Luna lui Cuptor: terapie în trei culori
Farmacia naturii e deschisă toată luna iulie, cu plante de leac dintre cele mai bune. Acum înfloresc şi se culeg albăstrelele, gălbenelele şi macii roşii, trei plante medicinale în cele trei culori ale drapelului românesc. Au mare putere terapeutică şi sînt nelipsite din tratamentele cosmetice. Dacă vă aflaţi într-un lan de grîu sau în drumeţie prin zonele nepoluate, puteţi culege aceste flori colorate care înlocuiesc cu succes medicamentele şi redau frumuseţea.
Albăstrelele, pentru ochi frumoşi şi sănătoşi
Albăstrelele au răsărit în lanurile de cereale, iar agricultorii ştiu că trebuie smulse pentru că produc pagube. Însă această plantă este nepreţuită în medicina tradiţională. Cunoscută şi sub denumirile de floarea paiului, iarba frigurilor, măturică sau potroacă, albăstreaua înfloreşte din iulie pînă în septembrie, perioadă în care poate fi culeasă pentru farmacia verde de peste an. Florile se recoltează numai pe timp uscat, după ce se ridică roua. De la albăstrele sînt utilizate florile albastre care se usucă la soare şi se păstrează în săculeţe de pînză sau pungi de hîrtie. Din 3-4 kg flori proaspete se obţine 1 kg produs întreg uscat. Infuzia de albăstrele este ingredient foarte utilizat în cosmetică. Se prepară dintr-o lingură de flori proaspete la o cană cu apă clocotită. Se lasă la infuzat 5 minunte, se strecoară şi se îmbibă în ea o compresă (tifon) sterilă, care se aplică pe ochi. Aceasta este o soluţie antirid, dar şi anticearcăne. Albăstrelele sînt renumite şi ca remediu pentu afecţiunile oculare: ochi obosiţi, iritaţii oculare şi conjunctivite. Se utilizează, de asemenea, în tratarea eczemelor, ulcioarelor, a leziunilor ulcerate, pentru revigorarea şi tonifierea tenului, a părului.
Principiile active din flori au proprietăţi astringente, antiinflamatorii, mai ales în oftalmologie. Albăstrelele sînt indicate şi pentru uz intern, avînd proprietăţi diuretice şi antidiareice. În bolile renale şi în cele diareice, infuzia trebuie să fie mai slabă decît cea pentru uz extern. Se prepară cu o linguriţă de flori la o cană cu apă clocotită. Planta e recomandată şi în anorexie, dischinezie biliară, dispepsie, edem, flebită, insuficienţă cardiacă. Pentru tratarea bolilor intestinale, pe lîngă ceaiul de albăstrele, trebuie să se consume şi iaurt. Pentru tratarea diareei, infuzia de flori de albăstrele se va combina cu frunze de afin. Constipaţia poate fi combătută cu ajutorul tincturii de albăstrele şi aloe. În eczeme pruriginoase, ceaiul de albăstrele se combină cu ceai de lămîie. La ţară, florile se pun pe tăieturi, iar macerate în vin sau bere, erau indicate celor care nu puteau urina. Se făceau inhalaţii pentru cei cu friguri, iar fiertura din rădăcini era bună contra bolilor de piele, în timp ce ceaiul din flori de albăstrele era leac în boli renale.
Cicoarea, protectoarea stomacului
Cicoarea este floarea albastră cunoscută încă din antichitate ca leac pentru ficat şi pentru digestie, dar şi ca remediu puternic împotriva otrăvurilor. Rădăcina este plină de vitaminele A, B, C, E şi K, dar şi de potasiu, calciu, fosfor, cupru, zinc şi magneziu. Are în compoziţia ei şi inulină, o substanţă care scade riscul apariţiei cancerului de colon şi menţine oasele sănătoase. Pulberea din rădăcină e bună în caz de răceli. Infuzia, un tonic amar, recomandat pentru ficat şi bilă, se prepară din două linguriţe de plantă uscată peste care se toarnă o cană de apă clocotită. Amestecul se fierbe cinci minute, se infuzează un sfert de oră şi se bea după mesele principale. Infuzia de cicoare are efect hipoglicemiant şi scade colesterolul din sînge. Cicoarea stimulează funcţionarea normală a metabolismului şi domoleşte pofta de mîncare excesivă. O cană de infuzie băută dimineaţa, pe stomacol gol, rezolvă constipaţia. Datorită principiilor amare pe care le conţine, cicoarea stimulează funcţiile hepatice, de aceea se recomandă în caz de hepatită acută sau cronică, dischinezie biliară sau colici biliare. De asemenea, poate să refacă mucoasa intestinală afectată, în cazul bolnavilor de ulcer, şi poate fi un remediu util contra calculilor renali. Cafeaua preparată din praf de cicoare prăjită are acelaşi gust ca licoarea din boabe de cafea, stimulează sistemul nervos şi sporeşte puterea de concentrare. Rădăcina plantei este indicată în obezitate, hemoroizi, diabet. Sucul obţinut din stoarcerea rădăcinilor proaspete se amestecă cu lapte (50 ml suc, 100 ml lapte) şi se bea dimineaţa pe stomacul gol sau seara înainte de culcare. Acest suc lăptos, pe lîngă efectele specifice cicorii, prezintă şi o acţiune antioxidantă puternică. De asemenea, preparatul se constituie într-un pansament gastric alcalin, util în caz de ulcer gastric sau duodenal. Planta nu conţine principii toxice. Doar la o administrare de peste 100g de cicoare pe zi apar fenomene secundare (bradicardie).
Florile galbene ale imunităţii
Gălbenelele au o mare putere terapeutică, mai ales prin florile acestor plante de leac. Se pot utiliza sub formă de infuzie, decoct, ceaiuri, comprese, spălături, măşti şi produse cosmetice. Popular, gălbeneaua se mai numeşte alinică, filimică, floare galbenă, căldărusă. Se recoltează florile fără codiţe începînd cu iulie pînă toamna. În uz intern, preparatele din gălbenele ajută în gastrite hiperacide, ulcer gastric, ulcer duodenal, colecistită, icter infecţios, ulceraţii canceroase, inflamaţii ale colonului, hemoroizi, boli de ficat. Extern, se folosesc în leucoree, trichomoniază, acnee, arsuri, degerături, răni purulente, cancer al pielii, leziuni ulceroase ale sînilor, cancer mamar, micoze, osteoporoză. Gălbenelele cresc capacitatea de luptă a organismului cu infecţiile, avînd acţiuni antiinflamatoare, antiseptice, antibacteriene şi antifungice. Se folosesc ca adjuvant în toate infecţiile sau tratamentele care scad imunitatea, cum ar fi citostaticele sau la administrarea antibioticelor. Sînt recomandate în tulburările menstruale de orice fel, combat anemia. În cosmetică sînt reunimite pentru efectele de menţinere a tinereţii şi frumuseţii tenului, reducerea ridurilor şi tratarea petelor maronii. Compresele cu ceai de gălbenele activează tenurile uscate. Gălbenelele au proprietăţi anticancerose, consumul a trei căni de infuzie de gălbenele pe săptămînă fiind util în protecţia antitumorală. Cea mai bună cremă în cicatrizarea şi vindecarea rapidă a leziunilor pielii conţine extract de gălbenele. Este, de asemenea, foarte utilă în cazul arsurilor provocate atît de razele puternice ale soarelui, cît şi de foc. Crema de gălbenele este un ingredient perfect şi în tratarea hemoroizilor externi. Alifia din flori de gălbenele vindecă varicele, infuzia din frunze e bună împotriva problemelor gastrice, pentru cicatrizarea rănilor, iar tinctura din flori, diluată cu apă fiartă, ajută în escare, ruputri musculare şi contuzii. Florile uscate la umbră timp de 24 de ore, puse într-o pernuţă şi aplicată pe abdomen, ameliorează durerile ulceroase şi renale.
O floare de leac jos pălăria!
Floarea-soarelui este plantă alimentară, dar şi medicinală, care înfloreşte din iulie pînă în octombrie. În scop terapeutic, de la floarea soarelui se recoltează rădăcina, tulpina, frunzele, petalele, seminţele şi pălăria florii, fără seminţe. Pulberea obţinută din rădăcină are proprietăţi laxative şi este calmant gastric. Tulpina şi frunzele au puternice efecte febrifuge, dar şi acţiune expectorantă şi decongestivă pulmonară. Vinul care se poate obţine din frunzele şi tulpinile verzi scade febra şi poate fi folosit şi ca adjuvant în formele uşoare de tuberculoză. Petalele florii sînt folosite numai proaspete pentru prepararea tincturii, extrem de utilă persoanelor care răcesc des. Seminţele de floarea soarelui sînt cunoscute mai mult ca aliment, consumate prăjite, stare în care-şi pierd mare parte din proprietăţile terapeutice. Neprăjite, dar bine uscate, seminţele cu tot cu coajă, rîşnite prin maşina electrică de cafea, se recomandă pentru combaterea bolilor de rinichi, de bilă şi circulatorii. La cinci linguriţe de pudră se adaugă tot atîtea de apă şi se amestecă pînă se obţine o pastă care, după ce se lasă un sfert de oră la temperatura camerei, se ia într-o singură priză, pe nemîncate. Aceste seminţe sînt o importantă sursă de vitamine E, B1, B5, magneziu, seleniu şi fosfor. Neutralizează radicalii liberi din organism, îmbunătăţesc vederea şi joacă un rol foarte important în reducerea simptomelor asociate artritei şi astmului. Ajută la regenerarea celulelor, activarea hormonilor tiroidieni şi menţin elasticitatea ţesuturilor. Neutralizează şi efectul substanţelor cancerigene şi contribuie la regenerarea muşchiului cardiac. Seminţele de floarea soarelui conţin magneziu, care combate eficient stresul şi migrenele. Dieta cu seminţe de floarea soarelui are efecte benefice şi asupra scăderii colesterolului. Ceaiul preparat din pălăria florii este un leac de neegalat contra durerilor de cap, a insolaţiei şi bolilor de piele. Mierea de floarea-soarelui este singura miere care conţine lecitină în stare pură. Se recomandă în caz de anemie, surmenaj, efort fizic şi intelectual.
Macul roşu, util în osteoporoză
Macul roşu, un dăunător al lanurilor de grîu, este o plantă populară în medicina naturistă încă din antichitate. Atleţii greci primeau înainte de competiţii, o poţiune magică, un amestec din seminţe de mac cu miere şi vin. În scop medicinal, putem folosi petalele macului. Un kilogram de petale uscate se obţine din 8-10 kg petale proaspete. În consumul intern, ajută în afecţiuni ale aparatului respirator (bronşite, astm bronşic, laringite, tuse, răguşeală, răceală, stări gripale). În uz extern, infuzia de mac roşu (1-2 linguriţe de petale uscate şi mărunţite la 200-250 ml apă clocotită) are efect antirid şi e folosită şi în spălături vaginale. Tot infuzia este eficientă sub formă de gargară în faringite. Se pot face spălături în blefarite oculare şi cataplasme calde cu petale opărite pentru abcese dentare. Macul ajută în combaterea insomniilor la adulţi (are efect sedativ), a stărilor de nervozitate, în aritmii funcţionale şi în crampe abdominale. O jumătate de linguriţă de seminţe de mac ajută la calmarea tusei şi a crizelor de astm. Ajută la calmarea durerilor provocate de colici şi sciatică. Sursă importantă de minerale, macul conţine iod, magneziu, mangan, zinc şi cupru. Acidul linoleic din compoziţie protejează de atacuri de cord şi alte afecţiuni cardiace. Macul are eficienţă împotriva cancerului de sîn, datorită conţinutului de acid oleic. Recent s-au descoperit şi efecte benefice în combaterea osteoporozei, după ce s-a descoperit într-un cimitir din Slovacia că oasele celor decedaţi nu erau atinse de osteoporoză. Locuitorii acestui sat erau mari cultivatori de maci şi crescători de albine şi consumau din abundenţă mac şi miere. Cercetările ulterioare au arătat că femeile care au consumat ulei de mac au scăpat de osteoporoză. Fenomenul se explică prin conţinutul ridicat de fosfor care ajută la absorbţia mai bună a calciului în organism. Siropul din seminţe de mac tratează răceala, iar infuzia calmează durerile de dinţi şi urechi. Se recomandă multă precauţie în utilizarea macului, administrarea produselor pe bază de mas roşu se face numai sub îndrumarea medicului. Dozele mari pot provoca convulsii, animalele care mănîncă această plantă putînd să ajungă chiar în comă. Industria farmaceutică prepară din mac morfină, codeină, papaverină, medicamente care anulează senzaţia de durere.
Alte plante de leac ale lunii iulie
• Coada-şoricelului este planta medicinală cea mai utilizată în anorexie, bronşite, tuse, rinite şi rinosinuzite, alergii, gastrite hiperacide, ulcer gastric, enterocolite, colici gastro-intestinale, colici hepato-biliare, cistite, metroanexite, eczeme, arsuri, contuzii, răni, abcese dentare. Sucul de coada şoricelului se obţine din planta proaspăt culeasă folosind un mixer şi apă plată. Din acest suc se iau 50 ml pe zi, pentru tratarea afecţiunilor hepato-biliare, a celor intestinale şi a inapetenţei. Extern, sucul ajută la tratarea bătăturilor şi a arsurilor.
• Margaretele cicatrizează rănile. Florile proaspăt recoltate se presează şi se aplică pe răni, pe arsuri solare şi pe eczeme. Margaretele pitice sau părăluţele, cum mai sînt numite, sub formă de infuzie, sînt indicate în gastrite, ulcer şi colite, dar şi în bronşite.
• Busuiocul înfloreşte chiar în această lună şi este cea mai bună perioadă pentru recoltare. Planta se recomandă în tulburări gastrointestinale (colite, balonări abdominale), sub formă de infuzie preparată din frunze şi flori proaspete. Busuiocul e util în gripă şi guturai.
• Podbalul, de la care se recoltează frunzele în luna iulie, este indicat în afecţiuni ale aparatului respirator, pentru proprietăţile antiinflamatoare, antispastice, emoliente, expectorante. Bronşita, laringita, emfizemul pulmonar, astmul bronşic, tusea pot fi remediate cu infuzie de podbal, preparată din două linguriţe de plantă uscată la 250 ml de apă clocotită.
• Salvia se recoltează în luna iulie şi se utilizează în tratamentul unui mare număr de afecţiuni: gastrice (colite, gastrite), hepatice, renale, respiratorii. Se utilizează în mod frecvent sub formă de infuzie, cu o linguriţă de frunze la o cană cu apă.
• Infuzia din frunze de roiniţă combate tulburările gastrointestinale, stimulează secreţia biliară, dar acţionează şi asupra sistemului nervos, ameliorînd stările de anxietate şi nervozitate. Pentru infuzie se foloseşte o lingură de frunze uscate la 250 ml de apă. Se consumă două-trei căni pe zi.
Comentariile sunt închise.