Categories: Ştiaţi că?

Ştiaţi că porcul de Crăciun…?

De ce tocmai porc? La originea obiceiului stă faptul că, în comunităţile arhaice, pe perioada ierii, alimentul de bază era carnea de porc.

Înainte de sacrificare, animalul este stropit cu apă sfinţită.
După tăiere, animalul e aşezat cu capul spre răsărit, pe fruntea lui sau pe ceafă se trasează cu cuţitul o cruce pe care se presară sare. În casă se spune: „Doamne ajută!“, „Să-l mîncăm cu sănătate!“.
În concepţia populară se zice că nu trebuie să fii milos, ca să nu îi transmiţi porcului emoţia ta şi astfel carnea să nu mai fie bună.
Se credea că acela care plînge de mila porcului îl mînie pe Dumnezeu.
După ce porcul nu mai mişcă, se spală cu apă caldă, se întinde pe un amestec de sare şi mălai. Sse acoperă cu un preş, ca să se înmoaie şoriciul. După tăiere şi pîrlire, cei ce au participat la tăierea porcului, vor bea ţuică fiartă sau vin. Apoi vor gusta fiecare din carnea porcului, făcînd urarea ca animalul de anul viitor să fie mai mare.
Coada şi urechile se dau copiilor.
Gospodarii sînt interesaţi, în special, de splină, aceasta indicîndu-le, în funcţie de grosime, cum va fi iarna.
Femeile care vor să aibă păr lung trebuiau să guste din splină.
Găsirea sîngelui închegat în inimă înseamnă noroc la bani.
Sîngele, strîns într-o strachină cu mălai uscat era folosit pentru afumarea copiilor bolnavi de guturai şi spaimă.
Se spune că pentru a avea noroc tot anul, e bine să vezi sînge în ziua de Ignat.
Dacă porcul era negru, cei care participau la tăiere se mînjeau cu sînge pe faţă, ca să fie sănătoşi.
Ignatul se sărbătoreşte pe 20 decembrie. Numele zilei provine de la Sf. Mucenic Ignaţie din calendarul ortodox. În popor se spune însă că Ignat a fost un simplu ţăran necăjit care, vrînd să-şi taie porcul, a scăpat securea şi şi-a omorît tatăl. Căindu-se, a primit milă de la Dumnezeu şi Sfîntul Petru. În altă variantă, Sfîntul Ignaţie Teoforul, episcop de Antiohia, pentru că nu a lepădat credinţa creştină, a fost aruncat în arenă şi sfîşiat de lei, în jurul anului 110, în timpul domniei împăratului Traian (98-117). Ignatul aminteşte astfel şi de sacrificiul lui pentru Hristos.