu utilizat tradiţional în China pentru tratamentul hepatitelor virale. S-a demonstrat şi acţiunea bactericidă a uleiul volatil de iasomie faţă de Escherichia coli, principalul germen infecţios care cauzează cistitele. Acest ulei volatil este util şi în caz de insolaţie. Calmează inflamaţiile pielii, fiind bun în dermatite, eczeme, erupţii.
Tradiţional, infuzia de iasomie era utilizată în tratarea leucoreei, limbricilor, durerilor de cap.
Comentariile sunt închise.