Investigaţii medicale pe care le poţi face singur

Desigur, controlul medical o dată la şase luni sau ori de cîte ori e nevoie este obligatoriu. Însă există o serie de teste pe care le putem face singuri, acasă.

1. Examinarea sînilor. Cel puţin o dată pe lună, orice femeie trecută de 20 de ani ar trebui să-şi autoexamineze sînii. Orice modificare ce ţine de culoare, umflături, secreţii, aspect de coajă de portocală reprezintă semnale de alarmă care necesită consult medical imediat. Perioada cea mai potrivită pentru autoexaminarea sînilor este la o săptămînă de la terminarea ciclului, atunci cînd sanii nu sînt sensibili, tari sau umflaţi.

2. Măsurarea tensiunii arteriale. Oricine îşi poate cumpăra un tensiometru de la farmacie. Tensiunea arterială se măsoară în poziţia culcat sau şezut. La vîrstnici sau la persoanele care suferă de diabet se măsoară în picioare. Urmăriţi acest tabel pentru limitele normale ale T.A. în funcţie de vîrstă.

3. Controlul aluniţelor. Orice aluniţă care îşi modifică aspectul, culoarea, textura şi orice pată care îşi modifică forma pot constitui motive de îngrijorare. La originea acestor schimbări se poate ascunde un anumit tip de cancer de piele.

4. Semnele deficitului de fier. Oboseala, slăbiciunea, paloarea, culoarea gălbuie a pielii, decolorarea gingiilor şi unghiile gălbui şi friabile sînt semne care indică o carenţă de fier, favorizînd apariţia anemiei. Medicul vă va spune ce suplimente alimentare sau ce regim trebuie să urmaţi.

5. Masurarea glicemiei. Picuraţi o cantitate mică de sînge pe suprafaţa unor benzi reactive ale unui glucometru, iar rezultatele vor fi afişate în doar cîteva secunde. Valorile normale ale glicemiei se situează între 70-110 mg/dL, în cazul în care testele sînt efectuate dimineaţa, pe nemîncate. Este indicat ca aceste teste să fie făcute cu regularitate, în special dacă aveţi peste 45 de ani, suferiţi de obezitate, nu faceţi mişcare sau o rudă apropiată suferă de diabet.

6. Monitorizarea ritmului cardiac. Plasaţi două degete deasupra încheieturii mîinii sau pe vena gîtului şi număraţi bătăile inimii timp de 30 de secunde, după care înmulţiţi cu 2. La adulţi, ritmul cardiac normal în stare de repaus este de 60-85 de bătăi pe minut. Dacă sesizaţi bătăi neregulate sau anormal de rapide ori lente, consultaţi de urgenţă medicul cardiolog.

7. Respiraţie şuierătoare. Examinarea sputei (secreţia căilor respiratorii) pentru identificarea diverselor boli pulmonare este edificatoare. O spută gălbuie, verzuie sau maronie poate indica o infecţie bacteriană, iar sputa vîscoasă, albă şi aerată este specifică persoanelor care suferă de astm bronşic.

8. Testul echilibrului. Persoanele vîrstnice care nu îşi pot păstra echilibrul mai mult de cinci secunde atunci cînd stau într-un picior sînt de două ori mai expuse riscului de fracturi pe parcursul următorilor trei ani.

9. Testul urinei. Se beau 100 ml suc de sfeclă roşie şi se mănîncă o salată de sfeclă crudă dată prin răzătoarea fină. Se urmăresc schimbările de culoare a urinei. Dacă nu sînt prezente afecţiuni serioase de sănătate, culoarea nu se schimbă. Dacă rinichii suferă, urina capătă culoarea sucului de sfeclă.

Articolul integral în farmaciata.ro

Comments

comments

Doctor Expres

Recent Posts

Tot ce trebuie să știi despre tratamentul cu Ozempic

Agoniștii receptorilor GLP-1 (glucagon-like peptide-1), precum Ozempic, Wegovy sau Mounjaro, au revoluționat medicina modernă prin…

4 luni ago

Cum ne protejăm sănătatea pe timp de ger. Recomandările Ministerului Sănătății

Ministerul Sănătății face o serie de recomandări pentru populație în contextul temperaturilor extrem de scăzute,…

9 luni ago

Dietele rapide: supa de varză vs. alte regimuri populare

Dorința de a slăbi repede îi împinge pe mulți către cure-fulger, dar nu toate sunt…

1 an ago

Ce se întâmplă cu corpul tău când te lași de alcool

Un nou sondaj arată că în Statele Unite, rata consumului de alcool a atins cel…

1 an ago

De ce ar trebui să mănânci mai des sardine la conservă

De ce ar trebui să mănânci mai des sardine la conservă. Sardinele la conservă sunt…

1 an ago

O legumă cu mai mult calciu decât un pahar de lapte și mai multă vitamina C decât o portocală

O legumă cu mai mult calciu decât un pahar de lapte și mai multă vitamina…

1 an ago