Categories: LPlante medicinale

Lăcrămioara, leac cardiotonic

Lăcrămioara se mai numeşte popular cerceluşi, coada cocoşului, iarba mărgăritarului, lăcrămiţă. În scop medicinal, se folosesc frunzele pe cît posibil fără peţiol, dar şi florile, bogate în glicozide.

Preparatele pe bază de lăcrămioare se recomandă în afecţiuni cardiace, ale urechii, ameţeli, aritmie, artroză, ateroscleroză, bradicardie, conjunctivite, dureri de cap, dureri uterine, edemele gleznelor, epilepsie, leucoree, palpitaţii, paraplegii, prurit valvular şi vaginal, tahicardie, vertij. În general, aceste preparate au acţiune cardiotonică şi sînt utilizate din cele mai vechi timpuri pentru efectele rapide şi de scurtă durată. Lăcrămioara are şi acţiune diuretică.

În fitoterapie, lăcrămioara se foloseşte sub formă de ceai (o linguriţă de plantă mărunţită la 250 ml apă) sau tinctură. În tradiţia populară, tulpinile florifere se folosesc la ceaiuri, contra durerilor de piept. Se puneau în scăldătorile copiilor slabi, anemici, să se întărească. Din ceai se prepara o apă de obraz, în credinţa că cine se spală cu ea va fi alb ca laptele. Roua strînsă de pe florile lăcrămioare se întrebuinţa ca picături în ochi, contra conjunctivitei. Florile plămădite în oţet se miroseau contra durerilor de cap, iar ceaiul, preparat din plantă verde sau uscată, se lua la boli de inimă. Părţile aeriene se foloseau la boli de nervi şi ficat.

Remediile cu această plantă sînt contraindicate în infarct miocardic recent, la bolnavii decompensaţi, cu stază pulmonară, în afecţiuni acute ale ficatului, rinichiului şi splinei. Atenţie, fructele roşii sînt toxice şi uneori sînt tentante pentru copii. Simptomele intoxicaţiei cu aceste fructe sînt: greaţă, vomă, tahicardie, aritmie cardiacă, diaree, diureză excesivă.