Un medicament experimental ar putea aduce pierderi semnificative în greutate la persoanele cu obezitate clinică. Medicamentul controlează apetitul la nivelul creierului.
Cercetătorii au realizat un medicament care vizează sistemul de control al apetitului în creier „Medicamentul reduce pofta de mîncare, foamea și pofta de alimente, deşi anterior s-a crezut că aceste mecanisme se produc în părţi diferite ale creierului“, a declarat cercetatorul John Blundell, profesor de psiho-biologie la Universitatea din Leeds. Semaglutida este un medicament nou dezvoltat de compania farmaceutică daneză Novo Nordisk ca tratament pentru diabet. Se află în stadii avansate de dezvoltare, dar nu este încă disponibil pe piață.
Pentru studiul publicat în revista Diabetes, Obesity and Metabolism, medicamentul a fost administrat unui număr mic de persoane, cu un indice de masă corporală (IMC) cuprins între 30 și 45.
Participanții au fost împărțiți în două grupe – jumătate au primit semaglutidă, iar cealaltă jumătate o substanță placebo, timp de 12 săptămîni. La sfîrșitul celor 12 săptămîni, aceștia au fost invitați la un centru de testare și au primit un prînz și o cină. Li s-a spus să consume cît de mult voiau, pînă se simt „plăcut sătui”. Ceea ce mîncau era înregistrat, alături de preferințele alimentare și de senzațiile lor de a-și dori mîncarea.
Apoi au repetat experimentul, participanții cu semaglutidă, de această dată, primind placebo, și invers. Echipa de cercetare a constatat că, în medie, aportul zilnic de energie, o măsură a cantității de alimente consumate, a fost cu 24% mai mic în cazul semaglutidei.
„Potența medicamentului se datorează, probabil, acțiunii receptorilor de proteină GLP-1 asupra aspectelor generale ale sistemului de control al apetitului: foamea, setea și recompensarea cu alimente“, a remarcat Blundell.
S-a mai constatat că toate cheltuielile energetice măsurate din procesele metabolice (rata de repaus metabolic) au rămas aproximativ aceleași pe tot parcursul experimentului, sugerînd că pierderea în greutate nu s-ar putea datora faptului că metabolismul devine mai activ. În consecință, pierderea de grăsime produsă de medicament poate fi atribuită unui control mai bun asupra apetitului.
Sursa: thehealthsite.com
comments
Agoniștii receptorilor GLP-1 (glucagon-like peptide-1), precum Ozempic, Wegovy sau Mounjaro, au revoluționat medicina modernă prin…
Ministerul Sănătății face o serie de recomandări pentru populație în contextul temperaturilor extrem de scăzute,…
Dorința de a slăbi repede îi împinge pe mulți către cure-fulger, dar nu toate sunt…
Un nou sondaj arată că în Statele Unite, rata consumului de alcool a atins cel…
De ce ar trebui să mănânci mai des sardine la conservă. Sardinele la conservă sunt…
O legumă cu mai mult calciu decât un pahar de lapte și mai multă vitamina…