Aerul curat te ajută să adormi mai devreme cu două ore

Cercetătorii au descoperit recent că o săptămînă de camping, iarna, resetează ceasul organismului pentru a-l aduce în armonie cu ciclul lumină/întuneric al naturii. Rezultatul a fost un somn mai lung.

Constatările se adaugă dovezilor anterioare care arată că timpul petrecut în soare şi întunericul ajută oamenii să adoarmă la o oră decentă. De asemenea, studiul subliniază că stilul modern de viaţă, la lumină artificială, ar putea contracara somnul.

„Este clar că mediile moderne influenţează ritmul circadian”, a declarat cercetătorul Kenneth Wright, profesor de la Universitatea din Colorado. Ritmul circadian se referă la schimbările din procesele biologice ale organismului care se petrec în 24 de ore, parţial ca răspuns la lumină şi întuneric. Dar, în timp ce strămoşii noştri mergeau la culcare devreme şi se trezeau odată cu soarele, astăzi acest ritm nu mai e valabil, deoarece, pînă tîrziu, oamenii se expun la lumina artificială strălucitoare a ecranelor de computer, telefon şi TV.

Într-un studiu din 2013, echipa lui Wright a constatat că o săptămînă de camping de vară, fără smartphone-uri, potriveşte ceasurile interne ale oamenilor la ritmul natural.

Probele de salivă au arătat că nivelurile de melatonină, hormonul somnului, comparativ cu o săptămînă obişnuită, au început să crească la apusul soarelui, iar „noaptea biologică” a început cu aproximativ două ore mai devreme în camping decît acasă. Prin urmare, oamenii din rulote s-au culcat mult mai devreme decît acasă (de obicei, la miezul nopţii) şi s-au trezit mai devreme, aproape de răsăritul soarelui.

Pentru noul studiu, publicat în Current Biology, echipa lui Wright a recrutat cinci voluntari care au campat pentru o săptămînă în Colorado Rockies. Din nou, cercetătorii au folosit probe de salivă pentru a detecta schimbări în nivelurile de melatonină, comparativ cu o săptămînă la domiciliu. Noaptea biologică a început cu 2 ore şi jumătate mai devreme, astfel că voluntarii s-au dus la culcare mai devreme.

A existat, totuşi, o diferenţă faţă de studiul anterior. Subiecţii nu s-au trezit mai devreme, aşa că au prins mai mult de două ore de somn în plus.

Studiul nu a stabilit o relaţie directă cauză-efect între timpul petrecut în aer liber şi un somn mai bun. Wright spune că temperatura poate juca un rol în somnul de dimineaţă. Oamenii ar putea pur şi simplu să prefere să rămînă la căldură în sacii de dormit, decît să înfrunte frigul din zori.

Într-un al doilea experiment, cercetătorii au cerut celor 14 participanţi să-şi petreacă un weekend la domiciliu sau în camping, de data aceasta în timpul verii. Ei au descoperit că, fie şi numai un weekend în aer liber a modificat ceasul biologic. În schimb, la oamenii care au rămas acasă, noaptea lor biologică a început chiar mai tîrziu decît într-o zi de lucru.

Potrivit lui Wright, există dovezi că oamenii nocturni se confruntă cu unele riscuri pentru sănătate: rate mai mari de obezitate, diabet şi depresie, oboseală în timpul zilei şi accidente.

„Nu înţelegem pe deplin de ce e aşa. Dar este înţelept să dormim suficient şi să adormim la momentul potrivit”, arată omul de ştiinţă american. Există dovezi că expunerea la lumina de dimineaţă este asociată cu pofta de mîncare şi controlul greutăţii.

Noile experimente demonstrează cît de puternică poate fi expunerea la lumina naturală şi întuneric.

Dacă nu eşti genul care merge în camping, există o veste bună. „Acest studiu nu este despre camping”, a spus Wright. El a încurajat oamenii să iasă la soare atunci cînd pot, în fiecare zi, şi să reducă la minimum lumina artificială pe timp de noapte. Mai ales lumina albastră a telefonului sau computerului.

În lumea naturală, lumina albastră este răspîndită dimineaţa, iar mai tîrziu, lumina naturală virează spre roşu/portocaliu. Acest fapt poate influenţa arhitectura şi designul iluminatului, astfel încît, oamenii blocaţi în interior zi de zi să se poată expune la lumină naturală sau artificială, dar care o imită pe cea naturală, cît mai mult timp posibil.

Sursa: medicinenet.com

Comments

comments

Doctor Expres

Recent Posts

Tot ce trebuie să știi despre tratamentul cu Ozempic

Agoniștii receptorilor GLP-1 (glucagon-like peptide-1), precum Ozempic, Wegovy sau Mounjaro, au revoluționat medicina modernă prin…

4 luni ago

Cum ne protejăm sănătatea pe timp de ger. Recomandările Ministerului Sănătății

Ministerul Sănătății face o serie de recomandări pentru populație în contextul temperaturilor extrem de scăzute,…

9 luni ago

Dietele rapide: supa de varză vs. alte regimuri populare

Dorința de a slăbi repede îi împinge pe mulți către cure-fulger, dar nu toate sunt…

1 an ago

Ce se întâmplă cu corpul tău când te lași de alcool

Un nou sondaj arată că în Statele Unite, rata consumului de alcool a atins cel…

1 an ago

De ce ar trebui să mănânci mai des sardine la conservă

De ce ar trebui să mănânci mai des sardine la conservă. Sardinele la conservă sunt…

1 an ago

O legumă cu mai mult calciu decât un pahar de lapte și mai multă vitamina C decât o portocală

O legumă cu mai mult calciu decât un pahar de lapte și mai multă vitamina…

1 an ago