Mierea cu usturoi, remediul de dimineaţă

Combinaţia usturoi cu miere aduce o mulţime de beneficii pentru sănătate, mai ales pe stomacul gol. Usturoiul conţine vitaminele A, B1, B2, C, fosfor, sulf, potasiu, iod, calciu, siliciu. Usturoiul mai are şi alicină, substanţă cu un puternic efect antibiotic. Efectul lui îl putem vedea în perioadele de răceală şi gripă sau în convalescenţă. Este unul dintre cele mai eficiente alimente anticancerigene.

S-a constatat reducerea incidenţei cancerului pulmonar şi diminuarea efectelor fumatului la cei care mănîncă usturoi. De asemenea, usturoiul previne formarea cheagurilor şi a trombozei arteriale, contribuind la creşterea poftei de mîncare, reducînd tensiunea arterială.

Mierea naturală de albine este o sursă importantă de antioxidanţi, dar şi de enzime şi minerale, precum fier, zinc, potasiu, calciu, fosfor, magneziu şi seleniu. Nici vitaminele nu lipsesc din mierea de albine, aceasta fiind bogată în vitaminele B6, tiamină, riboflavină şi niacină.

Remediul se prepară prin infuzarea usturoiului întreg sau zdrobit în miere. Se amestecă 3-4 căpăţîni cu o cană de miere. Se lasă totul la infuzat cîteva zile în frigider sau la temperatura camerei. Se ia cîte o lingură în fiecare dimineaţă pe stomacul gol. Se înghite fără să se mestece, eventual cu puţină apă.

Potrivit unui studiu citat de US National Library of Medicine National Institutes of Health, iată ce se întîmplă dacă mănînci usturoi cu miere:

1. Are un efect protector asupra inimii, scade colesterolul rău şi tensiunea arterială.

2. Este util persoanelor care fac chimioterapie, ajutînd la detoxifierea corpului.

3. Are efect antimicrobian şi antifungic.

4. Întăreşte sistemul imunitar şi te fereşte de răceli.

5. Calmează durerile cauzate de osteoartrită.

6. Are efect anticancerigen.

Articolul integral în eva.ro

Comments

comments

Doctor Expres

Recent Posts

Tot ce trebuie să știi despre tratamentul cu Ozempic

Agoniștii receptorilor GLP-1 (glucagon-like peptide-1), precum Ozempic, Wegovy sau Mounjaro, au revoluționat medicina modernă prin…

4 luni ago

Cum ne protejăm sănătatea pe timp de ger. Recomandările Ministerului Sănătății

Ministerul Sănătății face o serie de recomandări pentru populație în contextul temperaturilor extrem de scăzute,…

9 luni ago

Dietele rapide: supa de varză vs. alte regimuri populare

Dorința de a slăbi repede îi împinge pe mulți către cure-fulger, dar nu toate sunt…

1 an ago

Ce se întâmplă cu corpul tău când te lași de alcool

Un nou sondaj arată că în Statele Unite, rata consumului de alcool a atins cel…

1 an ago

De ce ar trebui să mănânci mai des sardine la conservă

De ce ar trebui să mănânci mai des sardine la conservă. Sardinele la conservă sunt…

1 an ago

O legumă cu mai mult calciu decât un pahar de lapte și mai multă vitamina C decât o portocală

O legumă cu mai mult calciu decât un pahar de lapte și mai multă vitamina…

1 an ago