Genţiana stimulează metabolismul şi tratează unele tulburări digestive. Genţiana se foloseşte în medicina naturistă pentru tonifiere, eliminarea toxinelor şi stimularea activităţii ficatului. Pentru obţinerea preparatelor naturiste se utilizează doar rădăcina uscată, la scurt timp după recoltare. Produsele naturiste pe bază de genţiană stimulează apetitul şi au efect gastric, tonic, antifebril, antihelmintic, coleretic şi colagog. Genţiana se administrează pentru tratarea diskineziei biliare, a anorexiei, pentru stimularea secreţiei salivare, pentru mărirea secreţiei gastrice şi a rezistenţei organismului la îmbolnăviri. Planta are un rol important în întărirea imunităţii, favorizînd creşterea numărului de leucocite şi de celule roşii din sînge.
Se administrează intern, la tratarea diabetului, parazitozelor intestinale, inflamaţiilor pancreasului, îndeosebi sub formă de tinctură. În cazul dischineziei biliare sau pentru prevenirea litiazei biliare, tinctura de genţiană se administrează astfel: se ia o lingură de tinctură şi se diluează într-un sfert de pahar de apă. Se ia de 3-4 ori pe zi dimineaţa pe stomacul gol şi cu un sfert de oră după fiecare masă principală. Aplicaţiile externe cu tinctură au efect antiseptic, distrugînd bacteriile şi anumite tipuri de ciuperci localizate pe piele. Rădăcina de genţiană are şi efecte hepatotonice, ajutînd la regenerarea celulelor. La tratamentul hipotiroidiei, tinctura se administrează ca adjuvant, o linguriţă de patru ori pe zi, în tratament de trei luni, cu pauză de 15 – 30 de zile. Are un puternic efect de stimulare a metabolismului, favorizînd secretarea normală a hormonilor tiroidieni.
comments
Agoniștii receptorilor GLP-1 (glucagon-like peptide-1), precum Ozempic, Wegovy sau Mounjaro, au revoluționat medicina modernă prin…
Ministerul Sănătății face o serie de recomandări pentru populație în contextul temperaturilor extrem de scăzute,…
Dorința de a slăbi repede îi împinge pe mulți către cure-fulger, dar nu toate sunt…
Un nou sondaj arată că în Statele Unite, rata consumului de alcool a atins cel…
De ce ar trebui să mănânci mai des sardine la conservă. Sardinele la conservă sunt…
O legumă cu mai mult calciu decât un pahar de lapte și mai multă vitamina…