AlimenteBoliInimă şi sistem circulatorNutrienţiNutriţieRegimuri alimentareŞtiri

Alimentaţia săracă în sodiu nu reduce tensiunea arterială

Un nou studiu care a urmărit mai mult de 2.600 de bărbați și femei timp de 16 ani a constatat că mai puțin sodiu nu conduce la scăderea tensiunii arteriale. Studiul completează numărul tot mai mare de dovezi care arată că recomăndarile actuale pentru limitarea aportului de sare ar putea fi greşite.

Lynn L. Moore, profesor asociat de medicină la Universitatea din Boston, susţine că „nu am găsit nicio dovadă că o dietă mai săracă în sodiu a avut efecte benefice pe termen lung asupra tensiunii arteriale”.

Oamenilor sănătoşi li se recomandă limitarea aportului de sare la 2,3 grame pe zi. Pentru acest studiu, cercetătorii au ales subiecţi cu tensiune arterială normală. În următorii 16 ani, au descoperit că participanţii care au consumat mai puţin de 2,5 miligrame de sodiu pe zi au avut tensiunea arterială mai mare decît cei care au consumat cantităţi mai mari de sodiu.

Alte studii publicate în ultimii ani au descoperit ceea ce cercetătorii numesc relația în formă de J între sare şi riscul cardiovascular. Ceea ce înseamnă că persoanele cu diete cu conținut scăzut de sare şi cele cu un consumul de sare peste consumul obișnuit al americanului mediu au avut riscuri mai mari de afecțiuni cardiace. Cei cu cel mai mic risc au avut un nivel mediu de aport de sodiu, aşa cum au majoritatea americanilor.

Cercetătorii au descoperit, de asemenea, că subiecţii cu aporturi mai mari de potasiu, calciu şi magneziu au avut o presiune arterială mai mică pe termen lung. În Framingham, persoanele cu un aport combinat mai mare de sodiu (3,717 miligrame pe zi, în medie) şi potasiu (3,211 miligrame pe zi, în medie) au avut cea mai scăzută tensiune arterială.

Acest studiu subliniază importanţa aportului de potasiu mai mare, în special asupra tensiunii arteriale şi, probabil, asupra rezultatelor cardiovasculare, a spus Moore. „Sper că această cercetare va ajuta la reorientarea actualei recomandări dietetice cu privire la importanţa creşterii aportului de alimente bogate în potasiu, calciu şi magneziu, în scopul menţinerii unei tensiunii arteriale sănătoase.”

Moore spune că există, probabil, un subgrup de oameni sensibili la sare care ar beneficia de reducerea aportului de sodiu.

Sursa: sciencedaily.com

Comments

comments

Comentariile sunt închise.