Înainte ca omul să cunoască porumbul, făcea mămăligă din mei. Strămoşii noştri, dacii, erau mari cultivatori de mei, cereală de bază în alimentaţia lor. Cultivat de circa 7.000 de ani, meiul a fost detronat doar după ce Columb a adus porumbul în Europa, altfel am fi continuat şi astăzi să apreciem mai mult acest aliment care aduce organismului numeroase elemente nutritive.
Meiul este un aliment complet. Din păcate, astăzi, îl dăm la păsări şi vite, lipsindu-ne de beneficiile pe care ni le-ar putea furniza. Cine are mei, are ce să mănînce. Mai mult, cine mănîncă mei, este sănătos. Nu degeaba Bill Gates a investit milioane de dolari în culturile de mei, ca aliment al viitorului. Iată o cereală pe care n-o prea cunoaştem, dar pe care e bine s-o găsim mai des în farfurie.
Superaliment
Meiul (Panicum miliaceum) este o plantă erbacee din familia gramineelor, cu inflorescenţa ramificată şi cu flori alb-gălbui. Seminţele, folosite în alimentaţie, pot avea culoarea albă, galbenă, gri, roşie şi maro. Cele mai folosite sînt cele cu coaja roşie. Nu se cunoaşte exact strămoşul sălbatic al meiului şi nici locul unde a fost cultivat pentru prima dată, dar a apărut ca plantă de cultură în Transcaucazia şi China acum 7.000 de ani. Este cultivat încă extensiv în Rusia, România, Orientul Mijlociu, Turcia şi SUA. Mai recent, în Occident, a început să fie comercializat pe post de aliment dietetic, fiind la mare căutare în magazinele cu produse bio. Aceasta deoarece este considerat unul dintre cele 12 superalimente naturale pentru întărirea sănătăţii, alături de germeni, quinoa, in, ştevie, lucernă, floarea-soarelui, algele sălbatice verzi şi albastre, orz verde, pătrunjel.
Proprietăţi
Recomandări
Deliciu culinar: pilaf, ciorbe, salate, pîine sau mămăligă
Meiul se foloseşte de obicei pentru a înlocui orezul.
Sorgul, cel mai valoros soi de mei
Dintre toate varietăţile de mei, sorgul este cel mai valoros din punct de vedere nutriţional. Adăugat în pîine, în salate sau în supe, acest soi de mei le sporeşte valoarea nutritivă. Sorgul este principala cereală pentru pîine în Africa, Europa de Sud, America Centrală şi Asia de Sud. Datorită rezistenţei mari la secetă, sorgul este denumit „cămila vegetală“. Există mai multe specii de sorg: pentru grăunţe, pentru zahăr, pentru mături şi pentru vite. Cu o valoare nutritivă apropiată porumbului, în hrana animalelor, sorgul e un deliciu şi pentru cai. Oamenii pot consuma boabele acestei cereale în mîncăruri specifice, precum pasatul sau în băuturi alcoolice precum braga. Din sorg se pot prepara pîine, biscuiţi şi băuturile ca horchata. Sorgul este bogat în fier, fibre, zinc şi antioxidanţi naturali. Este util în tratarea constipaţiei. Pentru a-şi păstra substanţele nutritive, trebuie consumat sub formă de tărîţe şi germeni.
Atenţie! Meiul nu este recomandat în cantităţi mari celor care au probleme cu tiroida, pentru că inhibă o enzimă cu rol important în producerea hormonilor tiroidali. Cei care au probleme cu scaunele moi e bine să nu consume alimente pe bază de mei.
Articolul integral în monitorulexpres.ro
comments
Agoniștii receptorilor GLP-1 (glucagon-like peptide-1), precum Ozempic, Wegovy sau Mounjaro, au revoluționat medicina modernă prin…
Ministerul Sănătății face o serie de recomandări pentru populație în contextul temperaturilor extrem de scăzute,…
Dorința de a slăbi repede îi împinge pe mulți către cure-fulger, dar nu toate sunt…
Un nou sondaj arată că în Statele Unite, rata consumului de alcool a atins cel…
De ce ar trebui să mănânci mai des sardine la conservă. Sardinele la conservă sunt…
O legumă cu mai mult calciu decât un pahar de lapte și mai multă vitamina…