Radiografiile, sănătatea în alb şi negru

Vrem, nu vrem, ajungem şi la radiologie, cu o mînă scrîntită sau o măsea cariată. Radiografiile sînt necesare în diagnosticare, uneori ne pot salva viaţa, dar, dacă sînt prea multe, pot fi foarte dăunătoare. De aceea, explorările radiologice se fac în regim special şi cu multă prudenţă. Dozele de radiaţii sînt diferite în funcţie de tipul de explorare: tomografie, radiografie, mamografie, urografie. Chiar şi scanările din aeroporturi intră în această categorie, expunînd organismul radiaţiilor. Ce trebuie să ştim despre aceste metode, care sînt contraindicaţiile şi efectele nocive, cît de des putem face asemenea investigaţii şi care este doza maximă admisă de radiaţii pentru a nu ne pune sănătatea în pericol?

P500D_system12_clinician_patientRazele care „văd“ în corpul nostru

Radiografia este o metodă de examinare a organismului cu ajutorul radiaţiilor Röntgen (raze X), care impresionează un film fotografic. Întocmai unui aparat foto clasic, aparatul care „vede“ în corpul nostru va genera un negativ pe care zonele mai expuse la radiaţii, acolo unde nu a existat niciun obstacol în calea razelor X, apar negre, iar cele mai puţin expuse apar mai deschise la culoare. Astfel, zonele unde a existat ţesut osos între cameră şi razele X vor fi albe, iar cele corespunzătoare tesuturilor moi apar gri. În momentul în care razele X lovesc un organism, ele provoacă transformarea atomilor în ioni cu o reactivitate chimică deosebită. În acest fel, se declanşează diverse reacţii chimice care pot duce la alterarea substanţei vii, a materialului genetic, ADN-ul fiind ţinta preferată a radiaţiilor. Efectele pot să apara la intervale diferite, de la cîteva ore, la cîţiva ani. Organismul poate suporta dozele mici şi unice, însă dozele mari produc deficite celulare şi alterări funcţionale. Atunci cînd s-au descoperit razele X, comunitatea medicală nu a înţeles cît sînt de periculoase, astfel că mulţi medici şi pacienţi s-au îmbolnăvit din cauza lor. Cea mai frecventă consecinţă a expunerii la doze mari de radiaţii este cancerul, apărut în urma mutaţiei. Celulele se transformă în celule canceroase şi se multiplică formînd tumori. Din toate aceste motive, medicii folosesc „cu economie“ razele X, aşa încît un pacient să nu fie expus unei cantităţi prea mari de radiaţii. Nu trebuie să ne temem de radiografii, atîta timp cît nu abuzăm de ele. Expunerea sporadică la cantităţi mici de radiaţii nu este periculoasă. Riscul de a dezvolta cancer în urma expunerii la radiaţii este destul de mic, potrivit specialiştilor, însă el nu trebuie exclus.

Radiografia, cea mai puţin iradiantă

Radioscopia era indicată în studiul infecţiilor şi inflamaţiilor pulmonare, a tuberculozei. Uneori, această investigaţie se aplica şi în cardiologie, pentru a se vedea dimensiunile cordului. Acum, radioscopia nu se mai foloseşte, este prea periculoasă, o radioscopie echivalînd cu zece radiografii pulmonare. Există investigaţii moderne precum: tomografie toraco-pulmonară, ecocardiografie, scintigrafie osoasă, rezonanţă magnetică. Radiografia toracică simplă este cea mai uzitată investigaţie radiologică. Nu s-a renunţat la ea fiindcă oferă informaţii foarte rapide despre procesele infecţioase şi inflamatorii pulmonare, despre traumatismele toracice. Dintre toate investigaţiile, radiografia convenţională este cel mai puţin iradiantă, cea a unui segment osos este mai iradiantă decît cea pulmonară. Aceasta pentru că osul compact este un material dens, de aceea doza de radiaţii este mai mare, pe cînd plămînul este o structură ce conţine mult aer şi de aceea necesită o doză mai mică pentru execuţie. Doza de iradiere variază şi în funcţie de segmentul investigat. La radiaţiile pe care organismul le primeşte în urma investigaţiilor medicale se adaugă cele naturale, provenite din mediul înconjurător. Din doza maximă admisă de 20 mSv pe an, aproximativ 3 mSV provin din mediu şi nu trebuie ignorate atunci cînd se calculează doza anuală de iradiere. Medicii radiologi au obligaţia de a-i întreba pe pacienţi ce examinări au efectuat anterior şi cît timp a trecut de la ultima examinare. El ar trebui să recomande alt tip de investigaţie, neiradiantă, dacă recent pacientul a mai făcut o radiografie.

Radiography11Tomografia, precisă, dar nocivă

Tomografia computerizată (CT) la cap este cea mai iradiantă investigaţie medicală, din cauza calotei craniene, care este o structură osoasă, dar totodată este şi cea mai complexă dintre toate, fiindcă numărul de informaţii obţinute este semnificativ mai mare decît în cazul celorlalte. Doza de radiaţii rezultată în urma unui CT toracic sau de pelvis este mai mare, pînă la 10 mSv, în timp ce o tomografie completă a corpului uman, care se efectuează de obicei în cazul pacienţilor cu traumatisme multiple, ajunge la o doză de 10-12 mSv, potrivit specialiştilor. Pentru a reduce gradul de iradiere a pacientului, este recomandat ca tomografia să fie efectuată pentru două, cel mult trei segmente ale corpului: torace şi abdomen sau abdomen şi pelvis, iar în cazul coloanei vertebrale nu mai mult de trei vertebre. Excepţie de la această regulă fac pacienţii oncologici, în cazul cărora beneficiile diagnosticului sînt considerabil mai mari decît riscurile. Totuşi, orice medic oncolog va încerca să excludă o expunere suplimentară la radiaţii, ştiind că pacientul va mai avea nevoie de investigaţii în următorul an sau chiar în următoarele trei-şase luni. În plus, în cadrul unei tomografii cerebrale sînt expuse iradierii şi globul ocular, glanda hipofiză, tiroida. În foarte multe cazuri, tomografia computerizată se efectuează de două ori: o dată fără substanţă de contrast şi a doua oară după ce pacientului i s-a administrat intravenos o substanţă de contrast. Practic, doza de iradiere este dublă. Totuşi, deşi expunerea la radiaţii este foarte mare, această procedură este foarte importantă pentru a pune în evidenţă anumite ţesuturi şi învecinarea lor cu vase de sînge, muşchi, structuri osoase, traiecte nervoase.

Ştiaţi că?

Mamografia, şansa depistării cancerului la sîn

Pentru diagnosticarea nodulilor mamari, care nu pot fi depistaţi la simpla palpare, mamografia este cea mai bună metodă de investigare. Doza de iradiere pentru o mamografie este mai mică decît doza anuală provenită din mediul înconjurător. Beneficiile diagnosticului şi ale tratamentului precoce al cancerului de sîn depăşesc cu mult riscurile pe care le are această investigaţie. Totuşi, ea este recomandată numai după vîrsta de 40 de ani şi numai o dată pe an, tocmai pentru a preveni eventualele riscuri ale iradierii. Pînă la această vîrstă sînt de preferat investigaţiile neiradiante, cum e ecografia. Unele studii au arătat că mamografia poate reduce rata de deces în urma cancerului la sîn cu mai mult de o treime. Mamografia prezintă riscuri doar în cazul femeilor care au implant de sîn, în timpul presării oraganului existînd riscul ca implantul să se spargă. Capacitatea mamografiei de a depista cancerul la sînt la aceste femei scade de la 92% la 33%, tot din cauza implantului care poate obtura imaginea. Uneori, rezultatele pot fi fals negative, adică femeia să aibă cancer, deşi rezultatul investigaţiei e negativ. Aceste anomalii apar mai ales în cazul femeilor tinere. Fazele ciclului menstrual nu afectează calitatea imaginii. Există mamografii speciale: ductografia (cu un mic tub de plastic plasat la nivelul deschiderii ductului de la nivelul mamelonului şi substanţă de contrast), pneumocystografia (dacă s-a depistat chist) şi mamografie stereotactică (cu anestezie locală, în cazul tumorilor). Majoritatea modificărilor de la nivelul sînilor nu sînt maligne. La mamografie, se vor vedea puncte albe numite, în funcţie de mărimea lor, calcificări sau microcalcificări. Marea lor majoritate nu trebuie să ne ingrijoreze. Mamografia poate detecta peste 85% din tumorile sînului, iar rezultatele sînt mai precise dacă este corelată cu examinarea fizică.

Diagnosticarea cu substanţe radioopace

Ca metode de investigaţie radiante, mai există şi irigografia (irigoscopia). Aceasta implică introducerea intrarectal a unei substanţe de contrast cu bariu. Radiologul urmăreşte avansarea acestei substanţe radioopace în colon. Pe film se poate vedea dacă există formaţiuni tumorale. Înaintea procedurii, trebuie evacuate toate resturile din colon, pentru a nu fi confundate cu formaţiuni tumorale. Irigografia este indicată în diagnosticarea polipilor colorectali, a modificărilor colonului în colita ulceroasă. De obicei, se recomandă atunci cînd pacientul prezintă simptome ca: modificarea tranzitului intestinal, sîngerări rectale, anemie şi scădere ponderală. Nu se face irigografie dacă se bănuieşte o ocluzie intestinală, fiindcă bariul poate accentua ocluzia. Irigografia este contraindicată şi în perforaţii. Radiografia cu bariu se foloseşte pentru explorarea eso-gastro-duodenală. Presupune înghiţirea unei substanţe baritate sau radioopace iodate care opacifiază tubul digestiv. Este o metodă uşoară de a explora tubul digestiv şi de a descoperi afecţiuni precum: hernia gastrică, ulcerele gastrice sau duodenale, gastritele, gastro-duodenitele, formaţiunile tumorale. Radiografia cu bariu la stomac este interzisă dacă există suspiciunea de perforare a tubului digestiv. Urografia intravenoasă este un examen radiologic care studiază morfologia şi funcţionarea aparatului urinar. Este cel mai indicat în boli urinare ca infecţia urinară, litiaza reno-ureterală, hematuria, colicile nefretice şi tulburările micţionale. Nu se face urografie dacă analizele indică o funcţionare proastă a rinichiului, de exemplu atunci cînd creatinina are valori peste unu, deoarece organismul nu va putea elimina substanţa de contrast. Investigaţia este contraindicată în insuficienţa renală acută şi cronică.

Nu prea des şi numai dacă altfel nu se poate

Radiografiile sînt foarte utile, practic orice traumatism se inevestighează mai întîi radiologic. Cel mai adesea ajungem la radiologie pentru fracturi, dar la nivelul oaselor se mai pot depista şi leziuni degenerative (boala artrozică osoasă), leziuni tumorale maligne sau benigne osoase şi artrite. Dar cercetările arată că una din trei examinări radiologice sînt făcute degeaba, nu aduc informaţii medicale suficiente, doar radiaţii. Radiologii îi acuză pe medicii din alte specializări că eliberează prea uşor bilete de trimitere la radiologie. Conform unor statistici, pînă la 2% dintre cazurile de cancer ar putea fi cauzate de iradierea provocată de computerul tomograf. Anual, românii fac peste 3 milioane de radiografii şi investigaţii CT. Radiografiile trebuie făcute cu o anumită ritmicitate (una la şase luni) pentru a nu se aduna doze de raze X periculoase. Copiii cu vîrste pînă în zece ani trebuie să se supună la cît mai puţine radiografii şi numai cu protecţia organelor genitale, a cristalinului şi a tiroidei, cu ajutorul unor şorţuri de plumb. Celulele copiilor se divid mai repede pe măsură ce aceştia cresc, existînd un risc mai mare de formare a celulelor anormale. Radiologul este izolat de pacient printr-un paravan plumbat. Excepţie fac medicii care practică coronarografia sau angiografia. În aceste cazuri, prezenţa medicului în aceeaşi încăpere cu pacientul este necesară pentru efectuarea unor intervenţii de fineţe. Mai trebuie ştiut că aparatele de ultimă generaţie sînt cel mai puţin radiante. Cantitatea de radiaţii emisă de dispozitivele noi cu raze X poate fi chiar de două ori mai mică decît cea a aparatelor vechi.

Riscuri şi contraindicaţii

Expunerea la cantităţi mari de raze X poate duce la tulburări de pigmentare, atrofie, scleroză cutanată, conjunctivită, cataractă, pierderea părului. Efectele iradierii depind de mai mulţi factori: doza de radiaţii, frecvenţa expunerii, organul expus, dar şi vîrsta pacientului. Embrionul uman şi copiii, de exemplu, sînt foarte sensibili la radiaţii, existînd riscul ca ele să le influenţeze dezvoltarea. Gravidelor le este interzisă expunerea la radiaţii, pe întreaga perioadă a sarcinii. Pot apărea deformări ale corpului fătului sau afecţiuni grave care pot periclita viaţa copilului. În urma iradierii cu raze X creşte riscul de avort spontan. Expunerea gravidei la raxe X poate duce la apariţia în copilărie a leucemiei sau a diverselor tipuri de cancer. Dacă totuşi este absolut necesară o asemenea investigaţie, fiindcă altfel ar putea duce la decesul mamei, se ia decizia expunerii gravidei la raze X. În cazul în care sarcina este normală, radiografia simplă se poate efectua, eventual, în ultima lună de sarcină, însă nici în acest caz fără riscuri. Conform ultimelor studii de specialitate, s-ar putea admite, în cazuri excepţionale, efectuarea unei singure radiografii toracice. Persoanele diagnosticate cu boli de sînge (afecţiuni leucemoide, limfoame) şi cu tumori maligne nu trebuie să facă radiografii, deoarece aceste boli au o evoluţie imprevizibilă la radiaţii. Pentru a evita efectele nocive ale radiaţiilor X, puteţi să cereţi doza cea mai mică de radiaţii posibilă, să evitaţi scanările repetate, să cereţi alte tipuri de investigaţii: ecografii (ultrasunete) sau RMN (imagistică prin rezonanţă magnetică). În cazul radiografiilor dentare, cereţi una panoramică, adică o singură expunere care va arăta situaţia întregii danturi.

Doze de radiaţii (mSv)

– radiografie dentară: 0,02
– radiografie pulmonară: 0,1-0,6
– radiografie coloană vertebrală: 1,5
– radiografie extremităţi: 0,001
– radiografie toracică: 0,02
– mamografie: 1-2
– densitometrie osoasă (DEXA): 0,01-0,05
– scanare cu raze X efectuate de personalul de securitate: 0,00025-0,025
– colonografie: 10
– angiografie: 12
– CT abdomen: 8
– CT pelvis: 10
– CT cap: 2
– CT coloană: 6
– CT torace: 7
– CT complet: 10-12
– radiaţii din mediu: 3 mSv/an
Doza maximă admisă: 20 mSv/an.

Articolul integral în Monitorul Expres

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *