Spînzul verde, leac în reumatism

În lumea ierburilor de leac tradiţionale româneşti, spînzul este foarte apreciat. Această plantă era utilizată intern pentru tratamentul bolilor de inimă, al amenoreei şi herniei.

Rădăcina de spînz plămădită în alcool era folosită în tratamentul paraliziilor. Extern, era leac în tratarea reumatismului, a sciaticii şi a migrenelor. În caz de infecţii, frunzele aplicate pe piele sub formă de cataplasmă grăbeau vindecarea şi alinau durerea. Gama de boli tămăduite cu această plantă era foarte largă, de la guturai pînă la ciumă.

Astăzi, rădăcina este folosită în fabricarea medicamentelor de sinteză, ca stimulent în bolile cardiace, avînd o acţiune terapeutică foarte puternică, în ischemia cardiacă şi în aritmia cardiacă. Spînzul face şi obiectul cercetărilor pentru găsirea unui leac pentru cancer. Efectele leacurilor pe bază de spînz se obţin cu doze mici din această plantă. Spînzul are o intensă acţiune antireumatică şi antiinflamatoare, fiind util în reumatism şi nevralgie de trigemen. În medicina populară, spînzul verde ocupă primul loc în tratarea afecţiunilor pielii, cum ar fi scabia şi lepra.

Decoctul din plantă (se fierb trei frunze proaspete, pisate, la o cană cu apă, iar după răcire se adaugă spirt sau apă distilată) se aplică pe zona afectată, acţionînd ca un antibiotic.

Tinctura se obţine după următoarea reţetă: se introduce rădăcina de spînz rasă într-o sticlă de culoare albastră, peste care se toarnă alcool de 60 de grade şi se lasă la macerat 30 de zile. La o parte de plantă, se adaugă şase părţi de alcool.

Atenţie! Folosiţi această plantă doar etxern şi numai sub formă gata preparată, de la magazinele naturiste. Dozarea necorespunzătoare poate duce la intoxicaţii periculoase.

Comments

comments