Woman waking up late and in panic
Somnul insuficient e asociat cu un risc mai mare de boli cardiovasculare şi accident vascular cerebral, la unele persoane.
Acest avertisment a fost lansat de către cercetătorii de la Colegiul de Medicină Penn State (SUA). Potrivit acestora, nopțile în care ai dormit mai puțin de șase ore ar fi asociate cu un risc crescut de boli de inimă şi AVC, la persoanele cu sindrom metabolic. Ei au publicat studiul lor în Journal of American Heart Association.
Pentru a ajunge la această concluzie, cercetătorii s-au bazat pe date privind sănătatea a 1.344 de bărbaţi şi femei, în vîrstă de 49 de ani, în medie, dintre care 39% aveau sindrom metabolic. Acest sindrom se manifestă printr-un grup de simptome (hipertensiune, hiperglicemie, obezitate, colesterol și trigliceride crescute), fiind de multe ori un precursor al bolilor de inimă. Cercetătorii au constatat că participanţii cu hiperglicemie și hipertensiune care au dormit mai puțin de șase ore pe noapte au avut un risc de două ori mai mare de a muri de boli de inimă sau accident vascular cerebral decît persoanele cu aceiași factori de risc, dar care au dormit mai mult de șase ore.
„Dacă aveți mai mulți factori de risc pentru bolile cardiovasculare, aveţi grijă la somn și consultaţi un medic în caz de somn insuficient”, recomandă dr. Julio Fernandez-Mendoza, co-autor al studiului. Dar pentru moment, această cercetare este doar o observație și nu este o dovadă a unei legături de cauzalitate între nopţile scurte și riscul de deces cardiovascular. Deci, „sînt necesare studii clinice viitoare pentru a determina dacă o creștere a duratei de somn, combinată cu scăderea tensiunii arteriale și a glicemiei, îmbunătățește prognosticul persoanelor cu sindrom metabolic.”
Sursa: medisite.fr
comments
Agoniștii receptorilor GLP-1 (glucagon-like peptide-1), precum Ozempic, Wegovy sau Mounjaro, au revoluționat medicina modernă prin…
Ministerul Sănătății face o serie de recomandări pentru populație în contextul temperaturilor extrem de scăzute,…
Dorința de a slăbi repede îi împinge pe mulți către cure-fulger, dar nu toate sunt…
Un nou sondaj arată că în Statele Unite, rata consumului de alcool a atins cel…
De ce ar trebui să mănânci mai des sardine la conservă. Sardinele la conservă sunt…
O legumă cu mai mult calciu decât un pahar de lapte și mai multă vitamina…