Cancerul, învins cu şocuri electrice
Spitalul Universitar din Antwerp a utilizat pentru prima dată în Belgia o terapie pe bază de șoc electric, dezvoltată în SUA pentru tratarea cancerului.
Pacienții cu forme agresive de cancer de pancreas sau de ficat și avînd o speranță de viață scăzută îşi pot prelungi viaţa cu acest tratament foarte scump.
Terapia „NanoKnife“, utilizată de cinci ani în Statele Unite presupune utilizarea unui aparat electric prevăzut cu ace care sînt plasate în tumoare. Şocul electric scurt și puternic distruge celulele canceroase.
„Tehnica oferă o alternativă pentru anumiți pacienți, la care tumora este dificil sau imposibil de operat, deoarece este contra unei artere, de exemplu“, a spus dr. Geert Roeyen. Din păcate, tratamentul nu este indicat pentru pacienţii cu metastaze. Numai 10-20% din 1.600-1.700 pacienţi noi în fiecare an, diagnosticați cu cancer pancreatic, ar putea beneficia de terapie.
Tratamentul cu şocuri electrice nu este miraculos, dar poate prelungi durata de viață a pacienților. „Un medic american a tratat aproape 200 de pacienți și a văzut că speranța de viață a acestora crește cu o medie de 29 de luni, față de 12 luni, cu chimioterapie.”
Aparatul costă 200.000-300.000 de euro. Acele costă aproximativ 5.000 de euro per pacient.
Sursa: 7sur7.be