Jocurile şi computerul pot întîrzia îmbătrînirea creierului

Chiar şi la 70 de ani sau mai mult, activităţile simple, cum ar fi navigarea pe Internet, jocul de bridge sau socializarea pot opri declinul mintal, susţine o nouă cercetare.

Cele mai mari beneficii s-au constatat la utilizatorii de computere şi la cei fără variaţia genei legată de boala Alzheimer. Dar, chiar şi în rîndul seniorilor cu acea trăsătură, declinul mintal, care precede uneori demenţa, a fost mai puţin frecvent printre cei care arau angajaţi în activităţi de stimulare a minţii.

Rezultatele nu se aplică la jocurile pe bani şi la cele bazate pe computer care pretind că menţin creierul în formă, deoarece aceste activităţi n-au fost studiate. S-au monitorizat doar cele la care au acces cei mai mulţi vîrstnici. Nu trebuie să-şi cheltuiască economiile de-o viaţă pe gadget-uri de lux”, a spus dr. Yonas Geda, autorul principal al studiului, şi neurolog la Clinica Mayo Scottsdale, Arizona.

Studiul a analizat cinci tipuri de activităţi gîndite pentru a ajuta la ascuţirea minţii: 1. utilizarea calculatorului, 2. meşteşugurile, 3. jocurile (şah sau bridge), 4. vizionarea de filme la cinematograf sau alte tipuri de activităţi sociale şi 5. cititul de cărţi. Ideea a fost aceea de a vedea dacă aceste activităţi ar putea ajuta la prevenirea insuficienţei cognitive, adică a problemelor cu memoria, gîndirea şi atenţia, care nu interferează atît de mult cu viaţa de zi cu zi, dar care cresc riscul de dezvoltare a bolii Alzheimer şi a altor tipuri de demenţă.

Aproape 2.000 de adulţi cu vîrste de 70-93 de ani, fără probleme de memorie, au fost întrebaţi dacă au participat la oricare dintre cele cinci activităţi în cursul anului precedent şi, dacă da, cît de des. Ei au fost examinaţi mintal în prima zi şi la fiecare 15 ale lunii, timp de aproximativ patru ani. În acest timp, 456 de participanţi la studiu au suferit o uşoară deteriorare mintală.

Analiza a constatat un efect protector al fiecărei activităţi, cu excepţia lecturării cărţilor. Participanţii care s-au angajat în oricare dintre celelalte activităţi, cel puţin o dată pe săptămînă, au prezentat un risc de a dezvolta boala cu 20-30% mai mic decît cei care nu au participat la aceste activităţi.

Studiul, publicat în revista JAMA Neurology, subliniază că legătura statistică găsită nu dovedeşte că activităţile au fost responsabile de riscul redus de demenţă. Cu toate acestea, rezultatele susţin ideea că „antrenamentul mintal este bun pentru sănătatea creierului”.

Sursa: medicalxpress.com

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *