O oră de jogging prelungeşte viaţa cu 7 ore

Exerciţiile fizice reduc rata de deces prematur cu 40%, chiar și la fumători, și ajută la prelungirea speranței de viață cu trei ani, potrivit unui studiu ştiinţific american.

Alergarea, practicată în mod regulat, prelungeşte viaţa în mod substanțial, anunţă un nou studiu al mai multor cercetători de la Universitatea de Stat din Iowa.

Noul studiu arată că sportul ar putea crește durata de viață a celor care nu aleargă cu aproximativ 3,2 ani. Cu condiţia să practice acest sport timp de aproximativ șase luni, după vîrsta de 40 de ani, cîte două ore pe săptămînă. Pe scurt, concluzia este că o oră de jogging crește statistic speranța de viață cu șapte ore.

„Aceste ore nu pot fi cumulate la infinit“, explică profesorul Duck-chul Lee, co-autor al studiului şi specialist în kinetoterapie. Plafonul acestor cîștiguri ar fi de aproximativ trei ani. „În toate sporturile studiate, inclusiv mersul pe jos sau cu bicicleta, alergarea pare a avea cea mai mare contribuție”.

Cercetătorii au subliniat că practicarea acestui sport, indiferent la ce intensitate, scade riscul de deces prematur cu 40%, „chiar și în cazul unui fumător, al unui consumator înrăit de alcool sau al unei persoane cu probleme de sănătate, cum ar fi hipertensiunea arterială și obezitatea”.

Oameni de ştiinţă se bazează pe datele dintr-un studiu anterior (2014), realizat pe aproximativ 55.137 adulți, în care sînt menţionate scăderi de mortalitate în rîndul adepților alergării.

Dacă alergarea prelungeşte viaţa, o oră petrecută în fața televizorului o scurtează cu 20 de minute.

Sursa: lexpress.fr

Comments

comments

Doctor Expres

Recent Posts

Tot ce trebuie să știi despre tratamentul cu Ozempic

Agoniștii receptorilor GLP-1 (glucagon-like peptide-1), precum Ozempic, Wegovy sau Mounjaro, au revoluționat medicina modernă prin…

4 luni ago

Cum ne protejăm sănătatea pe timp de ger. Recomandările Ministerului Sănătății

Ministerul Sănătății face o serie de recomandări pentru populație în contextul temperaturilor extrem de scăzute,…

9 luni ago

Dietele rapide: supa de varză vs. alte regimuri populare

Dorința de a slăbi repede îi împinge pe mulți către cure-fulger, dar nu toate sunt…

1 an ago

Ce se întâmplă cu corpul tău când te lași de alcool

Un nou sondaj arată că în Statele Unite, rata consumului de alcool a atins cel…

1 an ago

De ce ar trebui să mănânci mai des sardine la conservă

De ce ar trebui să mănânci mai des sardine la conservă. Sardinele la conservă sunt…

1 an ago

O legumă cu mai mult calciu decât un pahar de lapte și mai multă vitamina C decât o portocală

O legumă cu mai mult calciu decât un pahar de lapte și mai multă vitamina…

1 an ago