Terapia cu ventuze

Aplicarea ventuzelor de sticlă sau de cauciuc este o tehnică mereu actuală, cu efecte benefice în dureri musculare, afecţiuni respiratorii şi celulită

Vă amintiţi, desigur, de cutia cu ventuze a bunicii. Mînuia micile borcănele cu uşurinţă, folosind flacăra lumînării, apoi le întorcea şi le aşeza pe spatele celui răcit. Le ţinea aşa cîteva minute, pînă ce pielea se acoperea de vînătăi. Dar, a doua zi, bolnavul se simţea mult mai bine. Răceala şi junghiurile dispăreau ca prin farmec. Nu era sat fără un cunoscător în pusul ventuzelor. Astăzi, tehnica nu mai e atît de folosită acasă, dar terapia cu ventuze a ajuns extrem de apreciată în medicina tradiţională chineză şi în cabinetele moderne de masaj. Se foloseşte în tratarea bolilor respiratorii, a durerilor de spate, şi a multor altor afecţiuni. Ventuzele nu s-au demodat deloc. Au acelaşi rol terapeutic de mii de ani şi acelaşi efect benefic, chiar dacă azi bolile sînt mult mai multe şi mai grave.

Prinderea ventuzelor pe piele

Ventuzele făceau cîndva parte din trusa terapeutică a doctorului sau a vraciului. Medicina populară le folosea în tratarea răcelilor, a durerilor musculare, în stări gripale, congestii pulmonare, nevralgii intercostale şi boli de sînge. În epoca aparaturii medicale avansate, ventuza a rămas, totuşi, o metodă sigură de terapie, dacă e aplicată la momentul şi la locul potrivit. Poate chiar să înlocuiască tratamentul obişnuit, ventuzele fiind eficiente şi în virozele care se manifestă imun la antibiotice. Cum se procedează? E simplu, dar, totuşi, trebuie ceva experienţă. Se ţine lumînarea în dreptul gurii ventuzei, flacăra va arde consumînd oxigenul, iar prin aplicarea ventuzei, la suprafaţa pielii se produce un vid, vasele capilare se rup şi sîngele iese în afară, prin piele, producînd pete de culori diferite. La început, petele sînt roşii sau albastru-verzui, apoi se colorează în galben. Pare a fi o metodă brutală, dar nu e deloc şi, în niciun caz, nu e dăunătoare. Se spune că în vidul din interiorul ventuzelor, se acumulează şi se descompune tot ce este rău în sînge. Se produce un aflux al sîngelui în zonele bolnave, grăbind resorbţia toxinelor, vindecarea şi dispariţia simptomelor bolii.

Ce ne spun semnele de sub ventuze?
• Semne violet-închise: alimentare sanguină insuficientă şi circulaţie redusă a sîngelui, staze sanguine.
• Semne violete cu pete: răceala se răspîndeşte şi stază sanguină.
• Semne mici împrăştiate de culoare violetă de intensităţi diferite: stagnare circulatorie.
• Semn roşu aprins: insuficienţă sanguină, temperatură, starea morbidă.
• Semn de culoare roşie închisă: hiperlipidemie, temperatură vătămătoare.
• Semn de culoare alb-cenuşie, rece la pipăit: umezeală patogenică.
• Pe partea interioară a ventuzei se formează picături de apă: această porţiune a trupului a fost umedă.
• Pe locul urmelor au apărut clăbuc de apă, deci, în organism e umezeală ridicată. Dacă în clăbuc e apă cu sînge, aceasta indică existenţa temperaturii, umezelii şi toxinelor.
• Dacă pacientul are senzaţia de febră, o căldură care se extinde şi apoi confort, e senzaţie normală.
• Dacă pacientul simte o durere arzătoare, se simte bolnav, simte o senzaţie de slăbiciune, înseamnă că sînt probleme în locurile unde au fost aplicate ventuzele. În acest caz, le scoatem sau le mutăm în altă zonă.

Articolul integral în Monitorul Expres

Comments

comments