AlimenteBoliInimă şi sistem circulatorNutriţieObiceiuri alimentareŞtiri

Cine mănîncă ciocolată are ritm cardiac regulat

Consumul unei cantități mici de ciocolată poate scădea riscul unui tip comun și grav de ritm cardiac neregulat, potrivit unui nou studiu.

Oamenii care au mîncat ciocolată de una pînă la trei ori pe lună au prezentat mai putin şanse să fie diagnosticaţi cu fibrilaţie atrială faţă de cei care au mîncat desertul mai puţin de o dată pe lună, au descoperit cercetătorii.

Ca parte a unei diete sănătoase, consumul moderat de ciocolată este o gustare sănătoasă”, a spus autorul principal Elizabeth Mostofsky, de la Centrul Medical Beth Israel Deaconess din Boston. Totuşi, studiul nu poate spune sigur că ciocolata a împiedicat fibrilația atrială, afecţiune care apare atunci cînd camera superioară a inimii bate neregulat.

Consumul de alimente care conțin cacao poate ajuta sănătatea inimii datorită flavanolilor, compuși care se crede că au proprietăți antiinflamatoare, relaxante ale vaselor sanguine și antioxidante. Studiile anterioare au constatat că un consum de ciocolată, în special ciocolată neagră, care are mai mulți flavanoli, este legat de o sănătate mai bună a inimii și un risc scăzut pentru anumite afecțiuni cum ar fi atacul de cord și insuficiența cardiacă.

Cel puțin 2,7 milioane de persoane din SUA au fibrilație atrială, ceea ce crește riscul de formare a cheagurilor de sînge și a accidentelor vasculare cerebrale, a insuficienței cardiace și a altor complicații, potrivit American Heart Association.

Pentru noua analiză, cercetătorii au folosit date colectate pentru un studiu pe termen lung asupra a 55.502 de persoane din Danemarca. Bărbații și femeile aveau vîrsta cuprinsă între 50 și 64 de ani cînd au intrat în studiul desfăşurat între 1993 și 1997. În total, în 13,5 ani, au apărut aproximativ 3.346 de cazuri de fibrilație atrială.

Pînă la sfîrşitul studiului, persoanele care au mîncat o porţie (28 g) de ciocolată pe săptămînă au prezentat un risc de a fi diagnosticate cu fibrilaţie atrială cu 17% mai mic decît persoanele care au mîncat ciocolată mai puțin de o dată pe lună. În mod similar, cei care au mîncat pînă la 170 g de ciocolată pe săptămînă au fost cu 20% mai puţin expuşi fibrilaţiei atriale, în timp ce cei care au mîncat mai mult de 28 grame de ciocolată pe zi au fost cu 16 % mai puţin predispuşi la această afecţiune.

În rîndul femeilor, cea mai mare reducere a riscurilor a fost legată de consumul unei singure porții de ciocolată pe săptămînă. Pentru bărbați, cea mai mare reducere a apărut prin consumul a două pînă la șase porții pe săptămînă.

Cercetătorii recunosc că nu au avut date despre tipul de ciocolată sau cantitatea de flavanoli consumată. Dietele participanţilor s-au schimbat în cei aproape 14 ani de colectare a datelor. Datele sugerează, de asemenea, că participanții care au mîncat cea mai mare cantitate de ciocolată au consumat mai multe calorii, dar au avut un indice de masă corporală mai scăzut decît cei care au mîncat cantitatea cea mai mică de ciocolată, a remarcat Alice Lichtenstein, director și cercetător principal la Cardiovascular Nutrition Laboratory de la Universitatea Tufts din Boston. „Este foarte probabil ca aceşti oameni să fi fost mai activi din punct de vedere fizic”, a spus el.

Dr. Sean Pokorney și Jonathan Piccini, care nu au participat la studiu, sînt de părere că rezultatele studiului sînt interesante și justifică o atenție suplimentară, în ciuda limitelor.

Sursa: reuters.com

Comments

comments

Comentariile sunt închise.