Tinerele mămici spun adesea că sînt în legătură cu „creierul copilului”, experimentînd un nou mod de gîndire în timpul sarcinii și nașterii. Noi cercetări sugerează că au dreptate.
Sarcina determină schimbări pe termen lung în creierul unei femei care, probabil, evoluează pentru a îmbunătăți capacitatea mamei de a proteja și hrăni copilul, spun cercetătorii spanioli. Ei au folosit scanarea RMN pentru a compara structurile creierului a 25 de femei înainte şi după prima lor sarcină.
Conform rezultatelor, după ce au născut, femeile au prezentat reduceri semnificative ale materiei cenuşii în zone ale creierului asociate cu interacțiunile sociale. Acele regiuni ale creierului s-au suprapus peste cele care s-au activat atunci cînd mamele au vizionat imagini cu propriii lor copii.
„Schimbările se referă la zonele creierului asociate cu funcțiile necesare pentru a gestiona provocările maternității”, a declarat Erika Barba, de la Universitatea Autonomă din Barcelona.
Cu toate că unele mame însărcinate s-au plîns de gîndire neclară, cercetătorii au constatat că gravidele nu au suferit nicio modificare a memoriei sau a altor procese cognitive pe perioada sarcinii. Asta înseamnă că pierderea de materie cenușie nu le-a creat probleme în acele zone. Modificările creierului, care s-au menţinut timp de cel puțin doi ani după naștere, probabil le ajută să se adapteze la maternitate, sugerează autorii.
Potrivit lui Oscar Vilarroya, unul dintre autorii studiului, „constatările punctează un proces de adaptare pentru a detecta mai bine nevoile copilului, cum ar fi identificarea stării emoționale a nou-născutului. Mai mult, ne oferă indicii primare în ceea ce privește baza neuronală a maternităţii, sănătatea mintală perinatală și plasticitatea creierului, în general”.
Un alt autor, Elseline Hoekzema, a declarat că modificările „pot reflecta, cel puțin parțial, un mecanism de reducere sinaptică, prin care sinapsele slabe sînt eliminate în favoarea rețelelor neuronale mai specializate şi mai eficiente”.
Cercetătorii au putut să utilizeze aceste modificări ale creierului pentru a prezice atașamentul unei mame pentru copilul ei, potrivit studiului publicat în revista Nature Neuroscience.
Modificările au fost similare, indiferent dacă femeile au rămas însărcinate în mod natural sau prin tratamente de fertilizare.
Sursa: webmd.com
comments
Agoniștii receptorilor GLP-1 (glucagon-like peptide-1), precum Ozempic, Wegovy sau Mounjaro, au revoluționat medicina modernă prin…
Ministerul Sănătății face o serie de recomandări pentru populație în contextul temperaturilor extrem de scăzute,…
Dorința de a slăbi repede îi împinge pe mulți către cure-fulger, dar nu toate sunt…
Un nou sondaj arată că în Statele Unite, rata consumului de alcool a atins cel…
De ce ar trebui să mănânci mai des sardine la conservă. Sardinele la conservă sunt…
O legumă cu mai mult calciu decât un pahar de lapte și mai multă vitamina…