Categories: BoliDiabetulŞtiri

În 10 ani, numărul pacienţilor cu diabet s-a dublat în România

Specialiştii atrag atenţia că România se află în plină epidemie de diabet şi prediabet, iar autorităţile trebuie să ia măsuri urgente. În opinia profesioniştilor, prioritare ar fi realizarea Registrului Naţional Unic de Diabet şi adoptarea unui plan de măsuri privind prevenţia şi diagnosticul timpuriu al diabetului zaharat de tip 2.

Acestea sînt concluziile dezbaterii „Strategii prioritare în managementul diabetului zaharat de tip 2- diagnostic timpuriu şi acces la tratament eficient– priorităţi politice”, organizată de revista Politici de Sănătate.

Specialiştii au atras atenţia că impactul medical-social şi economic al DZ de tip 2 este tot mai important din cauza complicaţiilor pe termen lung asociate cu costuri foarte mari şi a insuficienţei acţiunilor de prevenţie şi, mai ales, educaţie şi informare a pacienţilor cu DZ de tip 2. Bugetul alocat în 2016 programului naţional de diabet zaharat este de 5 ori mai mare faţă de anul 2006. În ultimii 10 ani, numărul de pacienţi care beneficiază de tratament pentru diabet zaharat aproape că s-a dublat: dacă în 2006 au fost trataţi 363.131 bolnavi, în 2016 au intrat în program 712.414 bolnavi. Potrivit Federaţiei Asociaţiilor Diabeticilor din România, 42% dintre pacienţi nu ştiu ce este educaţia terapeutică şi 50% nu au discutat niciodată cu un dietetician.

În 2015 s-au înregistrat 5 milioane de decese la nivel mondial cauzate de diabet şi previziunile sînt sumbre. În afară de prevenţia şi diagnosticul precoce al diabetului zaharat, foarte importantă este menţinerea sub control a factorilor de risc.

Articolul integral în doctorulzilei.ro


Comments

comments

Doctor Expres

Recent Posts

Tot ce trebuie să știi despre tratamentul cu Ozempic

Agoniștii receptorilor GLP-1 (glucagon-like peptide-1), precum Ozempic, Wegovy sau Mounjaro, au revoluționat medicina modernă prin…

4 luni ago

Cum ne protejăm sănătatea pe timp de ger. Recomandările Ministerului Sănătății

Ministerul Sănătății face o serie de recomandări pentru populație în contextul temperaturilor extrem de scăzute,…

9 luni ago

Dietele rapide: supa de varză vs. alte regimuri populare

Dorința de a slăbi repede îi împinge pe mulți către cure-fulger, dar nu toate sunt…

1 an ago

Ce se întâmplă cu corpul tău când te lași de alcool

Un nou sondaj arată că în Statele Unite, rata consumului de alcool a atins cel…

1 an ago

De ce ar trebui să mănânci mai des sardine la conservă

De ce ar trebui să mănânci mai des sardine la conservă. Sardinele la conservă sunt…

1 an ago

O legumă cu mai mult calciu decât un pahar de lapte și mai multă vitamina C decât o portocală

O legumă cu mai mult calciu decât un pahar de lapte și mai multă vitamina…

1 an ago