Moartea subită este moartea neaşteptată a unui om sănătos. Mult mai frecvent la sugari, acest tip de accident afectează şi adulții. Numai în Franța, face 40.000 de victime în fiecare an, mai multe decît cele din accidente rutiere și de cancer de sîn, de colon şi prostată la un loc. Cauzele acestui fenomen rămîn necunoscute.
O treime din victimele morții subite au sub 55 de ani. Deci şi tinerii pot fi afectaţi, în special bărbații. Intervalul de vîrstă cel mai expus este între 45 și 75 de ani.
Probleme frecvente legate de moartea subită
Recent, un studiu realizat de cercetătorii francezi a identificat un nou factor de risc pentru moartea subită: ritmul cardiac. Potrivit acestora, acest fenomen este direct legat de modificările ritmului cardiac în timpul și după exercițiile fizice.
Cercetătorii au urmărit timp de 23 de ani 5.713 persoane de sex masculin, cu vîrste între 42 și 53 de ani, care nu suferă de probleme cardiovasculare. Acestea au trecut printr-un test de stres (pedalare pe o bicicletă, mers pe banda de alergare). 81 de bărbați au experimentat moartea subită. Rezultatele au subliniat faptul că pacienții decedați au avut o diferență mai mică între nivelul de repaus al ritmului cardiac și cel maxim.
Semnele morții subite
Deși are caracter brusc, moartea subită prezintă, totuşi, simptome care nu trebuie ignorate: palpitații și dureri la efort. Dar semnul cel mai alarmant este, probabil, durerea în piept, care se extinde în brațul stîng, în maxilar și în spate, și este adesea însoțită de oboseală. În cazul în care nu dispare după cîteva minute, sună imediat la 112.
Poate fi prevenită moartea subită?
În cazul în care sînt identificate riscuri, acest fenomen poate fi prevenit. Este important să-i spuneți medicului orice simptome anormale constataţi în repaus și în timpul efortului. În cazul în care pacientul are un istoric familial de moarte subită, trebuie să consulte un cardiolog.
La persoanele predispuse la boli de inimă, implantarea unui defibrilator este o soluție populară pentru a preveni moartea subită. Acest dispozitiv plasat sub piele va provoca un șoc electric în cazul unui stop cardiac.
Sursa: santeplusmag.com
comments
Agoniștii receptorilor GLP-1 (glucagon-like peptide-1), precum Ozempic, Wegovy sau Mounjaro, au revoluționat medicina modernă prin…
Ministerul Sănătății face o serie de recomandări pentru populație în contextul temperaturilor extrem de scăzute,…
Dorința de a slăbi repede îi împinge pe mulți către cure-fulger, dar nu toate sunt…
Un nou sondaj arată că în Statele Unite, rata consumului de alcool a atins cel…
De ce ar trebui să mănânci mai des sardine la conservă. Sardinele la conservă sunt…
O legumă cu mai mult calciu decât un pahar de lapte și mai multă vitamina…