Pictorii care suferă de boala Parkinson sau Alzheimer pot fi diagnosticaţi foarte devreme prin analiza felului în care realizează tuşele cu pensula, susţine un studiu bazat pe lucrările unor mari pictori.
Studiul, condus de către Alex Forsythe, profesor de psihologie la Universitatea din Liverpool, a fost realizat pe 2.092 picturi, printre care şi două aparţinînd unor artiști care au suferit de boala Parkinson, Salvador Dali și Norval Morrisseau, dar și alți doi pictori victime ale bolii Alzheimer, Willem de Kooning și James Brooks. Lucrări de Marc Chagall, Pablo Picasso și Claude Monet, pictori care n-au avut boli neurodegenerative, au fost, de asemenea, incluse în studiu, pentru comparație.
Oamenii de știință au folosit așa-numita analiză fractală, cu care se poate deosebi o imagine autentică de o imitație. Tehnica de imagistică digitală a permis în acest caz evaluarea complexităţii tablourilor.
În cazul lui De Kooning și Brooks, studiul, publicat în revista „Neuropsihologie”, a evidențiat o scădere accentuată a complexității muncii pictorilor începînd cu vîrsta de 40 de ani, cu mult înainte de a fi diagnosticaţi cu boala Alzheimer: De Kooning în 1989, la 85 de ani, și Brooks la 79 de ani.
Pentru Dali și Morrisseau, cercetarea a constatat o creștere a „dimensiunii fractale” la mijlocul vieții lor, urmată de un declin aproape de 60 de ani. Dar Dali a fost diagnosticat cu boala Parkinson la vîrsta de 76 de ani, cînd mîna dreaptă a început să tremure puternic. Morrisseau avea 65 de ani la diagnostic.
În cazul lui Chagall, Monet si Picasso, studiul arată tendința opusă: creșterea complexității picturilor lor odată cu trecerea anilor.
Sursa: 7sur7.be
comments
Agoniștii receptorilor GLP-1 (glucagon-like peptide-1), precum Ozempic, Wegovy sau Mounjaro, au revoluționat medicina modernă prin…
Ministerul Sănătății face o serie de recomandări pentru populație în contextul temperaturilor extrem de scăzute,…
Dorința de a slăbi repede îi împinge pe mulți către cure-fulger, dar nu toate sunt…
Un nou sondaj arată că în Statele Unite, rata consumului de alcool a atins cel…
De ce ar trebui să mănânci mai des sardine la conservă. Sardinele la conservă sunt…
O legumă cu mai mult calciu decât un pahar de lapte și mai multă vitamina…