Inima poate fi păcălită să creadă că faci sport

Cercetătorii au descoperit că o proteină numită cardiotrofina 1 (CT1) poate păcăli inima să crească într-un mod sănătos şi să pompeze mai mult sînge, ca şi cum ai face exerciţii fizice sau ai fi însărcinată.

Ei arată că această creştere sănătoasă a volumului inimii este foarte diferită de cea care apare în timpul insuficienței cardiace. CT1 a reparat leziunile cardiace şi a îmbunătățit fluxul de sînge la animalele cu insuficiență cardiacă.

Rezultatele sînt publicate în Research Cell, iar studiul a fost realizat de cercetători prestigioşi din Ottawa.

Insuficiența cardiacă este o cauză principală de deces şi de invaliditate în țările cu venituri mari şi o problemă tot mai mare în întreaga lume. Apare atunci cînd inima nu poate pompa suficient sînge spre organism, de multe ori deoarece țesutul muscular a fost afectat de un infarct.

Atunci cînd o parte din inimă moare, muşchii rămaşi încearcă să se adapteze crescînd volumul inimii, dar acest lucru se întîmplă într-un mod disfuncţional şi de fapt, nu ajută inima să pompeze mai mult sînge, a spus dr. Lynn Megeney, autor principal al studiului. „Am descoperit că CT1 determină creşterea musculară a inimii într-un mod mai sănătos şi stimulează, de asemenea, creşterea vaselor de sînge din inimă, ceea ce măreşte capacitatea inimii de a pompa sînge, la fel cum se întîmplă cînd faceţi exerciţii şi în sarcină”.

Cercetătorii au descoperit că:

– Celulele musculare din inimă tratate cu CT-1 devin mai sănătoase.

– CT-1 cauzează creşterea vaselor de sînge alături de noul țesut muscular al inimii şi creşte capacitatea inimii de a pompa sînge.

– Cînd tratamentul cu CT-1 se opreşte, inima revine la starea inițială, la fel ca atunci cînd se încheie exercițiul sau sarcina.

– CT-1 îmbunătățeşte dramatic funcția inimii în insuficiența cardiacă determinată de atac de cord (care afectează partea stîngă a inimii) şi de hipertensiune arterială în plămîni (hipertensiunea pulmonară, care afectează partea dreaptă a inimii).

– CT-1 stimulează creşterea muşchiului cardiac printr-un proces molecular care a fost asociat în mod tradițional cu promovarea suicidului celular (apoptoza), dar CT-1 are o capacitate mai bună de a controla acest proces.

„Această terapie experimentală este foarte incitantă, în special pentru că întrevede un tratament atît pentru insuficienţa cardiacă stîngă, cît şi pentru cea dreaptă”, spune dr. Duncan Stewart. „În prezent, singurul tratament pentru insuficienţă cardiacă dreaptă este un transplant şi, deşi avem medicamente care pot reduce simptomele insuficienţei cardiace stîngi, problema nu o putem rezolva, iar insuficienţa cardiacă netratată duce adesea la insuficienţă cardiacă dreaptă, în timp”, adaugă cardiologul.

Cercetătorii amintesc şi că, în timp ce exerciţiul fizic ar putea avea teoretic aceleaşi beneficii ca CT-1, persoanele cu insuficienţă cardiacă sînt de obicei limitate în capacitatea lor de a face sport.

Sursa: sciencedaily.com

Comments

comments

Doctor Expres

Recent Posts

Tot ce trebuie să știi despre tratamentul cu Ozempic

Agoniștii receptorilor GLP-1 (glucagon-like peptide-1), precum Ozempic, Wegovy sau Mounjaro, au revoluționat medicina modernă prin…

4 luni ago

Cum ne protejăm sănătatea pe timp de ger. Recomandările Ministerului Sănătății

Ministerul Sănătății face o serie de recomandări pentru populație în contextul temperaturilor extrem de scăzute,…

9 luni ago

Dietele rapide: supa de varză vs. alte regimuri populare

Dorința de a slăbi repede îi împinge pe mulți către cure-fulger, dar nu toate sunt…

1 an ago

Ce se întâmplă cu corpul tău când te lași de alcool

Un nou sondaj arată că în Statele Unite, rata consumului de alcool a atins cel…

1 an ago

De ce ar trebui să mănânci mai des sardine la conservă

De ce ar trebui să mănânci mai des sardine la conservă. Sardinele la conservă sunt…

1 an ago

O legumă cu mai mult calciu decât un pahar de lapte și mai multă vitamina C decât o portocală

O legumă cu mai mult calciu decât un pahar de lapte și mai multă vitamina…

1 an ago