Aţi observat că, de la o vreme încoace, laptele e comercializat în sticle de plastic opac? Astfel, albul ambalajului aminteşte mai bine de culoarea laptelui şi produsul pare mai de încredere, mai apetisant.
Deşi în orice societate civilizată, oamenii sortează şi reciclează, puţini ştiu că flacoanele de plastic opac nu sînt reciclabile, iar asta e o problemă ecologică, dar şi financiară. Sticlele de lapte din plastic opac îi costă foarte puţin pe producători, dar ajung în depozitele de deşeuri sau în incineratoare pe costuri imense. Dacă pînă acum, singurele sticle colorate reciclate erau cele de plastic verde sau galben (de ulei) şi nu reprezentau o cantitate importantă, acum masa de plastic mat trimisă la reciclare e imensă.
Spre deosebire de pet-urile transparente pentru apă şi sucuri, cele opace pentru lapte nu sînt reciclabile şi, ca bonus, perturbă reciclarea altor tipuri de sticle! Trebuie sortate de cele transparente şi scoase din circuitul reciclării, operaţiune complicată şi costisitoare. Cu toate că aceste sticle opace devin o mare problemă pentru întregul lanţ de sortare, pe ambalaj nu este precizată nicio instrucţiune privind colectarea selectivă. Organizaţiile de mediu penalizează încălcarea normelor de sortare, dar aceste norme nu se aplică şi la sticlele opace.
La începutul lunii februarie, în Franţa, organizaţia „Zero Deşeuri” a lansat o campanie de reglementare a situaţiei pet-urilor opace, cerînd guvernanţilor să fie interzise, iar consumatorilor – să nu mai cumpere lapte în ambalaj de acest tip.
Sursa: quechoisir.org
comments
Agoniștii receptorilor GLP-1 (glucagon-like peptide-1), precum Ozempic, Wegovy sau Mounjaro, au revoluționat medicina modernă prin…
Ministerul Sănătății face o serie de recomandări pentru populație în contextul temperaturilor extrem de scăzute,…
Dorința de a slăbi repede îi împinge pe mulți către cure-fulger, dar nu toate sunt…
Un nou sondaj arată că în Statele Unite, rata consumului de alcool a atins cel…
De ce ar trebui să mănânci mai des sardine la conservă. Sardinele la conservă sunt…
O legumă cu mai mult calciu decât un pahar de lapte și mai multă vitamina…