Inspectorii Oficiului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Constanţa au descoperit în urma controalelor în unităţile de alimentaţie publică din sudul litoralului peste 100 de kilograme de peşte din diferite specii, cu semne incipiente de depreciere a calităţilor organoleptice. Într-o unitate din Vama Veche au fost găsite într-un frigider dezafectat peste 100 de kg de carne care începuse să se strice. Unitatea riscă o amendă substanţială cu închiderea temporară sau definitivă a activităţii.
În Poiana Braşov s-au constat nereguli şi mai grave: produse alimentare expirate de un an, mizerie cruntă, lipsa autorizaţiei de funcţionare şi a formelor legale pentru angajaţi. Reprezentanţii Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor Braşov au descins la Popasul „Căprioara”, unde au găsit carne pentru mici, carne de porc şi cea de pasăre cu termen de valabilitate depăşit, roşii mucegăite în congelator, ouă expirate de o lună, toate condimentele expirate de anul trecut. La multe dintre alimente nu li se cunoştea provenienţa. În bucătărie erau muşte, graficele de temperatură lipseau, verificarea metrologică a cîntarului era expirată, vesela ruginită. Unitatea a fost amendată cu 42.000 de lei şi alimentele degradate au fost retrase de la comercializare. Comisarii au întocmit documentele pentru închiderea acestei unităţi de alimentaţie care punea în pericol sănătatea consumatorilor.
Articole din hotnews.ro şi dcnews.ro
comments
Agoniștii receptorilor GLP-1 (glucagon-like peptide-1), precum Ozempic, Wegovy sau Mounjaro, au revoluționat medicina modernă prin…
Ministerul Sănătății face o serie de recomandări pentru populație în contextul temperaturilor extrem de scăzute,…
Dorința de a slăbi repede îi împinge pe mulți către cure-fulger, dar nu toate sunt…
Un nou sondaj arată că în Statele Unite, rata consumului de alcool a atins cel…
De ce ar trebui să mănânci mai des sardine la conservă. Sardinele la conservă sunt…
O legumă cu mai mult calciu decât un pahar de lapte și mai multă vitamina…