Persoanele răguşite sau care pur şi simplu nu mai pot vorbi au o dublă şansă: să se trateze sub îndrumarea specialiştilor şi să joace într-un film documentar, realizat sub egida Strada Film, aceeaşi care a produs pelicula de succes „Eu cînd vreau să fluier, fluier”.
Strada Film realizează filmul documentar de lung metraj „Strigăte şi şoapte”, regizat de Andra Chiriac. E un film care explorează adîncurile sufletului omenesc prin intermediul vocii umane. O luptă cu sinele și cu ceilalți. „Pentru a-și recăpăta vocea pierdută în mod misterios, personajele filmului se luptă cu urmele trecutului sperînd că într-o zi vor putea din nou să vorbească normal. De-a lungul acestei căutari, sufletul începe să se vindece, iar vocea se întoarce încet acasă.”
„După înțelegerea etapelor pe care le presupune realizarea documentarului, persoanele care răspund acestei solicitări vor putea decide dacă doresc să participe la acest proiect cinematografic. Toți cei care sunt în situațiile descrise mai sus sau au cunoscuți cu astfel de caracteristici, sînt rugați să trimită mail la adresa strigatesisoapte@stradafilm.ro”, se mai arată în mesajul lansat de echipa de producţie.
„Strigăte şi şoapte” (titlu în lucru) este cîștigător la sesiunea I 2016 de concurs a Centrului Național al Cinematografiei, prezentat cu succes în cadrul unor tîrguri internaționale de profil, susținut de medici foniatri din România.
Foniatria este o ramură a otorinolaringologiei, care se ocupă de diagnosticul şi tratamentul tulburărilor vocii. Este vorba de boli acute sau cronice, care afectează corzile vocale, producînd răguşeala (disfonie). De medicul foniatru şi serviciile de foniatrie are nevoie orice pacient care este răguşit.
comments
Agoniștii receptorilor GLP-1 (glucagon-like peptide-1), precum Ozempic, Wegovy sau Mounjaro, au revoluționat medicina modernă prin…
Ministerul Sănătății face o serie de recomandări pentru populație în contextul temperaturilor extrem de scăzute,…
Dorința de a slăbi repede îi împinge pe mulți către cure-fulger, dar nu toate sunt…
Un nou sondaj arată că în Statele Unite, rata consumului de alcool a atins cel…
De ce ar trebui să mănânci mai des sardine la conservă. Sardinele la conservă sunt…
O legumă cu mai mult calciu decât un pahar de lapte și mai multă vitamina…